BREAKING Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației

56.134 de vizualizări
Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto
Ministrul educației a anunțat în a treia săptămână de grevă a profesorilor că probele de competență de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului. „Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de Minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca, la Europa FM.

„Nu cred ca este o soluție ideală, cred ca trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a continuat Deca.

Ministra educației a accentuat că echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luam în calcul, alături de altele”.

În ceea ce-i privește pe liceenii aflați în situație de corigență la limba română, limbile străine sau informatică, Deca a anunțat că pentru ei „am avut soluții și în pandemie. Practic, cei care se află în situație de corigență pot avea o notă în plus, se permite pentru ei acordarea unei note în plus față de minim astfel încât să poată ei avea șansa de a remedia”.

Știre în curs de actualizare


41 comments
  1. Echivalați mediile de la bac cu notele de la materiile respective din 9-12 !
    Le adunati după împărțit și iese o medie decenta pentru toată lumea aproape

    Oricum majoritatea nu vor rămâne în țara

  2. Exact acesta este discursul referitor la perinti,in toate cancelariile.
    Dar sa stii ,stimate autor ,ca tocmai ai vorbit despre felul in care iti vezi propriiii parinti.Si asa de mari probleme ai …..incat nu ai trece un test psihologic serios.

    1. Obsev ca, puneti la indoiala capacitatea autorului/autoarei de a realiza un test psihologic timp in care, omiteti sa redati doua fraze in limba romana, fara greseli.
      Proprii parinti si nu ,,propriiii” In acest conflict, perdantii sunt elevii.
      Consider corecta interventia Ministrului Educatiei.

  3. Asa este.
    si da scriu sub anonimat ptr ca stiu sistemul din interior, nu din exterior.Si nu sunt acela care roaga pe altii ptr pregatiri,ci sunt rugata.Dar se fac multe nedreptati copiiilor.Este o drama nationala.Si parintii trebuie sa aiba putere.Iata ce m au intrebat elevii unei clase”Doamna,cum se face ca sunt in greva exact profesorii care fac nimik la ore?”
    Intr adevar,personalul nedidactic si debutantii sunt foarte vaduviti.Sunt alaturi de ei.

  4. Daca sunteti din sistem probabil stiti la fel de bine ca si mine ca doar 30% dintre profesori isi fac treaba eficient si cu pasiune.Restul sunt dezastre care distrug vieti prin :pregatirea necorespunzatoare,comportamente incompatibile cu pozitia lor de dascali,lipsa de vocatie etc.
    Dupa aceasta greva,singura diferenta va fi ca toti vor fi mai bine platiti.

    1. Comportamentele incompatibile deriva din faptul ca incompetenti care nu si-au gasit servici in alte zone, au venit in invatamant, unde leafa aia putina “a mers”. Care au luat examenul cu note de 4 si de 5…”Au luat examenul”…Daca din punct de vedere financiar devine atractiv, se vor gasi persoane dedicate acestei meserii. Eu ma astept sa existe diferente.

  5. Bravo.Perfecta idee.Chiar de recomandat!
    si sa se echivaleze si notele la bac cu notele din catalog(date de distinsii in greva).
    Oricum greul pregatirilor ptr bac a fost pe umerii parintilor care au platit pregatiri tot profesorilor din sistem.Sa se sesizeze si DNA ul ….ca este o frauda de milioane aici…
    Romana…pregatire
    Matematica….pregatire
    Engleza…..pregatire
    Franceza si germana….de preferat
    Biologie….pregatire ptr bac si medicina
    Logica…..pregatire ptr bac
    sport….pregatire ptr probele de admitere la Politie,Liceul militar,Facultatea de sport
    Desen…pregatire ptr admitere licee de arta etc
    pian…pregatire
    Dansuri…ore platite
    Treziti va parinti!!!!

    1. Nu se sesizează DNA-ul, doamnă, sesizați-l dvs! Puneți copiii să învețe și nu mai băgați banii aiurea în meditații pentru niște examene de 3 lei cum sunt bacalaureatul și evaluarea națională. Nivelul acestor examene este mediu sau sub mediu. În loc să-i trimiteți la meditații, aveți grijă să se concentreze la școală și să lucreze acasă. Dar, stai! Părinții se plâng, de fapt, că sunt prea multe teme pentru acasă.
      Repet: sesizați ce autorități doriți, se poate organiza flagrant, scăpați de meditatorii ăia nenorociți pe care acum îi rugați să-i facă loc și copilului dvs în vreo grupă. Vă plângeți inutil, sub anonimat, pe internet. E inutil. Fiți părinți responsabili, învățați-vă copiii ce înseamnă să fii cetățean într-o societate democratică.
      Și vă rog, faceți presiuni la minister să se introducă camere de supraveghere în sălile de clasă. Să vedeți cum se schimbă situația. Toți vor fi maxim stresați, dar vor fi mai serioși, și copii și profesori.

