LISTĂ Mai puțin de jumătate dintre școlile eligibile pentru programul PRIMII, de reducere a abandonului școlar în învățământul primar, au depus cereri de finanțare pentru fonduri totale de peste 1,2 miliarde de lei / Ministerul Educației publică metodologia de evaluare și selecție a cererilor după perioada de depunere acestora

1.204 vizualizări
Sursa: Captura MEC
Aproape jumătate din cele circa 1.500 de școli eligibile pentru cei 1,2 miliarde de lei puși la dispoziție prin programul PRIMII, destinat reducerii abandonului școlar în învățământul primar, au depus cereri de finanțare, a anunțat azi, 14 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Tot azi, adică după înregistrarea cererilor, instituția anunță și metodologia pe baza cărora urmează să fie evaluate și selectate aplicațiile, pentru care școlile au avut la dispoziție, inițial, doar o grilă scurtă de evaluare.
  • Un apel lansat pe 28 septembrie prevedea că 1.487 de școli eligibile pot solicita granturi de aproape 7.500 de lei per elev din ciclu primar, pe an școlar. Fondurile totale anunțate sunt de 1,21 miliarde de lei și au drept scop „să sprijine aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar, pe parcursul a trei ani”, potrivit MEC.
  • Banii sunt disponibili în cadrul programului PRIMII – „Program pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție” – dedicat reducerii abandonului școlar. 

Cererile puteau fi depuse până pe 12 octombrie, iar pe pagina programului PRIMII datele apelului includeau un model de cerere de finanțare, un model de acord de finanțare, și o grilă de evaluare, precum și lista unităților de învățământ eligibile. 

În pachetul indicat (link către arhivă descărcabilă – n.red.), apare o grilă de punctaj și ierarhizare, ce listează, sumar, 3 criterii (risc de părăsire timpurie, grad de marginalizare comunitară, mediul de rezidență).

Acum, MEC anunță că 709 unități, din cele 1487 eligibile, au depus cereri de finanțare, adică mai puțin de jumătate. Și tot acum este prezentat și un  Ordin nr. 5.798/13.10.2026, deci datat după încheierea perioadei de depunere a cererilor, ce include și metodologia de evaluare și selecție pentru aceste cereri. 

Metodologia inclusă în ordin cuprinde, între altele, criterii de conformitate administrativă în cazul cererilor de finanțare, criterii de eligibilitate, criterii privind calitatea și coerența cererii de finanțare în funcție de prevederile secțiunilor din apel, criterii de punctare (punctajul fiind stabilit de evaluatori în funcție de criteriile din grila scurtă inclusă în apel).

  • Totodată, metodologia prezintă și criteriile de departajare în cazul proiectelor cu punctaj egal.

Acestea sunt listate în metodologie pe lângă elementele ce țin de evaluarea strictă – formarea comitatului de evaluare, faza de clarificări, comunicarea rezultatelor.

Pentru ce pot fi folosite fondurile, potrivit MEC:
  • activități de tip „Școala după Școală”, inclusiv lecții individualizate și activități de recuperare;
  • activități extracurriculare și extrașcolare;
  • materiale didactice și resurse educaționale pentru activități remediale și de sprijin;
  • hrană pentru elevii participanți;
  • consiliere și terapie pentru elevi, precum și consiliere parentală.

Ministerul a publicat și o listă de întrebări și răspunsuri pentru unitățile de învățământ.

Calendarul evaluării și selecției, prevăzut în Metodologie: 
  • Închiderea apelului (termen-limită de depunere a CF) – 12 octombrie 2026, ora 17:00 
  • Înregistrarea CF și alocarea către evaluatori – 13 octombrie 2026 
  • Transmiterea solicitărilor de clarificări – cel târziu 14 octombrie 2026 
  • Primirea răspunsurilor la solicitările de clarificări – cel târziu 16 octombrie 2026, ora 24:00 
  • Transmiterea fișelor de evaluare completate și semnate către Secretarul CE – cel târziu 19 octombrie 2026 
  • Etapa I – finalizarea evaluării (concilierea, stabilirea punctajelor și aprobarea Listei punctajelor obținute) – 20 octombrie 2026 
  • Etapa II – selecția (ierarhizarea pe baza Listei punctajelor obținute, aplicarea criteriilor de departajare, aprobarea și publicarea listei intermediare) – 20 octombrie 2026 
  • Depunerea contestațiilor – 2 zile calendaristice de la publicarea listei intermediare
  • Soluționarea contestațiilor – 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere
  • Publicarea Listei finale a proiectelor aprobate, aprobată prin ordin al ministrului – după soluționarea contestațiilor 

Ordinul ce stabilește metodologia de evaluare prevede, în anexe, și componența Comitetului de evaluare și pe cea a Comitetului de soluționare a contestațiilor, însă acestea nu au fost publicate de către minister.

Lista unităților care au depus aplicații – apelul PRIMII:
Metodologia de evaluare și selecție a cererilor de finanțare:
Lista cu întrebări și răspunsuri pentru unitățile de învățământ:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *