OFICIAL Universitățile de stat primesc 100 de milioane de lei pentru cercetare în 2026 / Banii vor fi împărțiți în funcție de metaranking, dar și numărul de cercetători și studenți

282 de vizualizări
finanțarea cercetării în universități
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării alocă în 2026 un fond de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării științifice din universitățile de stat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial pe 13 mai. Fondurile vor putea fi folosite pentru salariile personalului implicat în cercetare, participări la conferințe, publicarea articolelor științifice, infrastructură și investiții. 

O parte importantă din bani va fi distribuită în funcție de rezultatele universităților în Metarankingul național din 2025.

Cele mai bune universități românești în 2025: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pe primul loc în țară, UMF Carol Davila depășește Universitatea din București și Politehnica București – Metarankingul Național, clasament oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

  • Până acum, acest clasament, realizat de o echipa de experți sub umbrela MEC, era însoțit de un altul, tot anual, realizat sub umbrela Ad Astra a cercetătorilor români, apoi sub cea a Centrului Qualitas a UBB. Aceasta din urmă a încetat să mai fie realizată după ediția din 2024, ceea ce face ca actuala ediție a metarankingului universitar să nu aibă o „referință” independentă de control.

Fondul este destinat finanțării cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior de stat și urmărește trei obiective principale: creșterea calității resursei umane din cercetare, dezvoltarea infrastructurii de cercetare și creșterea performanței și vizibilității internaționale a cercetării românești.

Toate universitățile de stat sunt eligibile, dar există condiții

Pentru anul 2026, din fondul bugetar pentru finanțarea învățământului superior se constituie un fond dedicat finanțării cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior de stat, în sumă de 100.000.000 lei. 

Toate instituțiile de învățământ superior de stat finanțate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării sunt eligibile pentru finanțarea cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior. 

Prin excepție, nu sunt eligibile instituțiile de învățământ superior de stat care la data alocărilor financiare:

a) nu au transmis, în conformitate cu prevederile art. 113 și 124 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, datele în PNRUIS/ANS și RUNIDAS/RMUR, potrivit calendarului stabilit de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior/MEC;

b) nu au actualizată oferta educațională pentru studenții internaționali, în cadrul platformei studyinromania.gov.ro, conform art. 1.

Pentru ce pot fi folosiți banii

Sumele alocate universităților vor fi considerate venituri proprii și vor putea fi folosite în condițiile autonomiei universitare.

Art. 3. — Categoriile de cheltuieli eligibile din sumele alocate pentru cercetarea științifică din instituțiile de învățământ superior sunt: 

a) cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul implicat în activitatea de cercetare, sporuri, contribuția de asigurări sociale, alte contribuții legale, deplasări interne și internaționale; 

b) cheltuieli materiale (CM): cheltuieli privind taxe de publicare a articolelor științifice, cheltuieli pentru participarea la manifestări științifice, cheltuieli de întreținere și gospodărie, cheltuieli pentru materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, obiecte de inventar, reparații, cărți și publicații, perfecționarea personalului, protocol, protecția muncii, alte cheltuieli materiale conform legii; 

c) cheltuieli de capital (CP), conform legislației în vigoare. 

Cum se împart cei 100 de milioane de lei

Art. 4. — Repartizarea pentru instituțiile de învățământ superior a fondului pentru finanțarea cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior se face pe baza următoarei proceduri: din suma totală stabilită pentru finanțarea cercetării științifice din instituțiile de învățământ superior, S_FCSU: 

  • 20% – sumă fixă repartizată în mod egal tuturor universităților;
  • 50% – sume alocate în funcție de punctajul obținut în metarankingul universitar pe anul precedent (2025) 
  • 20% – în funcție de numărul de norme de cercetare ocupate și de conducători de doctorat raportați
  • 5% – pentru programe de studii în domeniile artistice
  • 5% – alocați pe baza scorului asociat rezultatelor științifice

Ministerul Educației precizează că fondurile pentru cercetare vor fi evidențiate distinct în contractele instituționale ale universităților.

DOCUMENT Ordin Nr. 3.876 al ministrului educației și cercetării pentru aprobarea Metodologiei privind finanțarea cercetării științifice universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat în anul 2026

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Autoritățile locale să nu poată condiționa transportul elevilor de alocarea sumelor de la bugetul de stat, iar în lege să se precizeze că ministerul Dezvoltării trebuie să asigure fondurile – amendamentele făcute de 14 organizații la proiectul de ordonanță privind decontarea transportului elevilor

Mai multe organizații, printre care asociații ale elevilor, dar și Salvați Copiii și World Vision, propun câteva amendamente în proiectul de ordonanță de urgență care modifică legea Educației Naționale în…
Vezi articolul

Admitere 2022 USAMV: Peste 5.400 de locuri la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Peste 4.000 de locuri de cazare în două campusuri de top / Înscrieri până pe 22 iulie – VIDEO (P)

Admiterea la facultățile Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) București a început. Studenții și viitorii studenți pot să se înscrie online în perioada 4 – 22 iulie 2022…
Vezi articolul