Posibile cazuri de „muncă la negru” în organizarea simulărilor examenelor naționale 2026, reclamate la Inspectoratul Teritorial de Muncă de Sindicatul profesorilor din Vaslui „Didactica”

1.577 de vizualizări
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
Preşedintele Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, Sorin Ţiplea, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui cu privire la anumite nereguli în desfăşurarea simulărilor examenelor naţionale la nivelul unor şcoli din judeţ, potrivit Agerpres.

Acesta reclamă faptul că după ce anumite cadre didactice au anunţat că vor boicota simulările, directorii unor şcoli ar fi adus angajaţi din alte unităţi de învăţământ pentru supravegherea elevilor, lucru care în afara legii.

„Dorim să vă precizăm că aceste simulări s-au desfăşurat în baza Procedurii Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 25.350/3.03.2026, în care se stipulează în mod expres că din comisii pot face parte doar persoane angajate în unitatea/unităţile din centrul de examen, adică aflate în raporturi de muncă cu angajatorii respectivi. Drept urmare, vă solicităm să interveniţi pentru stoparea acestui fenomen de «muncă la negru», având în vedere că sunt încălcate dispoziţiile legale în materie, iar persoanele respective nu se pot bucura nici de protecţie în cazul unor accidente de muncă”, se arată în petiţia prezentată, vineri, de liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui.

După ce, în urmă cu două zile, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a atras atenţia că are anumite semnale de la unele cadre didactice potrivit cărora liderul de sindicat ar fi „ameninţat şi şantajat” profesori care au ales să participe la simularea examenelor, Ţiplea a menţionat că nu a făcut acest lucru, ci a cerut doar ca simulările să se desfăşoare potrivit legislaţiei în vigoare, cu personal care are atribuţii în acest sens şi nu cu angajaţi din alte şcoli, conform sursei citate.

„Cum am putea noi, de la sindicat, să creăm presiuni asupra unui director de a acţiona într-un fel sau altul? Într-adevăr, probabil că a deranjat foarte mult faptul că le-am atras atenţia că ei nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte constituirea comisiilor”, a subliniat Ţiplea.

Referitor la o altă declaraţie a prefectului care a afirmat că susţine acţiunile sindicale, dar că acestea trebuie să fie făcute fără ca elevii să fie afectaţi, Sorin Ţiplea a menţionat că elevii nu au avut de suferit în urma acţiunilor de boicot ale unor cadre didactice.

„În luna decembrie s-a realizat o simulare cu subiect unic la nivelul întregului judeţ. Drept urmare, elevii erau deja obişnuiţi cu, să zicem, stresul acestui examen, pentru că s-a organizat după toate aceste reguli reale, cele corecte. Din decembrie şi până în luna martie, colegi de-ai noştri au mai dat alte simulări organizate la nivel de şcoală, organizate la nivel de clasă. (…) Responsabilitatea într-adevăr este a noastră, dar cred că avem capacitatea fiecare dintre noi să găsim într-adevăr pârghiile cele mai bune pentru a vedea care este nivelul real al elevului şi a-l îndruma”, a mai spus Ţiplea.

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a declarat, miercuri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că a primit informaţii conform cărora reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie i-ar fi obligat pe anumiţi profesori să boicoteze desfăşurarea simulărilor examenelor naţionale. El a afirmat că este adeptul dialogului şi un susţinător al mişcărilor sindicale, fiind în repetate rânduri el însuşi mediator între reprezentanţii sindicatelor şi autorităţile centrale, dar că în această situaţie nu s-au dorit discuţii constructive ci s-a trecut direct la acţiuni nepotrivite, situate la limita legii, mai scrie Agerpres.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) a precizat că simulările examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat s-au derulat „în condiţii normale” în judeţ, deşi unele cadre didactice ar fi refuzat să participe.

„Noi avem un  număr de cadre didactice la nivelul fiecărui judeţ care sunt implicate în evaluarea lucrărilor acestor copii, cadre didactice care au răspuns ca de fiecare dată pozitiv la organizarea acestor simulări. Trebuie ca toată lumea să înţeleagă că aceste simulări se desfăşoară în beneficiul elevilor. Este un prim pas pentru susţinerea în condiţii reale a examenelor naţionale. Elevii pot conştientiza la ce nivel se află şi au timpul necesar pentru a se pregăti mai bine. Simulările s-au desfăşurat în toate centrele de examen şi în condiţii normale”, a transmis inspectorul-şef al IŞJ Vaslui, Cristiana Botan.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Când le spun elevilor când vin la ore,,credeam că ați plecat” sugerandu le că orele viitoare sa chiulească,când nu vin la ora,când întârzie și vin la ,,și jumate” ,când corectează lucrări în timpul orelor de curs, când stau pe telefon in timpul orelor de curs,când își pregătesc dosarele pentru gradație in timpul orelor de curs,când le spun elevilor să citească singuri lecția următoare,când sunt în activitate în vacanță de vară și nu dau deloc pe la școală,când în Săptămâna verde sau Școala altfel și se sta 2-3 ore la școală și vinerea nu vine nimeni la școală……..etc și exemplele pot continua,toți știm asta ,ce spun profesorii la ITM ,toți am avut sau avem copii care sunt elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primăria Râmnicu Vâlcea cere mutarea centrelor de vaccinare din sălile de sport ale unor școli pentru ca elevii să poată face orele de educație fizică în condiții optime / S-au vaccinat mai puțin de 100 de persoane în aceste centre

Municipalitatea din Râmnicu Vâlcea a anunţat, miercuri, că a cerut Prefecturii şi Direcţiei de Sănătatea Publică să restrângă activitatea sau să mute cel puţin două dintre cele trei centre de…
Vezi articolul

Premierul Bolojan, către sindicatele profesorilor, după creșterea normei didactice: Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani (sic!). Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ / Nicio referire la cererile sindicatelor

Reprezentanții celor trei mari federații sindicale din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au fost luni, 11 august,…
Vezi articolul

Principala modificare în legislația privind hărțuirea sexuală este că „victimele acestor agresiuni pot depune și sesizări anonime”, spune premierul Ciolacu / Două proiecte pe tema hărțuirii, aflate pe agenda ședinței de guvern

Sesizările anonime cu privire la acte de hărțuire sexuală vor fi acceptate, dacă includ indicii, a spus, în deschiderea ședinței de guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu. Acesta a spus…
Vezi articolul