BREAKING Salarizarea profesorilor, eliminată din proiectul legii Educației – surse

7.808 vizualizări
Foto: Octav Ganea – INQUAM Photos
Prevederile despre salarizarea cadrelor didactice și alte prevederi care au legătură cu salarizarea sau premierea profesorilor vor fi eliminate din proiectele legilor Educației, conform surselor Edupedu.ro. Acest lucru s-a întâmplat cu puțin timp înaintea ședinței de guvern de miercuri, la Palatul Victoria, în biroul premierului. O ședința ar fi avut loc cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă, ministrei Educației Ligia Deca, ministrului Muncii Marius Budăi, ministrei Familiei și Tineretului Gabriela Firea și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.

Ședința ad-hoc pe tema salarizării prevăzute în proiectele legilor Educației a dus și la întârzierea ședinței de Guvern, care, în loc să înceapă la ora 14, a început la 14:50.

De remarcat că în declarațiile făcute la începutul ședinței de Guvern, nici Ligia Deca și nici Nicolae Ciucă nu au anunțat aceste modificări de ultimă oră în privința prevederilor despre salarizare.

La briefingul de presă ministra Ligia Deca a răspuns unei întrebări pe acest subiect, venite de la reporterul TVR că, într-adevăr, salarizarea a fost eliminată, iar sindicatele au agreat acest lucru.

Edupedu.ro semnala pe 9 martie fuga de răspunsuri despre salariile profesorilor a Ligiei Deca. Ministrul Educației a evitat atunci aproape toate întrebările pe subiect, mai puțin cea cu impactul bugetar.

Cererea de eliminare a articolelor care conțin prevederi despre salarizare ar fi fost făcută și formal, de către Ministerele Muncii și Finanțelor, conform surselor noastre, dar amendamentele din avize nu ar fi fost preluare de Ministerul Educației.

Justificarea eliminării măsurilor care privesc salarizarea, ar fi, conform surselor noastre, bazată pe faptul că Legea 153/2017 conține exclusiv prevederile despre salarizarea în sectorul bugetar. În plus, PNRR prevede o nouă lege a salarizării unitare pentru sectorul public, prevederile cu salarizarea neputând fi introduse în nicio lege sectorială.

Conform surselor Edupedu.ro, prevederile despre salarizare, pe care ministerele au cerut să fie eliminate, sunt în art. 129 alin. (2), art. 212 alin. (3)  și art. 213 alin. (4) din proiectul legii învățământului preuniversitar.

Concret, acestea prevăd:

  • art. 129 alin. (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. – Acest articol ar fi avut un impact bugetar de peste 8 miliarde de lei, iar Edupedu a scris că salariile profesorilor debiutanți ar fi fost crescute cu circa 60% dacă s-ar fi aplicat.
  • art. 212 alin. (3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an de directorul școlii, din fondul de 2% a fondului de salarii constituit la nivelul unității de învățământ, conform unor criterii specifice aprobate de DJIP/DMBIP elaborate de consiliul de administrație al unității de învățământ, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației. – 780 milioane de lei impact bugetar, conform notei de fundamentare. Edupedu.ro a scris despre acest fond de premiere la dispoziția directorilor de școli.
  • art. 213 alin. (4) „Diploma „Gheorghe Lazăr” clasele I, a II-a și a III-a este însoțită de un premiu de 20%, 15% și, respectiv, 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni de activitate. Diploma de excelență este însoțită de un premiu de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni de activitate.”

Pentru proiectul de lege a învățământului superior, prevederile care ar trebui eliminate pentru că au măsuri care privesc salarizarea, ar fi următoarele, potrivit surselor Edupedu.ro: art.108 alin.(4), art. 201 alin. (6), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3), art. 214 și art. 246 alin. (4).

Articolele respective prevăd:

  • art. 108 alin. (4) Personalul implicat în activități în cadrul proiectelor de cercetare, dezvoltare, inovare și creație artistică este remunerat, în limita fondurilor disponibile, respectând regulile finanțatorului.
  • art. 201 alin. (6) Angajarea pentru participarea la proiecte de cercetare, în domeniul educației și formării profesionale sau orice tip de proiect național/european/internațional, se poate face pe perioadă determinată, fără parcurgerea altor formalități prealabile și/sau procese de selecție, pentru personalul nominalizat în listele de personal ca membri în echipa proiectului, precum și pentru personalul instituției de învățământ superior. În cazul personalului din instituția de învățământ superior, angajarea în cadrul unui proiect se realizează în baza deciziei rectorului, prin încheierea unui contract individual de muncă, fără afectarea normei de bază a angajatului. Salariul va fi acordat în limita fondurilor disponibile, conform prevederilor din contractul de finanțare/regulilor finanțatorului.
  • art. 211 alin. (3) Activitățile de cercetare pe bază de contract sunt remunerate conform legii, cartei universitare și prevederilor contractuale. Contractul de cercetare stabilește atât modalitatea de plată efectivă, cât și cuantumurile.
  • art. 213 alin. (3) Salarizarea personalului didactic și de cercetare se face prin raportare la funcția didactică/cercetare și în funcție de rezultatele și performanțele acestuia, conform legii.
  • art. 214 Salarizarea personalului didactic și de cercetare se face conform deciziilor consiliului de administrație al instituției de învățământ superior, conform legislației în vigoare.
  • art. 246 alin. (4) Regimul, principiile și nivelul de remunerare a președintelui, vicepreședintelui și a membrilor Consiliului ARACIS, precum și pentru personalul din aparatul tehnic propriu, având ca limită minimă salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar ca limită maximă salariul de bază al funcției de rector din cadrul unei instituții de învățământ superior de gradul II, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului ARACIS.

Articol în curs de actualizare


6 comments
  1. Există legea din 2019 , semnată, aprobată de Klaus Iohannis și publicată în Monitorul oficial al României,și care a fost amânată de 2 ori ,din cauza plandemiei de Băutură Orban și Șpriț Câțu ! Intrebare când ne dați acești bani din 2019???? Singura soluție Grevă generală în tot învățământul!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Deca le-a dat temă inspectorilor ca luni să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din cele 14 județe unde nu se pot acorda abonamente gratuite / Listele trebuie trimise la Inspectorate – surse

Inspectoratele școlare din cele 14 județe unde elevii navetiști nu au primit până acum abonamente gratuite trebuie să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din…
Vezi articolul