Profesoara Andreia Bodea, despre propunerea ca absolvenții de liceu cu bacul promovat să poată să-și mărească nota: Nu văd ce profesori vor accepta să participe la aşa ceva

Foto: Sorin Lupsa/ Agerpres Foto

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, spune, pentru TVR 2, referitor la propunerea ca absolvenții de liceu care au promovat bacul să poată să-și mărească nota la cel puțin una din probe, că „nu văd ce profesori vor accepta să participe la aşa ceva”. „Ai dat bacalaureatul, nu eşti mulţumit de notă, există contestaţie”, a mai spus profesoara.

Edupedu.ro a scris că absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către USR.

„Ai dat bacalaureatul, nu eşti mulţumit de notă, există contestaţie. Ai contestat, ai primit o altă notă mai mare sau mai mică. Și cu asta basta. Nu văd ce profesori vor accepta să participe la aşa ceva. Şi de ce doar o dată şi nu de 10 ori?”, a declarat Andreia Bodea.

Silvia Dinică, senator USR, a menționat că „aceasta este o propunere care a venit de la nişte adulţi, de fapt, care munciseră o vreme. Deci, ei aveau bacalaureatul luat, munciseră o vreme şi voiau să-şi continue cariera, deci să se înscrie şi să urmeze o facultate.”

„Nu obligăm pe nimeni să se întoarcă, să-şi mărească nota. Nu facem un concurs din asta, deci, haideţi, cine îşi mai măreşte astăzi nota la bac, ci să facem un cadru suficient de flexibil încât oamenii să îşi poată continua, pentru că nu avem suficienţ absolvenţi de facultate”, a mai precizat aceasta.

Despre numărul contestațiilor depuse la BAC în 2023, 2022, 2021 și 2020

Peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Acesta este al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani.

49.091 de contestații au fost făcute de candidații de la BAC 2022, în prima sesiune, cu 6.889 mai puține decât în 2021, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro.

La prima sesiune de Bacalaureat 2021 au fost depuse 56.000 de contestații, după cum a anunțat ministrul Educației, iar în 2020 au fost 62.790 de contestații.

Condițiile pentru promovarea examenului

Promovarea examenului de Bacalaureat 2022 permite accesul în învățământul superior, adică diploma de bac este un fel de „pașaport” pentru înscrierea la facultate. Pentru a fi declarat promovat la Bac, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească trei condiții, cumulativ, potrivit metodologiei de examen.

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

  1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2023) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6 (cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc
simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Citește și:
PROIECT Absolvenții de liceu care au promovat bacul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe / Dacă nota la reexaminare este mai mare, se eliberează o altă diplomă de bacalaureat
BREAKING Peste 54.600 de contestații au fost depuse la BAC 2023. Aproape 51.650 de lucrări au fost corectate greșit / La Limba română sunt 300 de lucrări ale căror note au fost modificate cu peste un punct și jumătate
Diplomele de BAC 2024 pot fi eliberate mai devreme pentru candidații care nu depun contestații – document
Exit mobile version