OFICIAL Pentru prima dată, statul reduce finanțarea standard per elev în urban la liceu și o crește pentru rural / Explicația ministrului Educației, Mihai Dimian: Pentru reducerea dezechilibrelor existente

620 de vizualizări
finanțarea cercetării în universități
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com

Noile costuri standard per elev care vor sta la baza finanțării școlilor în anul școlar 2026-2027, au fost aprobate de Guvern marți, 5 mai, conform anunțului instituției. HG 380/2026 arată că Ministerul Educației finanțează mai mult elevii din liceele din mediul rural decât pe cei din urban, lucru care era până acum făcut prin ajustările de peste an, nu direct prin HG.

Modificările apar în noile anexe aprobate de Executiv, și schimbă formula după care sunt calculați banii primiți de școli pentru fiecare elev.

Finanțarea de bază a școlilor se calculează pornind de la o sumă fixă stabilită anual de Guvern, numită „cost standard pentru coeficientul 1”. Pentru anul 2026, această valoare este de 9.620 de lei pentru cheltuielile salariale, la fel ca anul trecut. Nu au existat creșteri salariale în Educație, acestea fiind înghețate.  

Această sumă este apoi înmulțită cu diferiți coeficienți, în funcție de nivelul de învățământ, profilul școlii, mediul din care este – urban sau rural, existența predării în limbile minorităților, anumite forme speciale de organizare.

Practic, coeficientul arată cât de „scumpă” consideră statul că este educarea unui elev într-un anumit tip de școală. Am arătat aici pe datele MEC faptul că statul român a cheltuit doar 13.000 de euro în 13 ani de școală cu un elev care a terminat liceul anul acesta, echivalentul modelului de bază pentru un autoturism nou, a 10 telefoane sau a 13 metri pătrați de locuință în provincie.

De exemplu:

  • un coeficient 1 înseamnă cost standard „normal”;
  • un coeficient peste 1 înseamnă că statul consideră acel elev mai costisitor;
  • un coeficient sub 1 înseamnă cost mai mic.

Așa se explică diferențele dintre licee, profilurile profesionale sau profiluri vocaționale. De exemplu, specializarea muzică are coeficienți foarte mari pentru că presupune ore individuale și costuri ridicate.

Până acum, la multe niveluri liceale și profesionale, statul considera practic că un elev costă la fel indiferent dacă învață într-un liceu din oraș sau într-unul de la sat.

Cel mai clar exemplu este liceul teoretic. În formula folosită până acum, coeficientul era identic pentru urban și rural: 1,000 pentru ambele medii. În noua formulă aprobată pentru 2026, coeficientul scade la 0,950 pentru urban și crește la 1,050 pentru rural.    

Concret, asta înseamnă că statul va calcula pentru anul școlar 2026-2027 un cost standard salarial de:

  • 9.139 lei pentru un elev de liceu teoretic din urban;
  • 10.101 lei pentru unul din rural.  

Calculul este simplu:

  • 9.620 × 0,950 = 9.139 lei;
  • 9.620 × 1,050 = 10.101 lei.

Diferențe similare apar și la învățământul tehnologic și profesional.

Coeficienți 2025/Anexa HG

În formula veche:

  • liceal tehnologic: 1,034 urban și 1,034 rural;
  • profesional/dual: 1,095 urban și 1,095 rural.  
Coeficienți 2026/ Anexa HG

În noua formulă:

  • liceal tehnologic: 0,982 urban și 1,086 rural;
  • profesional/dual: 1,040 urban și 1,150 rural.  

Asta înseamnă că un elev din profesională sau dual va fi finanțat cu:

  • 10.005 lei în urban;
  • 11.063 lei în rural.  

Ministerul Educației explică modificarea prin nevoia de „reducere a dezechilibrelor” dintre urban și rural. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a scris într-un mesaj pe pagina sa de Facebook că „pentru reducerea dezechilibrelor existente între finanțarea pentru mediul rural și cea pentru mediul urban s-au recalibrat coeficienții de diferențiere aferenți costului standard pentru rural și urban”.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Educației explică schimbările: „Analiza execuției bugetare pentru anii 2024 și 2025 a evidențiat că au fost necesare ajustări bugetare pe parcursul anului financiar, ajustări care relevă discrepanțe sistematice între mediul urban și mediul rural în ceea ce privește raportul dintre bugetul alocat și execuția efectivă. Mai precis, analizând raportul dintre execuția bugetară și bugetul alocat inițial pe baza standarului de cost și a coeficienților de diferențiere pentru anul 2024, respectiv 2025, s-a constatat că diferența dintre mediile rural și urban a fost mai mare de 10% din suma alocată urbanului, atât în anul 2024, cât și în anul 2025.

Pentru reducerea dezechilibrului existent între finanțarea acordată pe baza standardului de cost și a coeficienților de diferențiere între mediul rural și mediul urban și pentru asigurarea unei finanțări echilibrate rural-urban, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a propus recalibrarea coeficienților de diferențiere aferenți costului standard, cu excepția nivelului de învățământ gimnazial (pentru învățământul gimnazial coeficienții de diferențiere rămân 1 pentru urban, respectiv 1,15 pentru rural). O astfel de abordare permite reducerea abaterilor între bugetul inițial și execuția efectivăfără impact asupra nivelului costului standard unitar per elev.

Recalibrarea are ca scop alinierea execuției bugetare între mediul rural și mediul urban, creșterea predictibilității financiare și reflectarea mai fidelă a costurilor reale ale procesului educational si reduce necesitatea unor ajustări bugetare pe parcursul anului financiar.”

Ministerul arată astfel că menținerea rețelei liceale și profesionale din rural costă mai mult decât în orașe. În multe zone rurale sunt mai puțini elevi, clasele sunt mai mici, iar școlile sunt dispersate geografic. Costurile fixe – în acest caz salariile, întreținerea, funcționarea – se împart la mai puțini copii. Noua formulă este, practic, o formă de subvenționare a supraviețuirii rețelei școlare rurale, subvenționare care oricum era făcută prin redistribuire în cursul anului și care acum va fi prevăzută de la început, în mod transparent.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Asta nu este o măsură bună. Deocamdată este prima eroare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciprian Dascălu, economist-șef al BCR: Pe termen lung, singura soluție sunt investițiile în educație, pentru a crește potențialul de creștere economică, și acele reforme structurale asumate inclusiv în PNRR

România nu mai are loc de întors: consolidarea fiscală trebuie începută imediat, iar pe termen lung singura soluție reală pentru a controla creșterea datoriei publice și a echilibra bugetul este…
Vezi articolul

Peste 52 de mii de profesori de liceu ar urma să fie formați să predea după viitorul curriculum în doar 9 luni, conform planului Ministerului Educației / În ultimii 4 ani abia au fost formați 47 de mii de profesori de gimnaziu și primar

Formarea profesorilor de liceu ar urma să aibă loc în perioada octombrie 2024 – iunie 2025, conform calendarului de activități privind noul curriculum național, făcut public de Ministerul Educației miercuri,…
Vezi articolul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației pentru învățământ preuniversitar, candidează al doilea pe lista PSD Vrancea la Senat / Presa locală: A fost „parașutat” după ce s-a retras de pe lista din București

Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, este al doilea pe lista PSD Vrancea la Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, potrivit mai multor publicații…
Vezi articolul