Nivelul mării va crește brusc până în 2050, potrivit unui raport al unor agenții americane, printre care și NASA

689 de vizualizări
Marea Neagră / Foto: Adrian Stănică – GeoEcoMar
În următorii 30 de ani, nivelul mării ar putea să crească la fel de mult ca pe durata întregului secol trecut, indică un raport al unor agenții americane, la realizarea căruia au participat inclusiv NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA), relatează dpa, conform Agerpres.

Potrivit raportului, publicat marţi, nivelul mării de-a lungul coastelor Statelor Unite ar urma să crească cu 25 centimetri până la 30 de centimetri în medie peste nivelurile de astăzi, până în 2050.

„Acest raport susţine studiile anterioare şi confirmă ceea ce ştim de mult timp: nivelul mării continuă să crească într-un ritm alarmant, punând în pericol comunităţile din întreaga lume”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

„Ştiinţa este incontestabilă şi este necesară o acţiune urgentă pentru a atenua o criză climatică în curs de desfăşurare”, a avertizat el.

Potrivit raportului, creşterea nivelului mării „va crea o profundă schimbare în ceea ce priveşte inundaţiile produse în zona de coastă, care vor înainta pe distanţe mai mari în interiorul continentului”.

„Până în 2050, se preconizează că vor surveni inundaţii ‘moderate’ (de obicei dăunătoare), de peste 10 ori mai des decât în prezent şi ele se pot intensifica din cauza factorilor locali”, se arată în raport, mai transmite Agerpres.

Documentul, intitulat Scenarii globale şi regionale de creştere a nivelului mării pentru Statele Unite, reprezintă o actualizare a unui raport din 2017 şi „oferă pentru prima dată proiecţii pe termen scurt pentru următorii 30 de ani”, potrivit unui comunicat al NASA.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exemplu de folosire a inteligenței artificiale la clasă într-o școală din Italia, țară care a reglementat AI la nivel național: chatbot-ul oferă răspunsuri bune doar dacă elevul învață și știe ce să întrebe, iar răspunsurile sunt verificate cu profesorul – reportaj France 24

O profesoară își îndeamnă elevii să-și folosească propriile calculatoare pentru a discuta cu chatboți AI, iar elevii apelează la astfel de platforme conștienți că pot obține rezultate doar dacă învață…
Vezi articolul

Ghid UNICEF pentru gestionarea stresului, autocunoașterii și dezvoltării inteligenței emoționale a adolescenților / Documentul conține activități ce pot fi folosite de profesori și consilieri școlari

UNICEF a lansat un ghid cu activități ce reprezintă o „resursă valoroasă pentru toți cei implicați în educația și îngrijirea adolescenților, în special pentru profesori și consilieri școlari”, potrivit unui…
Vezi articolul