Președintele Nicușor Dan încă nu s-a întâlnit cu sindicatele profesorilor, pe tema prevederilor din Legea Bolojan, deși termenul de 2 luni de la începutul școlii a fost depășit / Marius Nistor, lider sindical: Nu am primit nicio invitație, până în acest moment. Noi așteptăm cu nerăbdare

Foto: Administrația Prezidențială - presidency.ro

Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu sindicatele profesorilor încă nu a avut loc, deși termenul de 2 luni de la începutul cursurilor anului școlar 2025-2026 a fost depășit. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „noi așteptăm cu nerăbdare, în momentul de față, o invitație din partea domnului președinte, pentru a relua discuțiile începute pe data de 8 septembrie.”

Pe 8 septembrie, în prima zi de școală, peste 20.000 de profesori, conform sindicatelor, au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Reprezentanții profesorilor s-au întâlnit cu Nicușor Dan și președintele României „a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni”, după cum a anunțat Marius Nistor, după discuția cu președintele. Acest lucru înseamnă că discuția ar fi trebuit să aibă loc până pe 8 noiembrie. Vezi mai jos, în articol, care sunt prevederile din Legea Bolojan.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a menționat că Nicușor Dan, când e vorba de educație, „își poate găsi timpul necesar pentru a-și onora angajamentele asumate”:

„Presupun că urmează să fie, pentru că 8 noiembrie a picat sâmbăta. Noi așteptăm cu nerăbdare, în momentul de față, o invitație din partea domnului președinte, pentru a relua discuțiile începute pe data de 8 septembrie.

Nu am primit nicio invitație. Presupun că, fiind prea preocupat cu politica economică a guvernului Bologan, cu provocările la nivel internațional, domnia sa pe semne că a avut o mică scăpare sau a avut programul foarte încărcat, dar, când e vorba de educație, cred că își poate găsi timpul necesar pentru a-și onora angajamentele asumate”, a spus Marius Nistor.

Protestele profesorilor nu au fost „nicidecum” instrumentate politic sau manipulate, a declarat președintele Nicușor Dan, la două zile după ce în jur de 20.000 de cadre didactice au protestat la Palatul Cotroceni, în prima zi de școală, față de măsurile de austeritate din Legea Bolojan care lovesc dur sistemul educațional. „Dacă vorbim de protestul profesorilor, nicidecum [nu au fost manipulate sau instrumentate politice]. Am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale”, a afirmat Nicușor Dan, în interviu la TVR.

Luna trecută, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că pe 8 noiembrie vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre efectele Legii Bolojan: „Pe 8 noiembrie o să mergem la Cotroceni și vreau să-i prezentăm președintelui României – și premierului, și opiniei publice – adevărul. Am la mine date concrete.”

Sindicatele profesorilor au cerut organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8 septembrie s-a stabilit ca reprezentanții profesorilor să prezinte, în noiembrie, președintelui României un raport legat de consecințele aplicării Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Despre protestul sindicatelor din 8 septembrie

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Norma didactică de predare de 20 de ore. Simion Hăncescu, FSLI: Am date concrete. S-a completat norma în mediul urban cu ore din altă specialitate. Vi se pare firesc să spună copilul că «fac ora de informatică cu profesorul de desen»?
Președintele Nicușor Dan: Protestul profesorilor nu a fost instrumentat politic. Am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale / Unii spun că aceste schimbări sunt catastrofale și vom vedea asta în timp, alții spun că sunt gestionabile. Vedem care sunt rezultatele peste 2 luni
Liderul sindical Marius Nistor, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Președintele a luat act de solicitările noastre. Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, Nicușor Dan a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni
Exit mobile version