      1. Sunt licee teoretice in Constanța care au camere video in clase. Ce sa vezi?! Chiar directorul – care ține mereu cu elevii si parintii ca sa nu ii supere- a patrulat prin clase sa ii asigure pe elevi ca acele camere sunt doar daca apare greun incident grav, ca nu sta nimeni sa se uite cum se comporta ei la ore. Asadar, apa de ploaie!

        1. E clar, n-avem nicio șansă. Mă gândeam că ar fi o soluție viabilă. Dar se pare că la noi nimic nu funcționează pentru că nimeni nu vrea să funcționeze.
          Bănuiesc că și directorul meu ar face la fel, fiind același tip de om ca al dvs.
          Aveți dreptate atunci, apă de ploaie!

      2. “ În loc să-i trimiteți la meditații, aveți grijă să se concentreze la școală și să lucreze acasă” dar in cazul in care la scoala nu se fac orele cum trebuie nu ar trebui sa apelam la meditații? Vorbiți aiurea in necunoștință de cauza. Știu ca pe vremea lui Ceașca materia era mai putina și profesorii de atunci chiar își făceau treaba. Având in vedere situația din ultimii 3 ani ar trebui sa se echivaleze notele la bac cu notele din catalog pe lângă competentele acestea inutile. Ne plângem fiindcă chiar e de plâns!!! Bătaie de joc!!!

        1. Materie mai putina, ziceți? Cred că nu știți ce vorbiți. Materia de acum in raport cu cea dinainte de ’89 e ca un “almanahe” fata de un tratat de matematica/fizica/filosofie. Am peste 50 de ani din care 30 în învățământ. Și da, s-a scos multa materie și e f bine. Chiar eu, la specialitatea mea, am scris ministerului acum 25 de ani că nu e necesar să se predea de doua ori același lucru. O data in liceu și încă o dată la facultate și am sugerat sa se elimine unele capitole mai dificile (la informatica). Și s-au eliminat. Ca urmare manualele și programele sunt mai aerisite fata de anii ’90-’95.

    2. Un fond de ce sa mai dea BAC ul sau testarile… ce DRAGALASII POLITICIENI vreti sa die pusi in inferioritate???
      Si de ce sa mai faca scoala??? platim profesorii cu salarii… fac greva nu stiu pe ce bani???… apoi declara ca nu mai fac ei greva…sar fac BUCATARESELE si INGRIJITOATELE…
      HAI CA SUNTEM DE TOT RASUL!!!

    3. Nimeni nu e obligat sa plateasca pregatiri si nici nu sunt necesare, dar asta presupune ca elevii sa fie atenti la ore, sa nu trateze profesorul ca pe unu care nu are ce face acasa, iar dupa ce se termina orele sa nu stea degeaba pentru ca nimic nu se invata fara exercitiu. Poate e asa doar la mine in liceu, dar la orele care nu sunt pentru bac putini acorda atentie profesorului.
      Eu fac pregatiri la toate cele 3 materii de bac, dar fac pentru ca de cand am intrat la liceu am tratat si eu cu superficialitate temele la matematica, la romana nu am citit la timp cartile si nici nu mi-am invatat lectiile, iar la informatica nu am lucrat suficient ca sa invat diverse lucruri (pentru ca, din nou, nimic nu se invata fara exercitiu). Ceea ce vreau sa punctez e ca necesitatea pregatirilor nu e vina profesorilor, ci de cele mai multe ori a elevilor.
      Despre engleza, franceza, germana pot zice ca la fiecare profesor pe care l-am avut a incercat sa isi predea materia, dar nici n-au fost bagati in seama, la biologie, chimie chiar unii parinti s-au plans ca ai lor copii sunt pusi sa invete, logica e o materie extrem de usoara (care ce-i drept se mai uita din a 9 a pana la finalul clasei a 12a), dar asta nu inseamna ca profesorul nu isi face treaba, pregatirea fizica pentru diverse lice/academii/facultati tine de fiecare, dar nu pot sa zic ca din clasa a 4a am mai fost in vreo clasa in care vreo unul din elevi sa se duca la ore, iar profesorii de muzic/desen nici nu e necesar sa mai zic cu cata bataiee de joc sunt tratati de elevi.

