Peste 10% dintre studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai sau Universitatea din București au peste 30 de ani. La nivel de licență, numărul lor a crescut cu 40% în ultimul deceniu

369 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Mai bine de o zecime dintre studenții unor instituții precum Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sau Universitatea din București au peste 30 de ani, iar unii depășesc vârsta de 70 de ani, scrie Pressone.ro. În același timp, ultimele date publicate de Ministerul Educației și Cercetării arată o creștere considerabilă a numărului de studenți cu vârste de peste 30 de ani, în ultimul deceniu.

Totalul este cu circa 40% mai mare decât era cu zece ani înainte, în 2015-2016, când 35.943 de studenți la nivel de licență aveau peste 30 de ani. Atunci, ei reprezentau 8,7% din totalul de 410.697 de studenți raportați în respectivul an universitar. În 2024-2025, ei reprezentau considerabil mai mult – 11,6% din totalul studenților la nivel de licență.

Acum, într-un articol în care discută cu mai mulți studenți cu vârste de peste 30 de ani, inclusiv unii vârstnici, despre situațiile cu care se confruntă, Pressone.ro prezintă mai multe date atribuite unor mari universități, cu privire la numărul de studenți din aceste categorii de vârstă, înregistrați toate ciclurile, în anul universitar 2025-2026.

Potrivit sursei citate, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) erau, în ultimul an universitar, peste 5.000 de studenți cu vârste între 30 și 93 de ani, însemnând 11,9% din total. La Universitatea din București, erau peste 4.000 de studenți cu vârste între 30-73 de ani, reprezentând 11,6% din total – dar în toate ciclurile, nu doar la nivel de licență.

Datele prezentate de Pressone.ro, pentru mai multe universități din România:

  • UBB Cluj-Napoca: 5.019 studenți între 30 și 93 de ani, din care circa 120 cu vârste peste 58 de ani
  • Universitatea din București: 4.048 între 30 și 73 de ani, din care peste 70 cu vârste de 59+ ani
  • Universitatea Ovidius – Constanța: 2.499 cu vârste între 30-50 de ani 
  • Universitatea Al. I. Cuza din Iași: 2.359 cu vârste între 30-79 de ani 
  • Universitatea de Vest: 1.397 cu vârste între 30 și 71 de ani
  • UMF Carol Davila București: 537 cu vârste de peste 30 de ani (dintre care 102 cu vârste de peste 50 de ani)
  • UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș: 766 de studenți de peste 30 de ani, dintre care 60 aveau peste 50 de ani, la licență și masterat

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *