Ministerul Educației: Disciplinele Istorie și Geografie nu se desființează sau comasează

15.190 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Disciplinele Istorie și Geografie nu se desființează sau comasează, susține Ministerul Educației într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Reacția vine după ce pe rețelele de socializare a fost distribuit intens un articol al unui profesor, publicat de un cotidian central, în care acesta anunța că disciplinele Istorie și Geografie se vor desființa și se vor comasa într-o disciplină numită Științe sociale.

Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar nu conține prevederi referitoare la disciplinele predate în învățământul preuniversitar, susține MEC.

În concluzie, disciplinele Istorie și Geografie nu se desființează sau comasează sub denumirea de Studii sociale, aceasta fiind o disciplină distinctă, explică instituția.

„Referitor la informația vehiculată recent în spațiul public de către profesorul Florinel Agafiţei, conform căreia disciplinele Istorie și Geografie s-ar desființa și ar fi comasate sub denumirea de Studii sociale, Ministerul Educației și Cercetării face o serie de precizări:

Disciplina „Studii sociale” se predă la clasele a XII-a din cadrul Filierei teoretice, profilul umanist, specializarea Științe Sociale, precum și la clasele a XII-a din cadrul Filierei vocaționale, profilul militar (M.A.I.), specializarea Științe Sociale, conform programei aprobate prin ordinul de ministru nr. 5.959/22.12.2006.

Disciplina „Studii sociale” intră în categoria disciplinelor Socio-Umane în învățământul preuniversitar, alături de Gândire critică și Drepturile copilului, Educație interculturală, Educație pentru cetățenie democratică, Logică și argumentare, Filosofie, Sociologie, Psihologie și este predată de absolvenți cu diplomă ai învățământului superior de lungă durată sau absolvenți cu diploma ai ciclului I și II de studii universitare în domeniile Filosofie, Sociologie, Asistență Socială, Psihologie, Pedagogie, Științe ale Educației, Științe Politice, Științe ale Comunicării, Drept, Științe Administrative, Relații Internaționale și Studii Europene etc. În Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, referiri cu privire la predarea disciplinei „Studii sociale” apar începând cu anul 2007 (metodologia este aprobată prin ordinul de ministru nr. 2573/09.11.2007).

Specializările absolvenților care dau dreptul de a preda cu statut de cadru didactic calificat disciplinele din învățământul preuniversitar sunt prevăzute în Centralizatorul privind disciplinele din învățământul preuniversitar, domeniile și specializările absolvenților învățământului liceal pedagogic, postliceal și superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, precum și disciplinele pentru examenul național de definitivare în învățământ, care se aprobă anual prin ordin al ministrului educației.

Disciplinele care se predau în învățământul preuniversitar sunt stabilite în planurile-cadru de învățământ și se aprobă prin ordin al ministrului. În planurile-cadru de învățământ în vigoare se regăsesc în continuare distinct atât disciplinele Socio-Umane, care includ și disciplina „Studii sociale”, precum și disciplinele „Istorie” și „Geografie”.

Precizăm că Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar cuprinde proceduri privind constituirea posturilor didactice/catedrelor și încadrarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în conformitate cu planurile-cadru de învățământ în vigoare, pe baza prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de studiu și a proiectelor planurilor de școlarizare propuse de unitățile de învățământ, aprobate de inspectoratele școlare”, se arată în comunicat.

Foto: Inquam Photos – Adriana Neagoe


1 comment
  1. Hal de comunicat oficial al Ministerului Educației!
    Există științe “animale”, în opoziție cu cele “umane”.
    Științele “reale” sunt în opoziție cu cele “umaniste”.
    Deci: Discipline « socio-umaniste ».
    Profesoara de limba română știe asta??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Locurile în plus la Olimpiada Națională de Muzică 2023 au fost suplimentate pe bază de cerere către Ministerul Educației, în cazul Colegiului ”George Enescu” București / Directoare: Tuturor liceelor care au cerut locuri în plus li s-au dat

Doar 18 din 35 de elevi de la Colegiul Național ”George Enescu” din București au mers la Olimpiada Națională de Muzică de anul trecut, nu 30 câți au fost înscriși…
Vezi articolul
Valoarea tichetelor de creșă

O creșă din municipiul Săcele (Brașov) trebuia terminată peste 3 luni în cadrul unui proiect inițiat prin PNRR, dar e încă în stadiul de fundație / Primarul se teme că va trebui plătită de administrația locală: Să și-l asume ei!

Creșa din cartierul săcelean Electroprecizia, proiect în valoare de peste 16 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este încă la stadiu de fundație, deși lucrările…
Vezi articolul

Examenele de corigență 2025 au loc în perioada 7-18 iulie. Elevii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe și cei care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți – notă a Ministerului Educației și Cercetării

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 7-18 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre…
Vezi articolul

Lucian Bode a mai pierdut un proces în cazul acuzațiilor de plagiat, anunță jurnalista Emilia Șercan / Ministrul de Interne, afirmă Șercan, a ajuns la trei procese distincte pierdute deja, unul dintre ele definitiv și irevocabil

Curtea de Apel București a respins solicitarea lui Lucian Bode care ceruse respingerea autosesizării Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) în legătură cu cartea sa,…
Vezi articolul

Normele de aplicare ale programului „Masa Caldă” în școli, aprobate de Guvern la o lună de la începerea școlii. Numărul de școli beneficiare și sumele alocate de Guvern sunt la fel ca anul trecut, dar lista școlilor încă nu e publică / Elevii vor primi masa caldă în câteva săptămâni, în funcție de durata licitațiilor, spune ministra Educației

Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare pentru desfășurarea programul „Masa Caldă” în școli, la o lună de când a început școala. Întrebată la Euronews, când vor…
Vezi articolul