OFICIAL Structura anului școlar actual poate fi modificată de inspectoratele școlare „în situații deosebite, în funcție de condițiile climatice”, la solicitarea școlilor

3.304 vizualizări
Structura anului școlar actual, 2021-2022, poate fi modificată, la solicitarea școlilor, punctual, prin decizie a consiliului de administrație al inspectoratului școlar, prevede un ordin publicat joi în Monitorul Oficial. Actul normativ nr. 3.489 din 30 martie, introduce trei alineate în actualul ordin care prevede structura anului școlar.

Modificările pot fi făcute astfel încât numărul de zile de cursuri să rămână neschimbat.

„În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice, de specificul zonei și al unității de învățământ, la solicitarea conducerii acesteia, consiliul de administrație al inspectoratului școlar poate aproba modificări ale structurii anului școlar stabilite prin prezentul ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului școlar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective.

Aprobarea modificării structurii anului școlar, menționată la alin. (1), se acordă în condițiile asigurării unui număr de zile de cursuri cel puțin egal cu cel stabilit la art. 1, precum și a posibilității ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele și evaluările naționale: evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a, examenul de bacalaureat, examenele de
certificare a competențelor profesionale, examenele de atestare a competențelor, examenele de absolvire,” prevede actul normativ.

Articolul 1 al ordinului 5.549/2021, indicat în modificare, are două alineate și prevede:

(1) Anul școlar 2021-2022 începe la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 și are 34 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2021-2022 încep la data de 13 septembrie 2021.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:

  • a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022;
  • b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022;
  • c) pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022.

Articolul este în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Am început din acest an un program de training pentru profesorii din învățământul simultan, după cele mai bune practici europene, pe baza unui ghid elaborat de World Vision / Mă aștept în următorii ani la rezultate educaționale mai bune

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat demararea în acest an a unui program național de formare pentru cadrele didactice din învățământul simultan, în baza Ghidului Național elaborat de…
Vezi articolul

Aplicaţia chineză TikTok „reprezintă un risc de contraspionaj”, acuză doi senatori americani, care cer analizarea riscurilor de securitate ale aplicației populare și printre adolescenții din România

Doi influenţi senatori americani au cerut joi administraţiei americane să analizeze ameninţările pe care le-ar putea reprezenta aplicaţia chineză de video sharing TikTok, populară în rândul adolescenţilor din SUA, temându-se…
Vezi articolul

Modele de teste la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicate de Inspectoratul Școlar Sibiu. Subiectele propuse elevilor de clasa a VIII-a pentru luna ianuarie și baremele – descarcă

Modelul de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 propus elevilor de clasa a VIII-a din Sibiu spre rezolvare în luna ianuarie de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a fost…
Vezi articolul

Până pe 23 ianuarie, școlile au de întocmit listele cu profesorii titulari care îndeplinesc condițiile legale de pensionare de la 1 septembrie 2026. Care sunt condițiile pentru profesori și când se face pensionarea / Model de cerere

În perioada 12-23 ianuarie se întocmesc listele cu profesorii titulari care care îndeplinesc condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar…
Vezi articolul