Paradox în legea salarizării 2026: un lector universitar cu 10 ani vechime are salariul din grilă mai mic decât un asistent universitar cu 3 ani vechime, iar promovarea la conferențiar nu îi aduce, practic, nicio creștere salarială

Foto: ID 39488580 © Astroid | Dreamstime.com

Un lector universitar cu 3-5 ani vechime are coeficientul 1,98, în timp ce un asistent universitar cu aceeași vechime are coeficientul 2,02, deși lectorul este funcția didactică superioară, au semnalat cititorii Edupedu.ro, la articolul cu grilele și coeficienți de salarizare pentru învățământul superior din proiectul noii legi a salarizării, publicat pe 17 iulie. 

După ce Edupedu.ro a publicat noile grile de salarizare pentru învățământul superior, mai mulți cititori au semnalat neconcordanțe în proiectul de lege pus în dezbatere de Ministerul Muncii.

Cea mai frecventă observație privește ordinea coeficienților pentru funcțiile didactice universitare.

Un cititor a scris că, în grila publicată, un lector universitar cu 3-5 ani vechime are coeficientul 1,98, în timp ce un asistent universitar cu aceeași vechime are coeficientul 2,02, deși lectorul reprezintă funcția didactică superioară.

Observ în aceste grile cum lectorul are, la câteva tranșe de vechime, salariul mai mic decât asistentul, deși lectorul este treapta superioară. De exemplu, asistent până la 3 ani, coeficient 2, asistent 3-5 ani, coeficient 2,02. Lectorul 3-5 ani are coeficient 1,98. Și acesta este doar un exemplu, mai sunt câteva tranșe unde se regăsește această minunăție”, scrie acesta.

Același cititor susține că astfel de diferențe ridică semne de întrebare cu privire la modul în care a fost construită grila: „Dacă nu au reușit să se uite pe aceeași pagină, în același tabel, ca să poată regla diferențele, este evident că nu are sens să ne așteptăm la o reală armonizare a coeficienților în această lege.”

Promovarea la conferențiar nu aduce practic nicio creștere salarială

Un lector universitar cu 10-15 ani vechime ar putea avea aproape același salariu brut ca un conferențiar promovat după intrarea în vigoare a noii legi, a semnalat un alt cititor.

Dacă ești lector cu 10-15 ani vechime, la momentul actual ai salariul: 2,04 × 4.100 + suma compensatorie = aproximativ 9.200 lei brut. Dacă avansezi pe conferențiar în martie 2027, vei avea salariul fără suma compensatorie: 2,24 × 4.100 = 9.225 lei. Concluzie: salariul de lector + suma compensatorie = salariul de conferențiar. Unde e dreptatea?

De exemplu, un lector universitar aflat în tranșa de vechime 10-15 ani are coeficientul 2,04, iar un conferențiar universitar aflat la începutul carierei pe noua funcție (3-5 ani) are coeficientul 2,11. Diferența este de numai 0,07 puncte de coeficient, deși promovarea la conferențiar presupune îndeplinirea unor criterii academice mult mai exigente, inclusiv un portofoliu consistent de cercetare și publicații.

Coeficienții din învățământ ar trebui să fie mai sus în grilă

Un alt cititor consideră că problema nu este doar ordinea coeficienților între funcțiile didactice universitare, ci și poziționarea întregii grile a învățământului în raport cu celelalte categorii de bugetari.

Chiar dacă amână implementarea legii pentru că nu sunt bani, ar trebui, totuși, ca coeficienții din tot învățământul să se afle ceva mai sus în grile față de alte posturi din alte categorii bugetare. Precizez, încă o dată, nu este vorba de cât de important este sau nu un domeniu aici, deși, dacă am discuta și despre asta, ar fi clar necesare niște majorări importante, ci, pur și simplu, de cerințele obiective ale posturilor.

Coeficienți de salarizare învățământ universitar
În ansamblu, coeficienții prevăzuți în proiect sunt:

Profesor universitar:

Conferențiar universitar:

Lector universitar (șef de lucrări):

Asistent universitar:

Diferențele dintre funcții arată că grila nu păstrează în toate situațiile ierarhia firească dintre gradele didactice universitare. În două tranșe de vechime, coeficientul unui asistent universitar este mai mare decât al unui lector universitar, deși lectorul ocupă o funcție superioară în cariera academică.

Informații de context despre proiectul legii salarizării 2026

Proiectul legii salarizării unitare, în forma finală, înainte să ajungă la Parlament, a fost publicat vineri, 17 iulie, pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Documentul conține coeficienții de salarizare pentru profesorii, directorii și inspectorii din învățământul preuniversitar, cadrele didactice din învățământul universitar și personalul didactic auxiliar și administrativ.

Consultările cu sindicatele din învățământ privind proiectul Legii salarizării au loc mâine, 18 iulie, de la ora 09.00.

Foto: ID 39488580 © Astroid | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version