Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, aflată la București cu ocazia summitului B9, a avut miercuri o întâlnire la Palatul Cotroceni cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Cele două au avut un dialog dedicat protejării copiilor și adolescenților, sănătății lor mintale și formelor de sprijin de care aceștia și familiile lor au nevoie în situații de vulnerabilitate, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cele două Prime Doamne au discutat despre modul în care instituțiile, specialiștii și societatea civilă pot construi răspunsuri mai bune pentru copiii și familiile lor – indiferent dacă problemele cu care se confruntă aceștia sunt generate de boală, traumă, izolare, adicții, pierdere sau război.
Mirabela Grădinaru a prezentat inițiativa „România în Lumină”, dezvoltată la nivelul Administrației Prezidențiale, ca spațiu de dialog între instituții, specialiști și organizații ale societății civile pentru a identifica răspunsuri mai bune la probleme care afectează copiii, tinerii, femeile și categoriile vulnerabile.