Peste jumătate dintre minorii participanți la programele Salvați Copiii România, cu părinți plecați în străinătate, vor ca aceștia să vină acasă, iar 1 din 5 vor să se mute și ei în țara străină

30 de vizualizări
Foto © Yaroslaf | Dreamstime.com
Aproape 3 din 5 (58%) dintre copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, participanți la programele organizației Salvați Copiii România, își doresc ca aceștia să revină în țară. Doar 1 din 5 ar dori să se mute ei în țara unde muncesc părinții, iar cei rămași nu au putut indica o opțiune, potrivit unei cercetări realizate de organizație în rândul beneficiarilor săi.

Salvați Copiii arată că, potrivit sondajului menționat, aproape jumătate dintre copiii participanți spun că, atunci când se confruntă cu o problemă serioasă, caută ajutor tot la părinți chiar și când aceștia sunt la distanță.

  • Un sfert apelează la profesor sau alți specialiști (consilier școlar, asistent social), iar 1 din 6 (16%) – la rudele cu care locuiesc.

Conform sondajului, circa o treime dintre copiii participanți (35%) afirmă că au fost tratați diferit la școală din cauza plecării părinților.

Iar trei sferturi spun că au fost ținta unor glume au comportamente neplăcute din această cauză. Pe de altă parte, mai puțin de o treime (29%) spun că au beneficiat de mai multă atenție, sprijin și ajutor în situația lor.

  • Organizația a prezentat datele pentru a anunța un proiect adresat părinților români care muncesc în străinătate, „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, de susținere pentru copiii rămași acasă.

Foto © Yaroslaf | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *