O uriașă erupție energetică, provenită de la o stea neutronică magnetică, detectată de astronomi

151 de vizualizări
Foto: ESA via Space.com
Magnetarii se numără printre cele mai extreme obiecte cereşti din Univers – o clasă de rămăşiţe stelare compacte, denumite stele neutronice şi care deţin câmpuri magnetice foarte puternice. Din când în când, ei produc erupţii uriaşe de raze gamma în cea mai puternică eliberare nedistrugătoare de energie cunoscută în cosmos, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au detectat cea mai îndepărtată manifestare de până acum a unei astfel de erupţii, denumită erupţie gigantică, de la un magnetar aflat în galaxia Messier 82, cunoscută şi sub numele de M82. Acea erupţie de raze gamma, cea mai energetică formă de lumină, a eliberat în doar o zecime de secundă o cantitate de energie echivalentă cu cea pe care Soarele nostru ar emite-o într-o perioadă de aproximativ 10.000 de ani.

Doar două erupţii gigantice confirmate au fost observate în Calea Lactee, în 2004 şi 1998, şi doar una singură în altă galaxie, în 1979 în Marele Nor al lui Magellan, care se învecinează cu galaxia noastră.

„Erupţiile gigantice sunt fenomene foarte rare”, a declarat astrofizicianul Sandro Mereghetti de la Institutul Naţional Italian de Astrofizică (INAF) din Milano, autorul principal al studiului publicat miercuri în revista Nature. „Calea Lactee conţine cel puţin 30 de magnetari, posibil mult mai mulţi, care nu au fost văzuţi să emită erupţii gigantice”, a adăugat el.

M82, supranumită „galaxia trabuc” deoarece atunci când este privită de la marginile sale are o formă alungită şi asemănătoare unui trabuc, se află la 12 ani-lumină distanţă de Terra în constelaţia Ursa Mare. Un an-lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an (9,5 trilioane de kilometri). Erupţia gigantică a magnetarului aflat în Marele Nor al lui Magellan s-a produs la 160.000 de ani-lumină de Terra, conform sursei citate.

Erupţia gigantică din M82 a fost cea mai îndepărtată cunoscută până acum, dar nu şi cea mai energetică. Un astfel fenomen observat în 2004 a emis o cantitate de energie echivalentă cu cea emisă de Soarele nostru în aproximativ 1 milion de ani.

Deşi există evenimente cosmice mai energetice, cum ar fi exploziile de supernove la sfârşitul vieţii unei stele masive şi exploziile de raze gamma cauzate de fuziunea dintre două stele neutronice, astfel de fenomene cauzează distrugeri, spre deosebire de erupţiile gigantice. Magnetarii emit, de asemenea, erupţii ocazionale de raze gamma şi de raze X, care au însă niveluri energetice mai mici decât erupţiile gigantice.

Stelele neutronice se nasc în urma exploziei şi colapsului gravitaţional al unor stele care au o masă de 8-25 de ori mai mare decât masa Soarelui şi care au ajuns la sfârşitul ciclului lor de viaţă. Ele comprimă în interiorul lor o masă echivalentă cu dublul masei Soarelui într-o sferă de mărimea unui oraş.

„Sunt cele mai compacte şi mai dense obiecte astrofizice. Sunt la fel de dense ca nucleele atomice”, a declarat Michela Rigoselli, astrofiziciană la INAF şi coautoare a studiului, vorbind despre stelele neutronice.

Principala trăsătură care îi diferenţiază pe magnetari de stelele neutronice este un câmp magnetic de 1.000-10.000 de ori mai puternic decât magnetismul unei stele neutronice obişnuite şi de 1 trilion de ori mai puternic decât cel al Soarelui, scrie Agerpres.

„Putem spune că magnetarii sunt stele neutronice alimentate de propria lor energie magnetică. Acest lucru nu se întâmplă în cazul stelelor neutronice obişnuite”, a declarat Sandro Mereghetti.

„O erupţie gigantică îşi are originea într-o reconfigurare şi o reconectare a câmpului magnetic al magnetarului”, a adăugat Michela Rigoselli.

Se crede că magnetarul din acest studiu se învârte repede, completând probabil o rotaţie la fiecare câteva secunde. Erupţia sa gigantică a fost detectată de observatorul Integral al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pe 15 noiembrie 2023, în M82, o galaxie ce are o rată de formare a stelelor mult mai mare decât cea din Calea Lactee – motiv pentru care este denumită „galaxie cu explozie de stele”.

„Faptul că Messier 82 este atât de activă în formarea de stele este un aspect relevant pentru studiul nostru. Într-o galaxie atât de activă, există multe stele tinere, masive, precum cele care evoluează spre explozii de supernove şi dau naştere stelelor neutronice. Ar fi fost suspect să detectăm o erupţie gigantică a unui magnetar care să provină dintr-o galaxie liniştită”, a adăugat Michela Rigoselli. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din 10 clase primare ale unei școli din Timișoara petrec circa o oră pe zi pentru temele de acasă, iar subiectele în care se pot exprima liber îi motivează cel mai mult să lucreze cu plăcere / În ziua în care nu au teme, elevii au mulțumit că au fost „liberi” – studiu

Elevii își fac temele cu plăcere când e vorba de subiecte în care se pot exprima liber și în mod creativ și când gradul de dificultate al temelor este unul…
Vezi articolul

Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat luni, 20 octombrie, în consultare publică proiectul de ordin care aprobă noile norme pentru organizarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri – și…
Vezi articolul

Cazul părinților din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școală pentru homeschooling: Cât timp minorii se află în România, trebuie să urmeze învăţământul general obligatoriu, exclusiv într-o instituţie de învăţământ acreditată în România, nu altundeva – motivația Curții de Apel Oradea

Părinții din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școala primară și gimnaziu, în pandemie, pentru a face homeschooling, trebuie să îi înscrie pe copii în învăţământul general…
Vezi articolul