Peste 6.600 de elevi din județul Bacău învață online

583 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Peste 6.600 de elevi din judeţul Bacău învaţă online, după ce o parte dintre colegii acestora au fost depistaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit informaţiilor furnizate, marţi, de Prefectură, anunță Agerpres.

„În judeţul Bacău sunt 217 clase cu 6.639 elevi, din 81 unităţi de învăţământ, care desfăşoară cursurile în sistem on-line, dat fiind faptul că sunt 371 elevi şi 116 angajaţi confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul Prefecturii Bacău.

Faţă de ziua precedentă, numărul elevilor aflaţi în sistemul online a crescut, marţi, cu aproape 1.400.

Potrivit Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cursurile se suspendă la apariția unui caz pozitiv într-o clasă. Toți copiii acelei clase rămân acasă. După 8 zile, cei care sunt testați și au un rezultat negativ se întorc în clasă. Restul fac școală online până la trecerea a 14 zile de la suspendarea cursurilor.

La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al  DSP/DSPMB.

Foto: © MadhourseDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele a XII-a de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București vor face doar materiile de Bac cu prezență fizică în programul de pilotare aprobat de minister. Director: „Celelalte ore care pe copii nu îi interesează, că nu dau examene la ele, vor fi făcute online” / În semestrul II fac doar pregătire pentru examen

Elevii din clasele a XII-a, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală, vor merge la școală doar pentru materiile de Bac, instituția de învățământ fiind inclusă în programul de…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre redeschiderea școlilor: Am propus să înceapă întâi cu studenții și elevii de liceu / E bine să nu depășim grupuri de 15 elevi într-o clasă, să fie decalate pauzele

Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, spune că reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ ar putea fi făcută “gradual”, potrivit G4Media.ro. Acesta a declarat că a propus, împreună…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu: În Europa doar trei țări nu au deschise cel puțin grădinițele și școlile primare – Germania, Danemarca și Portugalia / Ne concentrăm atenția pentru pregătirea școlilor în eventualitatea unei decizii favorabile mâine

Doar trei state din cele 27 ale Uniunii Europene nu au deschise cel puțin grădinițele și școlile primare sau nu au luat încă o decizie pentru deschiderea lor, a declarat…
Vezi articolul