Mormântul unui copil, cu o vechime de 78.000 de ani, oferă informaţii despre viaţa emoţională a primilor oameni

6.636 de vizualizări
Foto: AGERPRES / (c) Fernando Fueyo/Handout via REUTERS
Descoperirea celei mai vechi dovezi a unei înmormântări umane în Africa, mormântul unui copil dintr-o peşteră din Kenya, oferă o nouă perspectivă asupra vieţii emoţionale a reprezentanţilor timpurii ai speciei Homo sapiens, a declarat miercuri un specialist în arheologie din ţara situată în partea de est a Africii, relatează Reuters.

Oamenii de ştiinţă au anunţat săptămâna trecută descoperirea sitului cu o vechime de aproximativ 78.000 de ani, unde un copil, căruia cercetătorii i-au pus numele ”Mtoto” (”copil”, în swahili), a fost îngropat într-o peşteră carstică numită Panga ya Saidi, din apropiere de coasta kenyană.

”Este un lucru semnificativ… pentru că este pentru prima dată când începem să ne facem o idee, la acest moment din timp, despre capacităţile cognitive şi emoţionale” ale Homo sapiens, a declarat Emmanuel Ndiema într-un interviu acordat Reuters.

Descoperiri arheologice anterioare i-au ajutat pe cercetători să înţeleagă alte aspecte cu privire la modul în care au trăiau primii oameni, cum ar fi progresele lor tehnologice, modul în care trăiau şi atitudinea lor faţă de mediul înconjurător, a spus el.

Foto: AGERPRES / (c) Fernando Fueyo/Handout via REUTERS

Citește mai mult pe G4Media.ro

3 comments
  1. Asta e toată știrea? Se laudă cercetătorii că i-au ajutat să înțeleagă. De ce nu ne spun și nouă ce au înțeles?

    1. Ideea e ca tu nu trebuie sa stii mai nimic. Pe sleau, trebuie sa fii prostul lor – pentru ca omul inteligent nu se lasa niciodata prostit si subjugat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like