Ministerul Educației și Cercetării: A fost eliminată obligația școlilor de a stabili criterii de departajare pentru bursele de merit din anul școlar 2025-2026, în cazul mediilor egale / Toate tipurile de burse sunt condiționate de media 10 la purtare și de prezența școlară

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a fost eliminată obligația școlilor de a stabili criterii de departajare pentru bursele de merit din anul școlar 2025-2026, în cazul mediilor egale, în urma feedback-ului din spațiul public. Metodologia-cadru pentru bursele elevilor în anul școlar 2025-2026 a fost aprobată de Guvern, joi, 4 septembrie.
Tipurile de burse în anul școlar 2025-2026
Au fost eliminate criteriile de departajare stabilite de școli

În urma feedbackului din spațiul public, a fost eliminată obligația unităților de învățământ de a stabili criterii de departajare în cazul mediilor egale.

Bursele de merit se acordă primilor 15% dintre elevii fiecărei clase, cu minimum media 9 în anul anterior. În plus, primesc bursă și elevii care au aceeași medie cu ultimul beneficiar inclus în procentul de 15%.

Bursa de merit se acordă și:

Condiții generale de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026
Redăm integral comunicatul ministerului Educației și Cercetării despre bursele din anul școlar 2025-2026

Metodologia de acordare a burselor pentru elevi, aprobată în ședința de Guvern de astăzi

Metodologia a fost constrânsă de măsurile de criză fiscal-bugetară, care au influențat modalitatea de redefinire a burselor la nivel preuniversitar, astfel încât să le putem susține durabil.

Mă bucur că în urma dezbaterilor publice Guvernul României a aprobat o variantă de metodologie care respectă angajamentul meu pentru bursele sociale – cele care contribuie la aducerea și menținerea copiilor în școală, lucru fundamental într-un învățământ obligatoriu -, dar și propunerile mele și ale societății de a flexibiliza și acordarea burselor de merit”, declară ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

Conform noilor prevederi, în acest an școlar se vor acorda următoarele tipuri de burse:

În urma feedbackului primit atât din spațiul public, cât și în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Educației și Cercetării în perioada de consultare publică, în cazul burselor de merit a fost eliminată responsabilitatea unității de învățământ de a stabili criterii de departajare pentru beneficiarii de burse de merit, în situația mediilor egale. Astfel, în forma adoptată în ședința de guvern, bursele de merit se acordă primilor 15% dintre elevii fiecărei clase, care au obținut, în anul școlar anterior, minimum media anuală 9. Suplimentar, bursa de merit se acordă și copiilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului (15%).

Suplimentar beneficiarilor stabiliți prin aplicarea procentului (15%), în urma feedbackului din perioada consultării publice a fost introdusă prevederea care stabilește acordarea burselor de merit și elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea evaluării naționale, în baza obținerii premiului I a olimpiadelor naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării /a premiilor I, II sau III la olimpiadele internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării. Reglementările existente cu referire la premiile opținute la olimpiade rămân valabile.

Pentru elevii de clasa a V-a, bursele de merit se vor acorda luându-se în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs.

Pentru elevii de clasa a IX-a, bursele de merit se vor acorda în baza mediilor de admitere în învățământul liceal. 

Bursa socială este o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic, din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării școlare, precum şi pentru  prevenirea abandonului școlar.

Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit.

În aceeași măsură, bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de merit şi cu bursa socială.

Atât bursa de merit, cât și bursa socială și cea tehnologică sunt condiționate de obținerea mediei anuale 10 / a calificativului „foarte bine” la purtare, precum și de prezența la școală – în situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.

Documentul, în formă integrală, va fi disponibil după publicarea în Monitorul Oficial.

Citește și:
UPDATE Regulile pentru bursele elevilor în anul școlar 2025-2026 au fost aprobate de Guvern / Burse de merit pentru 15% dintre elevii dintr-o clasă cu media peste 9, fără criterii specifice de departajare stabilite de școli, în varianta supusă aprobării
Profesorii nu sunt experți fiscali, susține Consiliul Economic și Social în avizul dat proiectului de metodologie pentru bursele din 2025-2026 / Instituția solicită lista exhaustivă a tipurilor de venituri luate în calcul pentru bursa socială
Burse sociale 2025-2026. Alocațiile copiilor nu se iau în considerare la stabilirea venitului minim, spune secretarul de stat Sorin Ion
Elevii care provin din familii monoparentale se pot încadra la bursă socială în anul școlar 2025-2026, în funcție de venitul minim, spune secretarul de stat Sorin Ion
Burse sociale 2025-2026: Doar bursele pentru elevii orfani și cele medicale nu sunt condiționate de venit, dispar bursele pentru elevii din familii monoparentale / Documente necesare și criterii – proiect
Bursele tehnologice 2025-2026 – proiect: elevii care au peste 10 absențe nu mai primesc bursa în luna respectivă. Condițiile de acordare sunt aceleași ca anul trecut – promovare la toate materiile și media 10 la purtare
Bursele pentru mamele minore 2025-2026 sunt condiționate de prezența la școală și se acordă pe toată durata învățământului obligatoriu, inclusiv după împlinirea vârstei de 18 ani – proiect
BREAKING Burse școlare 2025-2026: Burse de merit pentru maximum 15% dintre elevii dintr-o clasă, cu media peste 9 / Dispar bursele pentru elevii din familii monoparentale – proiect de HG
Exit mobile version