BAC 2023 Regulile de echivalare a probelor de competențe cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației, publicate de Ministerul Educației

10.886 de vizualizări
Foto: captură – document
Regulile după care probele de competențe de la Bacalaureat 2023 se echivalează cu mediile din liceu de la Limba și literatura română, limbi moderne și Tehnologia Informației și a Comunicării (TIC) au fost publicate în Monitorul Oficial. Documentul aprobat prin ordin de ministru în contextul grevei generale a profesorilor care a fost suspendată luni, 12 iunie, a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației la secțiunea „Punct de informare”. Documentul, mai jos în articol.

Mai exact, este vorba de procedura prin care profesorii din licee vor transforma în această săptămână mediile obținute de elevi în clasele IX-XII / XIII în niveluri de competență, la Limba și literatura română (și la limba maternă, după caz), Limba modernă studiată – engleză, franceză, germană etc. – și de la Tehnologia Informației și a Comunicării (TIC) sau de la altă disciplină tehnologică menționată în metodologie, în cazul competențelor digitale.

Profesorii și elevii revin la școală marți, 13 iunie, după 13 zile de grevă generală în școli și grădinițe. Greva angajaților din Educație a început luni, 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public. Ieri, sindicatele din Educație au anunțat că se suspendă greva. Informații de context, după regulile de echivalare.

  • Mediile elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023, publicat luni în Monitorul Oficial. Înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională 2023 se prelungesc până la data de 16 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, duminică, după ședința de Guvern.

Pentru sesiunea iunie-iulie 2023, echivalarea are loc pe 12-21 iunie, iar pentru sesiunea august-septembrie, în perioada 7-11 august, conform documentului. De întregul proces se ocupă o comisie formată din directorul sau directorul adjunct al școlii în rol de președinte, un profesor care să știe să opereze pe calculator ca secretar al comisiei – și membri între 2 și 4 profesori evaluatori pentru fiecare specialitate și 1-2 secretari de școală, după cum a scris Edupedu.ro de când metodologia era în dezbatere publică.

FOTO DOCUMENT Ordinul ME 4.438 și anexa – metodologia de echivalare:

Context. Modificările vin după ce luni se începuse a patra săptămână de grevă generală în școli și grădinițe. Greva profesorilor a fost suspendată. În Monitorul Oficial a fost publicată luni după-amiază Ordonanța de urgență 57/2023, cu majorările salariale pentru profesori aprobate de Guvern. Documentul include condiția pusă de sindicate: salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie și prevede creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Amintim că probele orale de la BAC 2023 vor fi echivalate cu mediile din liceu, Evaluarea Națională de la clasa a VI-a nu se mai organizează în anul școlar 2022-2023, iar la concursul național de Titularizare 2023 rămâne doar proba scrisă, potrivit ordonanței de urgență adoptate duminică în ședința de Guvern și publicată în Monitorul Oficial luni, 12 iunie.

Citește și:
Profesorii și elevii revin la școală marți, după 13 zile de grevă generală / Calendarele examenelor naționale
OFICIAL Calendarul anului școlar a fost modificat, pentru încheierea mediilor elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a / Când încep probele scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023
OFICIAL Probele orale de la BAC 2023 sunt echivalate cu mediile din liceu, Evaluarea Națională de la clasa a VI-a nu se mai organizează, iar la Titularizare 2023 rămâne doar proba scrisă – ordonanță de urgență
Oficial, probele de competențe de la Bacalaureat 2023 vor fi echivalate cu mediile din liceu. Ministrul Educației: Ordonanța de Urgență a fost adoptată
Bacalaureat 2023. Regulile de echivalare cu mediile de la clasă a probelor de competențe de comunicare la limba română, competențe de limbă străină și competențe digitale, puse în dezbatere de Ministerul Educației
BREAKING Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
tichet social card social

Tichetele educaționale de 500 de lei pentru încă 190 de mii de copii vor fi virate până pe 23 decembrie, anunță ministrul Boloș. Acesta a promis în noiembrie că banii vor fi dați în prima săptămână din decembrie

Până pe data de 23 decembrie, încă 190.000 de copii o să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene…
Vezi articolul

Explicațiile vicepreședintelui Consiliului de Etică pentru decizia care-l “spală” pe Lucian Bode de plagiat, în cazul cărții bazate pe o carte demonstrat plagiată: Legea lasă multe aspecte neclarificate / “Nicăieri în lege nu se menționează despre folosirea ghilimelelor”

“Putem cu toții observa că legea 206/2004 lasă foarte multe aspecte neclarificate. Îl cităm sau nu pe Newton când folosim legea gravitației? Unde tragem linia pentru ce trebuie sau nu…
Vezi articolul

Universitatea din București îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului András Sajó de la Universitatea Central Europeană, fost judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului și critic al democrației iliberale promovate de regimul Viktor Orban

Universitatea din București îi va acorda, miercuri, distincția de Doctor Honoris Causa lui András Sajó, specialist în drept constituțional comparat și profesor la Universitatea Central Europeană din Viena. Acesta, fost…
Vezi articolul

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu Educația, Roxana Mînzatu: Prima strategie UE pentru vize propune proceduri mai simple și mai puțină birocrație pentru studenți și cercetători, inclusiv pentru beneficiarii Erasmus+

Comisia Europeană a anunțat, joi, adoptarea primei Strategii UE privind Vizele, strategie care să servească „intereselor pe termen lung ale Uniunii Europene”. Potrivit vicepreședintei CE responsabilă cu Educația, Roxana Mînzatu,…
Vezi articolul