Medicină stomatologică pentru pacienții cu nevoi speciale, program nou de masterat la UMFST Târgu Mureș, unic în România

697 de vizualizări
Foto: Edhardream | Dreamstime.com
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureș a anunțat lansarea unui nou program de masterat, ‘Medicină stomatologică pentru pacienții cu nevoi speciale’, începând cu anul universitar 2025-2026, care se dorește a fi o punte între practicile stomatologice moderne și necesitățile aparte ale pacienților vulnerabili, cu înscrieri între 1-4 septembrie 2025, potrivit Agerpres.

‘Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează, începând cu anul universitar 2025-2026, un nou program de studii universitare de masterat denumit Medicină stomatologică pentru pacienții cu nevoi speciale. Prin parcurgerea acestui program de master, se creează o punte între practica stomatologică de înaltă calitate și nevoile complexe ale pacienților vulnerabili, având un impact pozitiv asupra întregului sistem medical și asupra sănătății publice. 

Absolvenții vor fi pregătiți să își desfășoare activitatea atât în clinici private, cât și în spitale sau centre de îngrijire specializată, având competențele necesare pentru a trata pacienții vulnerabili în condiții de siguranță și eficiență maximă (…). Pentru anul universitar 2025-2026 sunt disponibile 20 locuri, dintre care 10 locuri sunt bugetate și 10 locuri cu taxă de 2.500 lei’, a anunțat UMFST Târgu Mureș pe Facebook.

Înscrierile online la acest nou program de masterat sunt programare în perioada 1-4 septembrie 2025 prin intermediul platformei de admitere a UMFST, interviul fiind programat în data de 8 septembrie.

Potrivit UMFST Târgu Mureș, absolvenții acestui masterat vor fi pregătiți să își desfășoare activitatea atât în clinici private, cât și în spitale sau centre de îngrijire specializată, având competențele necesare pentru a trata pacienții vulnerabili în condiții de siguranță și eficiență maximă.

Pe site-ul universității se arată că acest nou masterat va avea impact asupra sistemului medical și stomatologic, prin creșterea numărului de medici stomatologi specializați în tratamentul pacienților cu afecțiuni sistemice, dizabilități și comorbidități complexe, dar și prin dezvoltarea unor standarde îmbunătățite de tratament pentru pacienții vulnerabili, reducând complicațiile și riscurile medicale.

Noul masterat mai urmărește, conform site-ului UMFST Târgu Mureș, integrarea abordării interdisciplinare între stomatologie și alte specialități medicale (cardiologie, neurologie, oncologie etc), dar și reducerea inegalităților privind accesul la îngrijiri stomatologice pentru pacienții cu dizabilități sau boli cronice, conform sursei citate. 

Foto: Edhardream | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În primele 5-10 minute, citiți cu mare atenție toate subiectele unei probe de examen, fie că este vorba de un test la școală, de un examen național, de olimpiadă, spune profesorul Flavian Georgescu: Ce înseamnă să le citiți? De exemplu, mă uit pe problema 1, o înțeleg, eventual mi-o și notez pe ciornă și stau un minuțel și mă gândesc cum s-ar rezolva

În primele 5-10 minute ale unui examen, test, olimpiadă, elevii ar trebui să citească cu atenție toate subiectele, spune profesorul de Matematică Flavian Georgescu în emisiunea „Sfatul Profesorului” de la…
Vezi articolul

Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, nu a fost încă finalizat la Comisia de Etică a Universității din Craiova, la două luni de la deschiderea dosarului / Regulamentul comisiilor de etică prevede 45 de zile pentru pronunțare

Dosarul acuzațiilor de plagiat în teza de doctorat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, „nu a fost finalizat” încă la Comisia de Etică a Universității din Craiova (UCV), după cum a…
Vezi articolul

Trei din zece români sunt îngrijorați pentru că nu pot asigura o educație așa cum își doresc pentru copii / Dintre cei care economisesc, patru din zece strâng bani pentru educație – Studiu BCR – Cult Market Research

Principala sursă de îngrijorare din punct de vedere financiar pentru trei din zece români este incapacitatea financiară de a asigura o educație așa cum își doresc pentru copii. În același…
Vezi articolul

Demisii în rândul directorilor de școli, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor făra funcție. “Procentul este destul de ridicat”, spune liderul sindical Marius Nistor, FSE / Stavri, FSLI: Sunt niște anomalii în salarizarea directorilor de școli

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”. Declarația…
Vezi articolul

Lider sindical: Andronescu să-l găsească și să ia măsuri contra celui care a pus pe ordinea de zi ordinul care elimină profesorii de sport la clasele mici

Sindicatele din educație “Spiru Haret” cer Ministerului Educației să scoată proiectele de ordin privind structura anului școlar 2019-2020, privind eliminarea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a…
Vezi articolul