Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației – video

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Misiunea de a aproba cu orice preț și cât mai repede legile Educației aduce ministrei Educației, Ligia Deca, una dintre cele mai vizibile serii de contradicții ministeriale din mandatul acesteia și chiar din cariera sa publică de până în prezent. În urmă cu 3 săptămâni, pe 9 martie, în momentul prezentării proiectelor de legi într-o conferință de presă, la sediul Ministerului Educației, Deca a anunțat cu emfază că salarizarea profesorilor este în legea Educației.

La momentul respectiv, girul pentru această declarație fusese luat de la toți actorii politici – președinte, premier (șeful PNL), șeful PSD, șeful UDMR, așa cum a declarat Ligia Deca.

„Ne dorim educatori și profesori motivați, prețuiți și susținuți. Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educației și avem sprijinul politic al coaliției pentru o pune în practică”, a declarat Ligia Deca, ministra Educației, pe 9 martie 2023.

După doar 20 de zile, pe 29 martie 2023, aceeași Ligia Deca, aflată în același post de ministru al Educației, declară de la Palatul Victoria, după aprobarea în Guvern a proiectelor de legi ale Educației, că salarizarea profesorilor nu mai este în lege, ci a fost eliminată. Și de data aceasta a fost tot cu girul politic al Coaliției de guvernare și „s-a agreat” cu sindicatele.

Reporter:Bună ziua! Vlad Ungar, Ştirile TVR. Doamna ministru, înțeleg că exista un articol cu salarizarea care ar fi fost eliminat în ședința de guvern. Vreau să vă întreb despre ce este vorba.

Ligia Deca: Este vorba despre articolul care vorbea despre grila de salarizare, care ar porni de la nivelul salariului mediu pe economie. S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de guvern, ca această garanție să fie introdusă în Legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea coaliției, ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie, ca nivel minim, pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clase”.

Păstrarea salarizării cadrelor didactice în proiectul legii ar fi însemnat o creștere cu circa 60% a salariilor debutanților, iar impactul financial al măsurii era estimat la circa 8 miliarde de lei pe an.

Concret, articolul eliminat este Articolul 129, alineatul 2:

”Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.

Contradicțiile continuă, însă, pentru că Ligia Deca declarase și pe 20 februarie ca au fost eliminate prevederile despre salarizare din Legea Educației, așa că e neclar cum de acestea au fost reintroduse și scoase din nou în martie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, ar mai fi vorba și despre alte articole care sunt legate de salarizare, care ar fi fost eliminate.

În context, personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020. Începând cu luna ianuarie 2022 a fost acordată o creștere de circa 4,5% pentru salariile profesorilor, potrivit declarațiilor oficiale. Suma reprezintă o pătrime din diferența rămasă între salariul actual și cel din grila de salarizare. De atunci au mai fost acordate creșteri similare, ultima majorare fiind în ianuarie anul acesta. Directorii de școli și alți angajați care au atins deja nivelul maxim de salarizare nu mai pot primi majorări salariale.

Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad, în anul 2022.

Amintim că discuția privind legarea salariilor profesorilor de legea Educației a fost și în iunie 2022, când preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţa în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. – detalii aici

Fostul ministru Sorin Cîmpeanu, cel care a introdus salarizarea cadrelor didactice debutante la nivelul salariului minim pe economie în proiectul legii învățământului preuniversitar, spunea că dacă ”dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, aş vrea să vă spun că toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba”.

Exit mobile version