Președintele Federației Sindicatului din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a criticat modul în care a fost majorată norma didactică pentru profesori și a susținut că măsura a afectat în special profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. „În niciun stat european nu există așa ceva, Profesorii care sunt mai în vârstă, care au anumite grade, o anumită experiență, au mai puține ore de predare”, a declarat Marius Nistor la TVR Info, pe 25 februarie.
Declarațiile vin în contextul unui proiect legislativ adoptat în unanimitate în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, care prevede reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I, începând cu anul școlar 2026-2027.
- Amintim, reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I nu se mai face din cele 20 de ore de predare, ci din celelalte activități, conform Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”.
- În același timp, reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I a fost abrogată din legea învățământului preuniversitar, prin legea Bolojan.
Declarațiile vin în contextul unui proiect legislativ adoptat în unanimitate în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, care prevede reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I, începând cu anul școlar 2026-2027.
„Au crescut norma didactică de predare. Cum au crescut-o? Otova la toată lumea, la unii cu 2 ore, la alții cu 4 ore. Aveam profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. Nu poți să-i crești norma didactică cu 4 ore. În niciun stat european nu există așa ceva”, a declarat Marius Nistor.
„Există o diferențiere foarte clară, în funcție de vârstă și de experiență. Profesorii care sunt mai în vârstă, care au anumite grade, o anumită experiență, au mai puține ore de predare. În România, este o bătaie de joc”, a afirmat liderul sindical.
Proiect legislativ: reducerea normei cu 2 ore pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime în învățământ și gradul didactic I
Profesorii cu peste 25 de ani vechime în învățământ și gradul didactic I ar putea beneficia, începând cu anul școlar 2026-2027, de reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână, fără diminuarea salariului, potrivit unui proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Inițiatorii susțin că modificarea urmărește recunoașterea experienței profesionale și echilibrarea sarcinilor didactice, în condițiile în care modificările legislative anterioare au dus la creșterea normei pentru o parte dintre cadrele didactice.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.