Luciana Antoci: Aș corela evaluarea profesorilor și poate chiar salarizarea lor cu bonusuri de performanță, în funcție de progresul în învățare al tuturor elevilor

2.482 de vizualizări
Luciana Antoci / Foto: https://www.facebook.com/antoci.luciana
Este nevoie să facem măcar o testare standardizată pe an pentru fiecare disciplină de studiu și corelarea evaluării profesorilor, inclusiv a salarizării, cu progresul real în învățare al elevilor a susținut Luciana Antoci, consilier de stat pe Educație la Cancelaria Prim-ministrului, pe 11 februarie. Declarațiile au fost făcute jurnaliștilor prezenți la un eveniment al Asociației pentru Valori în Educație.

„Este nevoie să facem evaluări externe și când spun asta mă refer la măcar o testare standardizată pe an pentru fiecare disciplină de studiu. Din păcate, în acest moment, evaluări externe în sistemul educațional din România se fac doar prin Evaluarea Națională și Bacalaureat”, a declarat consiliera de stat.

Bonusuri de performanță pentru profesori, în funcție de progresul elevilor

Aș corela evaluarea profesorilor și poate chiar salarizarea lor cu bonusuri de performanță, în funcție de progresul în învățare al tuturor elevilor”, a declarat Luciana Antoci.

„Rolul sistemelor de educație peste tot în lume este legat de crearea capitalului uman de pe piața muncii. Finalitatea sistemului de educație nu este examenul de bacalaureat, de licență sau diploma de doctor, ci resursa umană integrată pe piața muncii, care aduce plus valoare și creștere”, a explicat aceasta.

„Mai exact, valoarea unei instituții de învățământ constă în valoarea capitalului uman pe care l-a generat”, a spus Luciana Antoci.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, nu știa că naveta profesorilor trebuie decontată de primării și a spus că e o problemă la ministerul Educației – liderul sindical Marius Nistor, după o întâlnire la Guvern

Decontarea navetei cadrelor didactice este obligația administrațiilor locale, iar Guvernul României ar trebui să intervină pentru a le atenționa în acest sens, susține liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Protest național în învățământ pe 8 septembrie. Liderii celor două federații sindicale din preuniversitar cer boicotarea începerii școlii și anunță „Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești”

Protest național în educație anunțat pentru 8 septembrie 2025 într-un apel semnat de colegiul liderilor celor două federații sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI)…
Vezi articolul