      1. Bravo! Ai fost un bun observator al realității din clase! Și un bun critic. Profesorul (or mai fi și excepții) intră la ore și-și face treaba, dar întrebarea este ce face elevul?! Este atent, se implică, perseverează în învățare? Cei mai mulți, nu! Din contră, așteaptă să treacă timpul, butonează telefoanele, pleacă acasă așa cum au și venit, apoi se întorc total nepregătiți.
        Eu sunt părinte și profesor; ca mamă sunt drastică – îmi pasă de copiii mei, am respect și rușine față de oamenii care-i formează la școală; ca profesor – îmi pasă de elevii mei, dar am un gust amar gândindu-mă la delăsarea majorității parinților.
        Mama nu avea cine știe ce carte, dar erau zile în care îmi cerea aleatoriu vreun caiet și mă asculta. “Jar” mâncam – pe atunci copiii nu erau “de puf”. Azi, există drepturile fără obligații, iar copiii primesc fără a oferi nimic și cred că li se cuvine. La fel cum cred că e normal să-ți privești dascălii și arogantă, ba chiar în derâdere.
        Haideți să ne facem cu toții datoria și vom trăi intr-o lume mai bună!

    4. hai mai lasa-ma, la ce atata pregatire? vedeti daca nu va invatati copii sa fie autodidacti? la anu crezi ca ii da cineva meditatii daca va fi la facultate? mai lasati-ma cu orele voastre in particular. stilul de invatare corect si potrivit pentru elev, materialele potrivite si sa vezi ce bine invata!

    5. pregatirile nu au fost doar pentru bac, multi elevi au avut nevoie de acestea pentru a nu ramane corijenti

  6. Ați face orice, numai sa nu dați ce le aparține de drept, ceea ce ați mai promis ca și acum și ați dat uitării, ceea ce tot voi ați mâncat, tot voi! Dle președinte, dvs credeți că așa veți câștiga copiii şi părinții de partea dvs dar, să știți, România asta mică, educată sau nu, nu este a dvs, nu a fost și nici nu va fi! Așa că nu vă mai făliți cu ce nu vă aparține! Amintiți-vă cuvintele lui Ștefan cel Mare referitoare la Moldova! La fel și cu România, nici a mea nu este, nici a noastră! Nu pot să cred cum atât vă crăcănați cu proiectul acela dar nu puteti dovedi ce ati facut concret pentru copii, ori ce le-ati dat: speranțe, ca și nouă, de altfel, furie, dezgust si dezamăgire. În rest, nimic. Părinții au fost și sunt principalii sponsori: ei cumpără rechizite, ei cumpără premii, ei cumpără necesarul clasei, ei donează pentru asociația părinților, ei susțin activitățile profesorilor, implicit sistemul de învățământ, incepând cu creșa, terminând cu facultatea și voi profitați de acest lucru și nu mai dați nimic. Tați bunici, frați plecați afară trimit bani acasă pentru învățământul românesc și când e vorba să dați, nu e! Dar pentru voi, da! Bine că ați dat copiilor ucraineni, că ai noștri nu au nevoie, au din belșug, nu-i așa???Revolta profesorilor e mică și profitați de neputința lor dar așteptați până le vine rândul părinților, le-a ajuns și lor cuțitul la os, de unde să mai dea? Cu ei nu vă merge! Cât îi roata de patrată, tot se-nvârte ea o dată! Pe profesori i-ați păcălit cu 1000 lei impozabili, le-ați promis bani pentru cheltuială cu scop didactic.!!! Câtă îndrăzneală, câtă nesimțire! Ca să le scoată lumea ochii și să zică: ”Nenorociții ăștia au primit atâția bani și tot fac grevă!” Până și un debutant și-a achiziționat deja toate materialele didactice necesare, vă dați seama ce mare nevoie de cărți sau alte materiale didactice are un cadru didactic cu vechime??? Cât înfulecați din România asta mică, tot nu vă săturați, hienelor!

