Prime de instalare de 4.325 de lei pentru profesorii titulari din rural. Sindicatele din Învățământ cer ministrului Mihai Dimian să cheme partenerii de dialog social la consultări în privința ordinului prin care sunt acordate sumele – document

183 de vizualizări
Foto: Guvernul României – Facebook.com
Sindicatele profesorilor solicită ministrului interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, să convoace partenerii de dialog social pentru consultările cu privire la ordinul prin care profesorii care se titularizează în școli din rural iau prime de instalare. Edupedu.ro a scris că, din anul școlar 2026-2027, profesorii care se titularizează în școli din mediul rural trebuie să primească o primă de instalare neimpozabilă egală cu 1 salariu minim brut pe țară, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
  • Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acești profesori au obligația ca, pentru o perioadă de 5 ani școlari, să rămână titulari în unitatea de învățământ respectivă.

„Pentru a nu prejudicia suplimentar personalul didactic îndreptățit să beneficieze de prima de instalare [spunem „suplimentar”, deoarece, efect al art. LIII pct. 8 din Legea nr. 141/2025, cuantumul primei de instalare a fost diminuat: de la 5 salarii minime brute pe țară, la 1 salariu minim brut pe țară], federațiile noastre vă solicită să procedați, cât mai repede posibil, la convocarea partenerilor de dialog social, în vederea consultării acestora cu privire la ordinul de ministru prevăzut de art. 190 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, urmată de emiterea ordinului într-un termen cât mai scurt”, se arată în documentul sindicatelor.

Reprezentanții profesorilor transmit că, începând cu data de 1 septembrie 2026, articolul de lege ce vizează acordarea acestor prime de instalare este aplicabil, fără să mai fie prorogat:

„Începând cu data de 1 septembrie 2026, dispozițiile art. 190 alin. (6) din Legea nr. 198/2023 sunt aplicabile, neexistând în acest moment un act normativ care să le proroge din nou.”

Redăm textul complet al sindicatelor:

Stimate Domnule Ministru,

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ şi Federația Sindicatelor din Educaţie„SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – supun atenției dumneavoastră următoarele:

După cum, desigur, cunoaşteți, art. 190 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prevede: „(6) Personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unităţi de învăţământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau izolate, stabilite, cu consultarea partenerilor de dialog social, prin ordin al ministrului educatiei şi cercetării, beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu 1 salariu minim brut pe tară cu obligaţia ca, pentru o perioadă de 5 ani şcolari, să rămână titular în unitatea de învăţământ respectivă. Prima se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi se acordă o singură dată, indiferent de numărul de repartizări/transferuri/pretransferuri.”

Prevederile art. 190 alin. (6) au fost prorogate: inițial, prin art. 248 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, până la începutul anului școlar 2025-2026; ulterior, potrivit art. XLIII alin. (1) lit. g) din Legea nr. 141/2025, până la începutul anului scolar 2026-2027.

Începând cu data de 1 septembrie 2026, dispozițiile art. 190 alin. (6) din Legea nr. 198/2023 sunt aplicabile, neexistând în acest moment un act normativ care să le proroge din nou.

În aceste condiții şi pentru a nu prejudicia suplimentar personalul didactic îndreptățit să beneficieze de prima de instalare [spunem „suplimentar”, deoarece, efect al art. LIII pct. 8 din Legea nr. 141/2025, cuantumul primei de instalare a fost diminuat: de la 5 salarii minime brute pe țară, la 1 salariu minim brut pe țară], federațiile noastre vă solicită să procedați, cât mai repede posibil, la convocarea partenerilor de dialog social, în vederea consultării acestora cu privire la ordinul de ministru prevăzut de art. 190 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, urmată de emiterea ordinului într-un termen cât mai scurt.

În speranța că veți da curs prezentei, cu informarea federațiilor noastre, vă asigurăm de întreaga noastră stimă.

Informații de context

Inițial, profesorii care se angajează în mediul rural ar fi trebuit să primească 5 salarii minime brute pe țară ca primă de instalare începând cu anul 2025-2026. Prevederea a fost abrogată în 2025 de Legea Bolojan.

Iată ce prevedea Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 înainte să fie modificată de Legea Bolojan:

„Personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unități de învățământ aflate în zone defavorizate sau izolate, stabilite, cu consultarea partenerilor de dialog social, prin ordin al ministrului educației, beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu 5 salarii minime brute pe țară cu obligația ca, pentru o perioadă de 5 ani școlari, să rămână titular în unitatea de învățământ respectivă. Prima se asigură din bugetul Ministerului Educației și se acordă o singură dată, indiferent de numărul de repartizări/transferuri/pretransferuri”.

Prima de instalare neimpozabilă a fost introdusă de fosta ministră a Educației, Ligia Deca, prin Legea învățământului preuniversitar 198/2023.

  • Propunerea a apărut pentru prima dată în anul 2022, în proiectele legii elaborate în timpul mandatului lui Sorin Cîmpeanu.
Citește și:
Din anul școlar 2026-2027, profesorii care se titularizează în școli din rural ar trebui să ia prime de instalare de 4.325 de lei, potrivit Legii Educației. Aceștia au obligația să rămână titulari în școala respectivă pentru 5 ani școlari


1 comment
  1. Eu cred că glumiți cu toate declarațiile începând cu 1 septembrie.
    In loc sa vă preocupe norma didactică de la.20 la 18/16 .
    In loc sa vă preocupe că în timpul concediului de odihna profesorii au fost anunțați tot felul de lucruri ce țin de serviciu ( și nu este legal, se încalcă codul muncii), dumneavoastră o țineți în niște declarații care nu știu pe cine mișcă. Poate pe debutanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *