Medicul Alexandru Rafila, avertisment: Dacă închidem școala și ținem mall-urile deschise, nu am făcut nimic

69.915 vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: caspa.ro
Închiderea școlilor în locul mall-urilor este o măsură care nu rezolvă încetinirea valului 4, a avertizat astăzi medicul Alexandru Rafila, într-o conferință despre impactul pandemiei asupra sistemului sanitar românesc, organizată de G4Media.ro, în parteneriat cu ARPIM, acțiune co-finanțată  de Uniunea Europeană (Parlamentul European prin DG Communication). Rafila a adăugat că o vacanță în loc de școală online le oferă tinerilor o plajă mai largă de mobilitate și, atunci, în loc să stea acasă la ore, o să se ducă la mall sau alte locuri unde se adună, ceea ce este contra măsurilor care ar trebui luate de autorități ca să limiteze răspândirea coronavirusului.

Mai jos, declarațiile principale ale medicului Alexandru Rafila, expert OMS și șeful laboratorului de microbiologie de la Spitalul de boli infecțioase „Matei Balș” din Capitală:

„Legat de măsuri: chiar astăzi am discutat cu domnul președinte în timpul consultărilor. Vaccinarea este extrem de importantă, dar, din păcate, vaccinarea în momentul de față nu rezolvă situația critică pe care o avem. Primele rezultate ale vaccinării apar după intervale destul de lungi de timp, mai discutăm și de numărul persoanelor vaccinate, acum avem în medie 35.000 de persoane care se vaccinează zilnic cu prima doză, asta înseamnă că într-o lună avem un milion de persoane și ca să ajungem la imunitatea comunitară, o să avem nevoie de câteva luni bune. De aceea, cred că impactul vaccinării va fi pentru viitoarele valuri ale pandemiei.

Sunt necesare și alte tipuri de măsuri. La noi există două tipuri de ezitări: una este legată de cât de credibilă este decizia restrângerii unor activități pentru limitarea transmisiei și cât este de acceptabilă în rândul populației.

Am reușit să omorâm vaccinarea și măsurile de protecție individuală din două motive. În primul rând, cele mai multe mesaje au fost transmise de persoane necredibile. În al doilea rând, nu am știut cum să adaptăm mesajul pentru fiecare categorie de populație.

Mulți dintre concetățeni, mai ales persoane vârstnice, mai ales în mediul rural, nu sunt interesați de vaccinare pentru că nu vor să se vaccineze, important este cum ajungi la ei să le dai informații, să încerci să-i convingi, ori lucrul acesta nu se rezolvă nici pe internet, nici la telefon. Dacă lipsește informarea corectă despre vaccinare și măsuri, adaptată pentru fiecare categorie socială în parte, atunci populația nu internalizează acest tip de comunicare și chiar se opune acestui tip de măsuri. Nu vom avea succes cu măsurile dacă populația nu le consideră utile, iar ele vor genera un soi de frondă. (…) Sincer, nu știu cum vom ieși în următoarele săptămâni din situația aceasta.

Acum e momentul să întrerupem școlile pentru o perioadă de 2-3 săptămâni sau mai mult, am văzut că au luat decizia asta cu vacanța, sigur că e discutabilă decizia cu vacanța fiindcă nu mai ai nevoie de școală online și nu mai trebuie să plătești părinții, care stau acasă cu copiii, nu trebuie să mai cheltuiești niște bani cu părinții care stau cu acești copii.

Eu dacă închid școala și țin mall-ul deschis, nu am făcut nimic, pentru că muți niște copii care stăteau în condiții standardizate la școală, cu mască, într-o altă zonă de comportament care este mult mai neglijentă. Dacă iei doar o măsură și nu mergi până la capăt, rezultatele sunt discutabile.

Plecăm de la o fatalitate de cca 3%, din 15.000 de cazuri, avem cam 400-500 de decese, mie mi-e foarte frică că în perioada următoare fatalitatea din România va crește pentru că nu mai ai unde să tratezi oamenii. Să vedeți ce coadă de ambulanțe este în curte la Balș, avem 40 de persoane care primesc oxigen și sunt 17 paturi. Dacă la numărul acesta de persoane, mai vin încă 40, vă dați seama că nu ai ce să faci cu ei.

