Pediatrul Mihai Craiu, despre statul iresponsabil cu copiii săi: Controlul poluării, al calității aerului are efect direct asupra copiilor sensibili, cu astm sau alte boli respiratorii

1.398 de vizualizări
Mihai Craiu / Foto: Spitalul Virtual pentru Copii
Neglijența României în ceea ce privește monitorizarea calității aerului a atras declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene, în urmă cu 2 zile. Executivul european a catalogat drept „eșec sistemic” ceea ce a făcut România în combaterea poluării și a lansat trei proceduri de sancționare pentru incapacitatea de a-și proteja cetățenii. „Copiii sensibili, cu astm sau alte boli respiratorii, se simt mai bine când scad oxizii de azot și masa particulată PM2.5 din aer. Deoarece fenomenul de control al calității aerului în SUA a îmbunătățit net situația acestor copii. Citiți si vă convingeți. Dar cui îi pasă?”.

Mesajul citat mai sus este al medicului pediatru Mihai Craiu, unul dintre cei mai implicați specialiști în activitatea de popularizare a științei medicale și de sancționare a derapajelor publice. Pe platforma de educație pentru sănătate Spitalul Virtual pentru Copii, pe care acesta a fondat-o, Craiu avertizează că intervenția individuală asupra calității aerului respirat de copii este limitată, atunci când vine vorba despre poluarea din marile orașe.

Mesajul integral al medicului pediatru Mihai Craiu, publicat pe Spitalul Virtual pentru Copii:

Din aceeași categorie de probleme, în care statul se comportă iresponsabil, conform sintagmei devenită folclor ‘oamenii mor și dacă merge și dacă nu merge sistemul‘.

Evident că putem fiecare contribui la sănătatea plămânilor copiilor noștri:

  • Putem alege să nu mai fumăm,
  • să nu folosim odorizante de cameră sau alte esențe volatile în preajma copiilor,
  • putem să încetăm în a bombarda plămânii copiilor cu toate prostiile din lume care pot fi puse într-un nebulizator…

Dar nu putem reglementa traficul auto și nici nu putem curăța mizeria existentă peste tot în România. Asta ar trebui sa facă statul pentru copiii noștri. Are OBLIGAȚIA, deși o ignoră, și au fost declanșate unele proceduri de infringement împotriva țării noastre acum 2 zile (găsiți pe portalul Ministerului Mediului comunicatul oficial).

Dar cui îi mai pasă, în negura apocalipticei grozăvii de la Caracal, că statul ne omoară copiii și… încet. Nu numai repede!

Citiți ce face controlul poluării la alții. Copiii sensibili, cu astm sau alte boli respiratorii, se simt mai bine când scad oxizii de azot și masa particulată PM2.5 din aer. Deoarece fenomenul de control al calității aerului în SUA a îmbunătățit net situația acestor copii. Citiți si vă convingeți.

Dar cui îi pasă?

Ce spune Ministerul Mediului, după ce Comisia Europeană a lansat 3 proceduri de sancționare (infringement) în legătură cu incapacitatea guvernului României de a-și respecta angajamentele asumate pentru combaterea poluării

Ministerul Mediului spune, în comunicatul de presă de acum 2 zile, că „a luat act de notificările Comisiei Europene privind punerea în întârziere (infringement) a României față de anumite aspecte care vizează protecția mediului și va continua și intensifica eforturile pentru soluționarea urgentă a acestor spețe”.

În ceea ce privește monitorizarea calității aerului, Ministerul Mediului spune că, „așa cum stipulează comunicarea publică a Comisiei Europene, România a realizat, în ultima perioadă, pași importanți pentru modernizarea și eficientizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului”.

Evaluarea calității aerului este o prioritate pentru autoritățile de mediu„, a spus Ministerul în aceeași zi în care Executivul european a anunțat oficial că ceea ce se numește capacitatea de monitorizare a calității aerului este în România un „eșec sistemic”. Comisia Europeană a acuzat că ”deși România și-a revizuit întreaga rețea de monitorizare a calității aerului, persistă numeroase lacune în ceea ce privește numărul și tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calității aerului”.

Concret, deficiențele în transpunerea Directivei 2004/107/CE și Directivei 2008/50/CE constituie „o nerespectare sistemică a obligațiilor de monitorizare a poluării atmosferice”, a concluzionat Comisia Europeană, acum 2 zile, citată de G4Media.ro.

Revenind la comunicatul Ministerului Mediului, tot de pe 25 iulie 2019, instituția spune că „au fost identificate și realizate o serie de acțiuni în vederea conformării la cerințele directivelor europene din domeniu. Având în vedere dinamica economică și demografică, precum și dezvoltarea urbană la nivel național, s-a impus o restructurare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, prin reconfigurarea unor puncte de măsurare existente (redefinire/relocare) și prin instalarea unor puncte noi de măsurare. România deja a trecut la realizarea acestor măsuri prin utilizarea finanțării din Fondul pentru Mediu (“Programul național de dezvoltare și optimizare a RNMCA”), precum și din fonduri europene (proiect POIM “Îmbunătățirea sistemului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național”)”.

Vezi aici comunicatul integral al Ministerului Mediului

Citește și:

 

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Roxana Bojariu, climatolog ANM: Cetățenii trebuie să înțeleagă aspectul probabil al predicțiilor meteorologice / Aceste prognoze ne pot ajuta foarte mult să selectam scenariul cel mai rău, pentru care să pregătim masurile de reducere a riscului

Climatologul Roxana Bojariu a explicat pentru Edupedu.ro care au fost fenomenele meteorologice care au stat la baza predicțiilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și care este procedura urmată în astfel…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mai mulți profesori și academicieni au fost numiți din pix în grupurile de lucru pentru programele școlare în 2025, fără niciun proces de selecție pe baza de competențe în dezvoltare curriculară, arată Ministerul Educației / Numirea Oanei Fotache drept coordonator științific al grupului pentru Română a fost făcută de doi angajați ai MEC pentru că era decan și că ar fi fost de acord să țină și ședințe online cu profesorii din grup

Nu au existat criterii explicite privind competențele în design curricular sau elaborarea de programe școlare pentru numirea în grupurile de lucru pentru porgramele școlare de liceu a noilor membri, în…
Vezi articolul

Atac frontal la Iohannis al lui Marcel Ciolacu, desemnat candidat la funcția de Președinte al României de PSD: Vi s-a promis o „Românie educată” și ați primit un sistem de educație eșuat, în care copiii sunt mai expuși la droguri decât la carte

Un „sistem de educație eșuat”, „în care copiii sunt mai expuși la droguri, decât la carte” – așa a catalogat prim-ministrul Marcel Ciolacu (PSD) proiectul „România Educată” al președintelui Klaus…
Vezi articolul

Universitatea din București, unde o persoană a fost reținută vineri pentru atingere adusă bunelor moravuri, consideră că „nu are, în conformitate cu cadrul legal existent, nicio breșă de securitate”

Universitatea din București „deține, în conformitate cu legislația în vigoare, toate avizele de funcționare, inclusiv cele care se încadrează” la asigurarea securității studenților și profesorilor, spune instituția de învățământ superior…
Vezi articolul