Mircea Miclea, reacție rapidă la anunțul lui Iohannis: Sper ca guvernul să nu ia decizia de închidere a tuturor școlilor din România. Sfidează toate datele științifice

Mircea Miclea / Foto: Marius Tucă Show

Profesorul Mircea Miclea avertizează că închiderea tuturor școlilor din România ar fi o măsură total greșită. Contactat de Edupedu.ro după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat – în timp ce prezida ședința de guvern din această seară – că toate școlile trebuie să se închidă pe termen nedefinit, Mircea Miclea a afirmat: “Sper ca guvernul să nu ia decizia de închidere a tuturor școlilor din România. Ar fi o decizie care sfidează toate datele științifice existente și practicile din țări pe care le luăm adesea ca exemplu”.

Prejudiciul produs copiilor, prin închiderea școlilor, “este major”. “Vor pierde în primul rând elevii din sate, din mediul rural, cei mai expuși anafabetismului funcțional, cei care au riscurile cele mai mici, dar care vor plăti costurile cele mai mari”, a declarat Miclea, pentru Edupedu.ro.

Mircea Miclea, reacție rapidă pentru Edupedu.ro după anunțul lui Klaus Iohannis:

“Sper ca guvernul să nu ia decizia de închidere a tuturor școlilor din România. Ar fi o decizie care sfidează toate datele științifice existente și practicile din țări pe care le luăm adesea ca exemplu. Beneficiul adus copiilor este minor, în schimb prejudiciul este major.

Vor pierde în primul rând elevii din sate, din mediul rural, cei mai expuși anafabetismului funcțional, cei care au riscurile cele mai mici, dar care vor plăti costurile cele mai mari.

Practic, măsura nu reduce riscurile, ci doar le deplasează către cei mai oropsiți, mai dezavantajați.

E o măsură total greșită”.

Citește și:
BREAKING Creșele și after school-urile rămân deschise. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face “niște recapitulative” când se va reveni în clase
BREAKING Klaus Iohannis: Școlile trebuie să treacă toate în online / Ludovic Orban: Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni
România, a treia țară din Europa care anunță închiderea școlilor, după Cehia și Polonia. Restul statelor mențin deschise școlile, total sau parțial
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere ca şcolile să rămână deschise: „Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută”
Reacția elevilor la închiderea intempestivă a tuturor școlilor din România: Profundă iresponsabilitate. Dezaprobăm hotărârea
Exit mobile version