Noi nu am fost capabili să dezvoltăm niște facilități intermediare care să ofere tratament ambulatoriu și creștem presiunea asta mare pe spitale, nu știu ce se va întâmpla. Dacă nu stabilim niște criterii de internare – pe cine prioritizăm, cum ierarhizăm – suprasolicităm spitalele și rata de fatalitate s-ar putea să crească.”

Declarațiile, la minutul 1:05:14, în video-ul de mai jos:

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

***********************************

Secțiunea dedicată proiectului pe G4Media.ro – Parlamentul UE https://www.g4media.ro/parlamentul-ue

G4Media.ro și Edupedu.ro implementează în cursul acestui an proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” finanțat de Uniunea Europeană (Parlamentul European prin DG Communication).

Proiectul se concentrează pe trei sectoare principale în care se așteaptă ca acțiunile Parlamentului European să ofere ajutor, îndrumare și soluții pentru cetățeni, companii și instituții puternic afectate de pandemie: economia, sistemul medical și educația. În timp ce România are probleme sistemice în toate aceste trei sectoare, pandemia provoacă mai multe daune și este evidentă nevoia de soluții și reforme. Acesta este motivul pentru care este crucial să abordăm aceste trei fenomene în proiectul nostru.


6 comments
  1. Rafila, încetează! Aveți toți o fixație cu Mall-urile!
    Închideti o data cu școlile și Mall-urile, sălile de sport, cârciumile, cinematografele, etc. toate locațiile care presupun aglomerație!
    Tampeanu e vinovatul nr. 1 de creșterea ratei de infecție în rândul copiilor (elevilor) și-și justifica eșecul (zeci de mii de îmbolnăviri la elevi, mii de îmbolnăviri și chiar și decese la profesori) dând vina pe mersul la Mall.
    Dar inchideti-le odata, ca voi sunteți factori de decizie!
    Asumați-va prostia!

  2. Inchideti crasmele si fastfoodurile si n o sa mai vedeti tineret prin mall. O tineti langa cu mallul, nu de la mall se ia corona, de la crasma dar pe alea nu aveti curaj sa le inchideti ca se duce economia in cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lipsă de respect pentru profesori din partea Ministerului Educației – le acordă doar 2 zile la dispoziție să depună la inspectoratele școlare documentele pentru echivalarea studiilor, deși calendarul este aprobat de 3 săptămâni / Lista documentelor și model de cerere

Până pe 9 martie, cadrele didactice pot depune la inspectoratele școlare documentele pentru echivalarea studiilor, potrivit unui ordin publicat luni, 6 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului…
Vezi articolul

Studenții, despre bugetul educației: PSD și ALDE și-au încălcat promisiunile din campania electorală și au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești

Studenții avertizează PSD și ALDE că au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești, “în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală” de către “cele două partide care exercită actul de…
Vezi articolul

BREAKING Peste 700 de elevi din București sunt încă în vacanță și încep anul școlar pe 19 septembrie, după ce Inspectoratul Școlar București a respins cererea Școlii Gimnaziale nr. 28, la care învață, de a face ore online / Clădirea e în renovare, iar profesorii vin la serviciu și stau în sala de sport

Toți elevii școlii Gimnaziale nr. 28 din București au vacanță prelungită, cu aprobarea Inspectoratului Școlar General, pentru că lucrările de reabilitare și renovare de peste vară nu au fost gata…
Vezi articolul

„Nu avem o selecție foarte sănătoasă a persoanelor care ajung să predea în învățământ”, spune profesorul de filosofie Lucian Maier. Inspecțiile care se fac la clasă sunt, în bună măsură, o formalitate, potrivit acestuia

„Învățământul de calitate este legat de posibilitatea de a-i avea pe cei mai buni studenți în școli, însă pentru un absolvent bun de facultate e mult mai ușor să găsească…
Vezi articolul