Olimpiada națională de Limbi clasice 2024 de la Timișoara. Subiectele și baremele la greacă veche și latină au fost publicate de organizatori – descarcă / Analiză literară pe fragment din Iliada lui Homer, cerință la clasa a XII-a

Foto: © Dpikros | Dreamstime.com

Subiectele și răspunsurile de la etapa națională a Olimpiadei de Limbi clasice 2024, organizată la Timișoara, au fost publicate de organizatori pe site-ul Școlii Gimnaziale 30.

Olimpiada Națională de Limbi clasice – Latină și greacă veche 2024 s-a deschis joi seară, 25 aprilie, la Timișoara. Peste 300 de elevi și 120 de profesori participă la competiție, conform organizatorilor.

Festivitatea de deschidere a evenimentului a fost organizată în aula Universității de Vest din Timișoara (UVT) și a fost moderată de inspectorul școlar general de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, Aura Danielescu.

Proba scrisă pentru elevi a fost vineri, 26 aprilie, la ora 10, iar contestațiile se pot depune sâmbătă, în aceeași zi cu festivitatea de premiere și plecarea participanților. Elevii sunt cazați la 4 hoteluri din oraș, potrivit programului olimpiadei.

Vezi aici subiectele și baremele de la etapa pe județ.

DOCUMENTE DESCARCĂ Subiecte și bareme Limbi clasice 2024 – Timișoara

Limba latină

Subiecte:

Bareme:

Limba greacă veche

Subiecte:

Bareme:

Foto: © Dpikros | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpiada Națională de Informatică 2024 s-a încheiat pentru elevii de gimnaziu. Descarcă subiectele și baremele / Problemele de la proba de baraj pentru calificarea în lotul național și lista elevilor calificați
Olimpiada de Limba și literatura română – OLLR 2024, etapa națională de la Suceava. Subiectele și baremele de la proba scrisă pentru elevii de liceu / Vineri, 26 aprilie – proba orală
Premierul Marcel Ciolacu îi cere ministrei Educației ca elevii care au luat premii la un concurs internațional în SUA „să se poată încadra ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate”
Olimpiada națională de latină și greacă veche, deschisă la Timișoara pentru peste 420 de elevi și profesori. Ministra Ligia Deca: O olimpiadă care cred că nu primește suficientă atenție pentru potențialul pe care îl are / Trei argumente pentru limbile clasice de la inspectoarea șefă Danielescu – VIDEO
Olimpiada Națională de Fizică 2024 de la Brașov. Descarcă subiectele și baremele de la probele teoretică și practică / Să afle ce materiale sunt în două săculețe prin calcularea densității lor – probă pentru elevii de clasa a VI-a
DOCUMENT Niciun concurs la grădiniță și la ciclul primar – noua politică a Ministerului Educației pentru calendarele competiționale oficiale, anunțată ca „decizie” de secretarul de stat Florian Lixandru la 3 luni după tăierea din senin a peste 40 de concursuri școlare, în ianuarie 2024 / Același minister lasă însă zeci de concursuri private să se desfășoare în școli
Olimpiada Națională de Limba română 2024 pentru elevii de liceu, deschisă miercuri la Suceava. Aproape 280 de elevi au proba scrisă joi, 25 aprilie, de la ora 10 – programul evenimentului
Olimpiada Națională de Biologie 2024. Subiectele la probele teoretică și practică și baremele – descarcă / Elevii au fost premiați miercuri seară, iar joi, 25 aprilie, se întorc acasă – rezultatele finale
Exit mobile version