Model de cerere pentru acordarea gratuită a rechizitelor pentru copiii cei mai dezavantajați / Vineri este ultima zi de depunere a cererilor, iar elevii trebuie să le primească până în data de 1 octombrie, potrivit legii

16.499 de vizualizări
Foto: captură document
Statul acordă rechizite școlare în mod gratuit copiilor cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar/gimnazial, în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, amintește, într-o postare pe Facebook, ministrul Educației.

„Rechizitele şcolare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului şcolar la şcoala la care elevul este înscris. (n. red. vineri, 9 septembrie este ultima zi de depunere). Cererea va fi însoţită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv.

De drepturile stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 beneficiază copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi şi care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară”, potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, în termen de 15 zile de la începerea fiecărui an școlar directorii de școli vor stabili elevii care urmează să beneficieze de rechizite școlare și vor face publică lista acestora.

Directorii de școli vor transmite lista cu beneficiarii la inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care vor stabili necesarul de rechizite școlare la nivelul județului și, respectiv, al municipiului București.

Ministerul Educației cumpără rechizitele și vor fi distribuite până la data de 1 octombrie, mai scrie în OUG nr.33/2001. Rechizitele școlare vor fi repartizate pe școli de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Directorii de școli împreună cu primarii vor organiza distribuirea la beneficiari.

Cine beneficiază de rechizite gratuite

Inspectoratul școlar Timiș a oferit Edupedu.ro un model de calcul. Astfel, venitul mediu net lunar pe membru de familie se stabilește prin însumarea tuturor veniturilor nete realizate într-o lună de către membrii familiei împărțit la numărul total al acestora (media aritmetică) iar 50% din salariul de bază minim brut pe ţară reprezintă un cuantum de 1275 lei (2550 lei x 50%).

Exemplu 1: O familie este formată din 3 membrii: Maria (mama), Darius (tata), Matei (copilul)

  • Maria realizează în cursul lunii iulie un venit net de 3000 lei (2500 lei salariu + 500 lei din chirie)
  • Darius realizează în cursul lunii iulie un venit net de 3000 lei (3000 lei salariu)
  • Matei nu realizează venituri în cursul lunii iulie

A. Determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie:
=> (Maria + Darius + Matei) / 3
=> (3000 + 3000 + 0)/ 3
=> 6000/ 3 = 2000 lei venit mediu net lunar pe membru de familie

B. 50% din salariul de baza minim brut pe ţară în anul 2022 = 1275 lei

Concluzie: Matei nu va beneficia de tichete sociale în temeiul OUG nr. 133/2020 deoarece venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, este 2000 lei iar condiția pentru acordarea tichetelor sociale este ca venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, să fie de cel mult 1275 lei (maxim 50% din salariul de bază minim brut pe țară

Exemplu 2: O familie este formată din 3 membrii: Maria (mama), Darius (tata), Matei (copilul)

  • Maria realizează în cursul lunii iulie un venit net de 500 lei (500 lei din chirie)
  • Darius realizează în cursul lunii iulie un venit net de 3100 lei (3100 lei salariu)
  • Matei nu realizează venituri în cursul lunii iulie

A. Determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie:
=> (Maria + Darius + Matei) / 3
=> (500 + 3100 + 0)/ 3
=> 3600/ 3 = 1200 lei venit mediu net lunar pe membru de familie

B. 50% din salariul de baza minim brut pe ţară în anul 2022 = 1275 lei

Concluzie: Matei va beneficia de tichete sociale în temeiul OUG nr. 133/2020 deoarece venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, este 1200 lei iar condiția pentru acordarea tichetelor sociale este ca venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, să fie de cel mult 1275 lei (maxim 50% din salariul de bază minim brut pe țară)

Model cerere pentru acordarea gratuită a rechizitelor


6 comments
  1. Buna ziua Si daca tata nu lucra nici unde ce trebuie sa faca ?

  2. Bună ziua
    Bursă medicală și banii pentru ces se iau în calcul…pentru că mie mi-au dat în Iulie bursă medicală din Aprilie și tot în Iulie banii pentru ces.
    Mulțumesc

  3. Mie mi se pare discriminatorie acordarea doar pentru unii elevi a acestor tichete educaționale. Ministerul ar trebui să acorde tuturor elevilor acest stimulent. Este vorba de 300.000.000 de euro. Nu este o sumă imensă. De ce sa nu beneficieze și copii ai căror părinți plătesc taxe și impozite. Mulți romani lucrează la negru pe bani serioși și beneficiază de diferite ajutoare de la stat.

  4. Și părinți care au primit cei 700 RON în luna iulie ce fac pt ca eu și soțul am primit acei bănuți și nu ne mai putem încadra iar copii nu vor mai primi acei bani menționez ca am 2 copii la școală iar venitul nostru este de 3400roni plus alocația copiilor de stat 480 RON dar pt faptul ca în iulie am beneficiat de acei 700ron la pensi copii nu mai pot beneficia ce pot face ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri deschise: lansarea ediției 2025 a concursului de robotică NextLab.Tech, cel mai mare din România. Elevii care studiază robotica au șanse mai mari să câștige mai mulți bani în viață, potrivit cercetărilor internaționale (P)

În cadrul Conferinței naționale pentru profesori NextEd Teach, desfășurate în prezența Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a rectorului Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor și a Marilenei Stroescu, inspector…
Vezi articolul

Ministrul Educației spune că o soluție pentru ca unele școli să nu mai învețe în 3 schimburi sunt „consorțiile cu școli din vecinătate” / ISMB nu a mai publicat numărul de școli în 3 schimburi în raportul anual

Ligia Deca a fost întrebată, în prima sa conferință de presă în calitate de ministru al Educației, ce soluții are pentru ca elevii să nu mai învețe în 3 schimburi.…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Cinci echipe de fete din România au intrat în semifinala Technovation Girls 2023, cu aplicații care pot rezolva problemele comunității. „Ne putem conecta cu oameni, indiferent de unde suntem, ca să lucrăm împreună”, spune una dintre eleve / Pe 30 iunie vor fi anunțate echipele finaliste, înregistrările sunt deschise

Aplicațiile realizate de 5 echipe de fete din România au intrat în semifinala Technovation Girls 2023, potrivit organizatorilor. Trei echipe sunt la categoria „seniori” și două echipe la categoria „juniori”.…
Vezi articolul

Zeci de elevi olimpici de gimnaziu, pedepsiți prin depunctare și mustrare publică la Olimpiada națională de Cultură și Spiritualitate Românească, după ce au contestat notele / Mina Rusu, președinta competiției și reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării: Cum poți să contești oare harul colegului cu care tu ai concurat? Aș scoate cuvântul „contestație” din dicționar

Peste 80% dintre elevii care au contestat notele primite inițial la Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și literatura română și Religie), clasele V-VIII, etapa națională, desfășurată la Suceava,…
Vezi articolul