Ministrul Cercetării: Am găsit deschidere pentru includerea României în consorțiul ELI-ERIC

Foto: Ministerul Cercetării

Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a participat, vineri, la reuniunea omologilor din UE organizată la Praga, ocazie cu care afirmă că a găsit deschidere pentru includerea României în consorțiul ELI – Extreme Light Infrastructure ERIC, potrivit Agerpres.

“Colegii din Ungaria şi Cehia au apreciat poziţia României şi progresele făcute în ultimele luni, inclusiv deschiderea în premieră a infrastructurii de la Măgurele pentru cercetătorii din consorţiul ELI-ERIC, în baza unui protocol. În discuţiile bilaterale, am discutat organizarea unei întâlniri trilaterale în această toamnă, un pas esenţial în efortul României de a reveni în consorţiul ELI-ERIC. Am găsit, aşadar, deschidere pentru includerea României în consorţiul european. Acolo ne este locul”, a declarat Sebastian Burduja, conform unui comunicat de presă transmis vineri.

Anunțul vine la un an după ce România a fost exclusă oficial din ELI-ERIC. După ce, cu un an înainte, partenerii din Ungaria și Cehia, alături de care România primise finanțare pentru proiectul paneuropean de cercetare Extrem Light Infrastructure (ELI), ceruseră alcătuirea consorțiului fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gamma, după cum a scris Edupedu.ro.

Atunci, un comunicat al conducerii proiectului anunța că România se poate alătura ulterior consorțiului, fără să precizeze, însă, în ce calitate putea face acest lucru.

Reuniunea miniştrilor cercetării din UE are loc sub egida Preşedinţiei cehe a Consiliului Uniunii Europene.

Miniștrii de resort au avut pe agendă măsuri pentru facilitarea sinergiilor în finanţarea proiectelor europene de cercetare şi sprijinul pentru cercetătorii din Ucraina.

Omologii din Cehia şi din Ungaria au menţionat în intervenţiile lor proiectul ELI, inclusiv componenta românească prin laserul de la Măgurele.

La rândul său, Sebastian Burduja a salutat iniţiativa Preşedinţiei cehe a Consiliului UE de propunere a unei Declaraţii privind sinergiile în finanţarea cercetării şi inovării în Europa, exprimând poziţia României pe baza a patru elemente-cheie:

– dezvoltarea de parteneriate şi schimb de bune practici, mai ales pentru proiectele majore de cercetare, aşa cum este proiectul european ELI;

– flexibilitate şi găsirea unui echilibru optim între reguli stricte pentru cheltuirea banilor europeni şi încurajarea proiectelor inovatoare de cercetare, inclusiv a celor complet noi, care nu pot urma o reţeta standard, aşa cum este şi cazul ELI;

– sprijin prioritar pentru tinerii cercetători şi găsirea soluţii pentru facilitarea circulaţiei tinerelor talente la nivelul Uniunii;

– voce comună a miniştrilor cercetării de la nivel european pentru a consolida sprijinul acordat cercetării şi inovării pentru viitor, inclusiv ca soluţie la crizele multiple ale prezentului (criza de securitate, energetică etc.).

Totodată, Burduja spune că a avut “o discuţie excelentă” cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru cercetare, despre mobilitatea talentelor în UE, noile tehnologii şi transferul lor în economie, precum şi despre o vizită la Bucureşti în perioada următoare.

În ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei, Sebastian Burduja a lansat un apel către miniştrii cercetării de la nivel european pentru a nu face nicio concesie regimului de la Moscova, reafirmând angajamentul României de a sprijini efortul de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova, inclusiv prin integrarea lor accelerată în spaţiul european de cercetare, se mai arată în comunicat.

Citește și:
Comisia Europeană a aprobat formarea noului ELI-ERIC fără laserul de la Măgurele
Cercetătorii consorțiului ELI-ERIC, din care România a fost exclusă, pot veni la Măgurele pentru cercetări, spune ministrul Sebastian Burduja. El anunță un prim pas, sub forma unui protocol, pentru deblocarea legăturilor cu consorțiul european
EXCLUSIV Cine este responsabil pentru eșecul României pe tema laserului de la Măgurele: alegerile din decembrie, Ministerul Cercetării, conflictul din 2018 și mentalitatea, acuză Sorin Costreie, reprezentantul special al Guvernului pentru participarea României la ELI-ERIC
Costoiu, fost ministru al Cercetării: România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al ELI DC / ELI-ERIC. Am înlocuit oamenii care au fost în stare să poarte un dialog instituţional politic pe politica ştiinţei cu tot felul de filozofi
Exit mobile version