  7. Prima decizie ok.
    Se pierd atatea resurse de timp si bani pentru examene fara nicio relevanță… Normal ar fi sa renunte definitiv la aceste “incompetente”, atat timp cat nicio universitate din lume nu le ia in considerare… Elevii nostri trebuie sa aibe luate alte atestate pentru a fi declarati admisi la universitatile de prestigiu…

  8. Observ ca e din ce in ce mai dificil, dar invatamantul public trebuie sa se imbunatateasca! Trebuie!! Astia (politicul) il adancesc tot mai tare in pamant, pentru ca au numai de castigat dintr-o tara plina de dobitoci (rezultatul invatamantului batjocorit) si bani de furat suplimentari (care trebuiau sa se regaseasca in invatamant si se aloca in alte parti). Sa nu mai vorbim de scoli in sine… Tin pumnii tuturor cadrelor didactice! Imi doresc sa rezistati si sa va atingeti telul de minim de demnitate. Profesorii mei meritau mai mult (cand eram eu elev).

  9. Competente IRELEVANTE SI INUTILE. SA NU MAI STRESEZE COPIII CU ASTEA. Copilul ala a aratat ce stie pe parcursul anilor. Sa faca media tuturor anilor la acea materie. Si sa ne lase cu probele astea.

  10. Nu vrei sa echivalați și media de la bac?
    Cu mediile din 9-12 le adunati și va ieși o medie. Și asta este o soluție având în vedere că nu ați scos din materia pentru bac și nu prea so făcut școala în acești 4 ani!

  11. Este o idee inteligenta! Competentele nu ne ajuta cu nimic, ba din contra, e bataie de cap in plus, si timp pierdut, timp in care am putea invata pentru probele scrise, nu pentru a pierde zilele pe drumuri degeaba. Competentele nu arata ce stim defapt!

  12. echivalarea trebuie facuta in fiecare an, altfel e pierdere de bani si timp. din pacate la minister nu se gandeste mai sus de genuchiul broastei

  13. Foarte bine! Oricum sunt inutile și irelevante , introduse de Funeriu în calendarul examenelor doar ca să arate că are viziune europeană!

  14. Oricum, aceste “competențe” au fost formate, mai mult sau mai puțin, în timpul anilor școlari. Dacă nu sunt eliminatorii, devin redundante și irelevante.
    M-me Deca, devii “deșteaptă”!?…

  15. Sa se faca la fel si la celelalte probe, si la capacitate la fel, sa conteze doar media pentru ultimii 4 ani.

    Sa vedem cum mai santajeaza profesorii atunci. Sa stea in greva pana la toamna.

    1. Profesorii nu șantajează!
      Cer doar respect,demnitate și revenire la o normalitate care a dispărut de mult!
      Odată cu cei 7 ani de acasă!

    2. Atât ați înțeles, ca este vorba de bani . Este vorba de demnitate si de sistemul de învătământ in general. Asa cum scria cineva mai sus, ar trebui ca toți acei părinți care reclamă că plătesc an de an pentru o educație de calitate ( manuale, auxiliare, imprimante, mobilier, jaluzele, hârtie, pavoazarea sălilor de clasă, excursii , activități din Școala Verde, Săptămâna Școala Altfel si cate si mai cate ) ar trebui sa se alăture cadrelor didactice pentru o adevărată schimbare. Învățământul este gratuit. Serios? Si noi avem copii si sa nu credeti ca suntem scutiți de la vreo cheltuiala. Ca să-mi pot cumpara o casa ( sau corect spus ,pentru a ma putea împrumuta pe 30 de ani ) mi-am mai luat un job, cu carte de muncă, part-time , deoarece salariul era, nu insuficient … ci de tot râsul.
      Aud ca toti muncim la fel. Si pentru acele persoane am un sfat . Veniti in invatamant, anul viitor dați examenul de titularizare, veti gasi multe persoane care va vor ajuta , va vor susține moral … ca financiar nu se poate.

    3. Excelenta idee. Sa stea in greva cat vor ei sau cat le permite buzunarul.
      Eu am studii superioare , muncesc de peste 25 de ani 8 ore pe zi si abia am salariul unui profesor debutant. Totusi greva nu fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șapte șefi și subalterni de la Academia de Poliţie sunt cercetați pentru neglijență, în scandalul toxiinfecțiilor alimentare care au dus la închiderea instituției / În sălile de mese se făceau cursuri și ședințe – una dintre cauzele din raport

Trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi alte patru cu funcţii de execuţie sunt cercetate disciplinar pentru “neglijenţă…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice către Președinte, Parlament și Ministerul Educației să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli

O scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice este adresată președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației, astfel încât să nu se desființeze specializarea de învățător. Săptămâna trecută, Edupedu.ro a…
Vezi articolul