Profesoara Anca Florea: Statisticile și clasamentele reușesc să surprindă prea puțin din ceea ce este cu adevărat o școală

5.786 de vizualizări
Foto: captura Prima News
Tendința de a reduce performanța școlii la statistici, clasamente și procente este descrisă și analizată de profesoara Anca Florea, directoare adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, într-un text de reflecție asupra educației, publicat pe pagina sa de Facebook. Aceasta critică și atrage atenția asupra unei comunicări instituționale care, în opinia sa, riscă să cosmetizeze realitatea în loc să o explice.

Pornind de la convingerea că științele educației trebuie să ofere mai mult decât explicații bazate pe simple observații empirice, Anca Florea susține că analiza sistemului de învățământ nu poate fi redusă la interpretarea mecanică a rezultatelor examenelor naționale.

„Suntem atrași să folosim statisticile pentru a ne valida propria opinie sau pentru a demonstra celorlalți că școala, în general, sau o anumită școală, în particular, confirmă sau infirmă tradiția, coboară sau urcă în clasamente, luând parcă «în stăpânire» rezultatul, fără a face exercițiul firesc al unei minime, dar rezonabile analize de context”, scrie aceasta.

În textul său, profesoara formulează câteva idei pe care le consideră esențiale pentru înțelegerea rolului școlii.

„Școala nu este pariul nimănui cu nimeni. Școala nu este pentru nimeni argumentul validării personale. Școala nu este tradiția «blocată în proiect». Școala nu este experimentul pe care îl facem pentru a prevedea viitorul”, afirmă Anca Florea.

Ea avertizează că imaginea unei instituții de învățământ nu poate fi construită exclusiv prin indicatori statistici și că o comunicare autentică presupune mai mult decât publicarea unor rezultate.

„A comunica instituțional nu înseamnă a transmite un mesaj unidirecționat; a comunica instituțional nu înseamnă a transmite ocazional o informație brută; a comunica instituțional nu înseamnă a «filtra» egoist realitatea; a comunica instituțional nu înseamnă a face un pact tacit cu cei a căror liniște complice nu vrei să o tulburi. Și, mai important decât toate acestea, a comunica nu înseamnă a cosmetiza realitatea.”

Potrivit directoarei adjuncte a Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, imaginea unei școli este construită de întreaga comunitate educațională.

„Vector de imagine devine limbajul fiecărui tânăr cu care interacționezi atât în școală, cât și în afara ei. Vector de imagine este fiecare părinte care alege ce mesaj transmite comunității și ce anume decide să ceară școlii. Vector de imagine este fiecare profesor a cărui consecvență atitudinală spune totul despre cât de mult aparține unei comunități profesionale.”

Anca Florea consideră că statisticile și clasamentele surprind doar o parte foarte mică din realitatea sistemului educațional și pune sub semnul întrebării modul în care acestea sunt utilizate în spațiul public.

„Statisticile și clasamentele reușesc să surprindă prea puțin din ceea ce este cu adevărat o școală. De fapt, nu prin ele trebuie să comunicăm ceea ce suntem cu adevărat”, scrie aceasta.

În același timp, profesoara ridică o serie de întrebări privind formarea gândirii critice și evaluarea performanței în educație. Ea vorbește despre necesitatea corelării mediilor de admitere cu cele de absolvire, despre influența pregătirilor particulare asupra rezultatelor elevilor, despre eforturile profesorilor de a menține copiii aproape de școală și despre situațiile în care rezultatele la examene nu reflectă întotdeauna realitatea parcursului educațional al unui elev.

În finalul textului, Anca Florea revine la una dintre ideile formulate în cercetarea sa doctorală și susține că educația trebuie să pregătească oamenii pentru a lua decizii într-o societate complexă.

„Educația trebuie să învețe un individ cum să traverseze o krisis, adică un context în care puterea judicativă este singurul factor de anulare a unei tensiuni și singurul resort pentru construcția vieții bune”, afirmă aceasta, exprimându-și speranța că viitoarele politici educaționale vor avea o abordare mai incluzivă și mai apropiată de realitățile din școală.

Textul integral, aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *