Președintele Federației Părinților: Noi am solicitat ca probele de competențe de la BAC 2020 să fie anulate, dar ni s-a spus că nu se poate

Iulian Cristache

Iulian Cristache / Foto: Facebook Iulian Cristache

După ce autoritățile au stabilit că organizează examenele de Bacalaureat de anul acesta, “trebuia să vedem cum se susțin aceste probe de competențe care noi am solicitat să fie anulate”, a declarat la Realitatea Plus președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache. Acesta a precizat că oficialii din Ministerul Educației le-au spus partenerilor de dialog social că nu se poate anula ceva ce există prin lege, deci probele orale și de competențe de la BAC 2020 vor fi susținute în continuare.

“Dacă soluția este să se susțină online, (…) atunci trebuie să vedem soluția pentru online. Ministerul Educației trebuie să pună la dispoziția tuturor copiilor tehnologia care să le dea acces, astfel încât să nu fie îngrădit dreptul la a susține acest examen”, a afirmat Cristache, la Realitatea Plus.

Reacția părinților vine după ce ministrul Educației a anunțat joi seară, 7 mai, că ia în calcul organizarea online a examenelor de competențe din cadrul Bacalaureatului.

“Aici avem în lucru câteva propuneri referitoare la aceste probe de competențe, luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta marți în ședința Comisia de Dialog Social“, a declarat Monica Anisie, la Realitatea Plus.

Ce sunt probele de competențe?

Probele de competențe sunt examenele orale de Limba română, Limba maternă, examenele orale, scrise și de auditare text la Limba străină și examenul de Competențe digitale. Aceste probe ar fi trebuit susținute începând de pe 9 iunie conform calendarului stabilit anul trecut de Minister.

La aceste probe, elevii nu primesc note sau calificativ admis/respins, rezultatele fiind exprimate prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător unei grile aprobate la nivel naţional.

Probele de competențe sunt următoarele:

Competențe lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
Competențe lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
Competențe digitale – proba D
Competențe lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

Edupedu.ro a scris în premieră despre planurile Ministerului Educației de a susține online probele de competențe de la BAC 2020.

Potrivit surselor Edupedu.ro, o altă modificare avută în vedere de oficialii din Minister pentru Bacalaureatul de anul acesta este renunțarea la centrele zonale de examinare. Pentru a putea asigura distanțarea și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, liceenii care fac naveta, de exemplu, ar putea susține examenul la școlile din localitatea de domiciliu, spun sursele Edupedu.ro.

Calendar BAC 2020 – probele scrise, anunțate de minister să înceapă în data de 22 iunie

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

Potrivit surselor Edupedu.ro aceste date nu vor suferi modificări.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni) 
  • Școlile au fost închise de pe 11 martie 2020

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

  • vacanţa de vară 2020 începe pe 13 iunie
  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
Citește și:
Exit mobile version