Ministrul Educației atenționează primăriile care nu plătesc bursele elevilor că fac deturnare de fonduri: Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor / Bursa de ajutor social va avea un cuantum minim de 250 de lei

7.633 de vizualizări
Foto: captura edu.ro
Ministerul Educaţiei va propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor care va presupune o creştere importantă de buget şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită sancţionarea acelor situaţii în care copiii nu primesc bursele sociale la care au dreptul, a declarat joi ministrul Sorin Cîmpeanu, scrie Agerpres.

„Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor. Această reformă va presupune o creştere foarte importantă de buget şi va presupune de asemenea şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită rapid sancţionarea acelor situaţii în care elevii nu primesc acele burse sociale la care au dreptul. De asemenea, vom avea şi burse de încurajare a excelenţei mult mai mari decât până acum. (…)

Autorităţile locale trebuie să plătească aceste burse pentru că, spre deosebire de perioada dinainte de 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat. Nu plăteşti burse elevului se cheamă deturnare de fonduri”, a arătat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, noul proiect va prevedea un cuantum de minimum 250 de lei pentru bursele sociale, valoare care să fie respectată.

„Vrem să avem prevederi pentru a putea sancţiona acele situaţii în care nu se respectă acest cuantum minim”, a mai spus Cîmpeanu.

În prezent bursele de ajutor social au fost majorate la 200 de lei la începutul acestui an.


14 comments
  1. Buna ziua la Timisoara cand aprobati bugetul ptr copii cu handicap?copilul meu nu a mai primit bursa sociala medicala din luna februarie…am sunat deja la cjt de trei ori mi s a raspuns ca nu sunt banii primiti de la guvern ptr acesti copii?acest lucru este normal in anul 2022

  2. La școala specială din Curtea de Argeș nu sa u dat bursele din ianuarie. Domnul director a spus că nu are bani .De la inspectoratul școlar Argeș au spus că nu s au alocat fonduri. Sunt copii cu gtad de handicap, au nevoie de acești bani.

  3. Bună ziua….sunt asistent maternal ,,,am 3 fete in plasament și mie nu mi sa aprobat numai o bursă….de ce nu mi sa dat ?oare nu toți copii sunt egali?va mulțumesc.

  4. Domnule ministru somați și sancționați unde sunt banii copiilor nu am primit nimic pe semestrul 2 niciun fel de bursa..!! Bătaie de joc.. Părinții tarati pe drumuri atâtea acte și copii dezamăgiți cu asta rămânem. Rușine.

    1. Poate ar trebui sa mergem la ușa domn
      ului ministru,sa ne facem auziți,sau pe la televiziuni,că pe paginile de socializare nu ne ia nimeni în seamă 🥲🥲🥲

  5. Care burse? Școlile nu au buget pentru a achita bursele. Până în prezent 30.06.2022 Domnule Ministru s-au achitat bursele până la martie 2022. Din bugetul pe trim.3, se va achita diferență pe martie și parțial aprilie. Cred că nu sunteți informat. De unde mai măriți, daca nu reușiți să achitați la timp macar la valoarea aceasta. Bine că dați ajutoare, iar copii cu medii de 10 primesc burse de merit la …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Senatul a respins solicitarea lui Iohannis de reexaminare a legii „educației sexuale”. Disciplina se va numi în continuare „educație sanitară” și elevii vor participa doar cu acordul scris al părinților

Plenul Senatului a respins, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris…
Vezi articolul

Sesiune de informare gratuită pentru studenți, profesori, cercetători și pasionați de științe ale pământului, despre instrumentele din platforma europeană EPOS cu date seismologice, meteo sau din sateliți – joi, 25 ianuarie

O introducere gratuită în platforma europeană EPOS cu baze de date despre activitățile seismice, meteorologie sau obținute cu ajutorul sateliților, va fi organizată gratuit joi, 25 ianuarie 2024, anunță Institutul…
Vezi articolul

Scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, este invitat pe 3 aprilie și 4 aprilie în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” / Intrarea este liberă, înscrierile se fac printr-un formular

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, este invitat în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Vor fi două întâlniri culturale organizate de…
Vezi articolul