Ministerul Educației anunță măsuri pentru universitar: organizarea parțială on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor / Universitățile vor verifica direct în SIIIR rezultatele la BAC, evitând prezența fizică a candidaților la facultate

14.085 de vizualizări
scoala online si accesul elevilor la ore
Foto: Edu.ro
Ministerul Educației anunță un set de „măsuri adoptate în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19”. „Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru pentru derularea activităților în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19”, informează instituția, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Reprezentanții universităților din România, în baza autonomiei universitare, au propus organizarea parțială în sistem on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor. În situații excepționale, care impun prezența fizică a studentului, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori”, anunță Ministerul.

Ministerul precizează că „a permis universităților românești accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior. Practic, universitățile pot verifica rezultatele obținute de absolvenții clasei a XII-a, în urma susținerii examenului național de Bacalaureat, evitând, astfel, prezența fizică a candidaților la înscrierea pentru admiterea la facultate. În acest fel, au fost eliminate o serie de proceduri birocratice pentru a eficientiza procesul administrativ”.

Monica Anisie, ministrul educației, a declarat că, „în această perioadă, căutăm să simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate, în condiții de siguranță. La fel de important este și procesul de învățare-evaluare on-line din universități și am încredere că toate instituțiile de învățământ superior vor sprijini accesul la educație al studenților„.

Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit modul în care sunt repartizate fondurile aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor, și s-a convenit semnarea urgentă a  bugetelor rectificate ale universităților, se arată în comunicat.

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, a afirmat că „a fost o primă întâlnire directă a reprezentanților învățământului superior din România cu doamna ministru Monica Anisie, având ca subiect principal soluțiile pe care universitățile românești le iau în calcul în vederea finalizării anului universitar și organizării admiterii în condiții de siguranță pentru studenți și cadre didactice. Există susținerea Ministerului Educației și Cercetării în vederea asigurării cadrului legal de organizare a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor și împreună gândim varianta cea mai potrivită care să le permită tuturor studenților un acces echitabil la educație.

„În cadrul întâlnirii, reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor și-au luat angajamentul că vor susține studenții și cadrele didactice în procesul de predare în sistem on-line. Fiecare instituție din învățământul superior va pune la dispoziție resurse materiale pentru a facilita accesul echitabil la educație”, precizează Ministerul.

 


3 comments
  1. In calitate de elev , spun ca ar fi o idee foarte buna , fiindca e foarte periculos sa ne adunam toti intr-o sala de examen si in plus nu simplificati nimic mai mult se complica situatia , mai bine echivalare prin medie.

  2. Dna Anisie spuneti ca „simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate”, dar in schimb ii inghesuiti in sali de examene si in mijloace de transport.
    Foarte bine gandit! Felicitari!

    1. Subscriu.

      Echivalare de Bac si facultățile sa si-i selecteze prin concurs daca vor sa-si dea talentele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentanții studenților, reacție la documentul transmis de minister universităților: Este apanajul comunităților universitare să stabilească dacă vor continua activitățile didactice din acest an universitar în format fizic sau online

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a reacționat la documentul transmis vineri de minister universităților, în care a anunțat că va permite opțiunea studiilor online. Reprezentanții studenților salută…
Vezi articolul

„Azil științific” pentru cercetători americani. Se extinde sprijinul oferit de universități europene pentru reprezentanții mediului academic din SUA afectați de politicile și tăierile de buget impuse de Administrația Trump

Mai multe universități europene au început să anunțe diverse programe prin care oferă sprijin reprezentanților mediului academic american afectat de tăierile de de buget, de atitudinea ideologică și de politicile…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Lucrarea de licență și examenul de licență vor fi ambele obligatorii din nou, ca acum 10 ani, potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Educației

O serie de modificări la metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație au fost publicate de Ministerul Educației în consultare luni seara, pe 2 decembrie.…
Vezi articolul

Două tabele și 43 de rânduri fără citare – plagiatul lui Mircea Geoană în teza de doctorat, stabilit de Comisia de etică a ASE București – DOCUMENT / „Având în vedere procentul redus de plagiat constatat în cuprinsul tezei de doctorat (…) nu se impune luarea unor măsuri legale”

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a plagiat două tabele și are 43 de rânduri fără citare în teza de doctorat publicată acum 19 ani după studiile doctorale de la…
Vezi articolul