Profesoara de Istorie Claudia Portase, numită șefă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, după demisia lui Sorin Mihai / Ministerul Educației: O persoană din interiorul instituției a fost apreciată ca fiind o soluție bună

488 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Claudia Portase
Claudia Portase a fost numită, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, începând cu 9 februarie 2026, potrivit unui anunț transmis de aceasta presei, citat de Radio Constanța. Numirea vine la câteva zile după demisia lui Sorin Mihai din fruntea instituției, după un control al Ministerului Educației.

„Începând cu 09.02.2026, conform OMEC 3193, am fost numită, prin detașare în interesul învățământului, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Având în vedere faptul că abia am preluat funcția, vă voi anunţa, în scurt timp, când voi da declarații pe presă”, a transmis Claudia Portase jurnaliștilor.

Potrivit organigramei ISJ Constanța, Claudia Portase ocupa anterior funcția de inspector școlar pentru proiecte educaționale. Este profesor de Istorie la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, potrivit publicației Info Sud-Est (ISE).

Ministerul Educației: Numirea este atributul strict al ministrului

După demisia lui Sorin Mihai, șeful filialei județene a PNL, Sorin Mitroi, a transmis public că numirea unui nou șef la ISJ este influențată de organizația PNL Constanța: „Cu siguranță luni, 9 februarie 2026, vom avea un nume potrivit pentru ocuparea acestei funcții (…) Personal, aș lua în calcul un tehnocrat. Nu trebuie să fie neapărat membru al partidului”.

La solicitarea Dobrogea Live, Ministerul Educației a precizat că „numirea prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector general, este atributul strict al ministrului educației și cercetării”, conform art. 20 alin. (1) și (2) din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și cercetării nr. 3992/2020.

Ministerul a explicat și motivele care au stat la baza alegerii Claudiei Portase:

  • „Având în vedere că, în conformitate cu termenul dispus pentru ducerea la îndeplinire a măsurii dispuse în Raportul Corpului de Control, încetarea numirii domnului Mihai Sorin, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a avut loc în timpul cursurilor, pentru continuitate și o bună gestionare a activităților din cadrul inspectoratului, o persoană din interiorul instituției a fost apreciată ca fiind o soluție bună pentru preluarea funcției de inspector școlar general”.
Context. Demisie în urma unui control al Ministerului

Fostul inspector școlar general Sorin Mihai și-a înaintat demisia pe 5 februarie 2026, fără a preciza motivele deciziei.

„Astăzi, 5 februarie 2026, mi-am înaintat demisia din funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Le mulțumesc colegilor, directorilor, cadrelor didactice, jurnaliștilor și partenerilor instituționali pentru colaborare! Aceasta este declarația mea pe acest subiect. Nu comentez mai mult și vă mulțumesc pentru înțelegere”, a transmis Sorin Mihai.

Secretarul de stat Sorin Ion a confirmat pentru Europa FM că recent Corpul de Control al Ministerului Educației a efectuat verificări la ISJ Constanța, iar raportul nu este încă finalizat.

Sorin Mihai conducea ISJ Constanța din noiembrie 2019. A candidat pe listele PNL la alegerile parlamentare din 2024 pentru un mandat de senator și în 2020 pentru un loc în Camera Deputaților.

După anunțul demisiei, președintele PNL Constanța, Florin Mitroi, a declarat pentru Ziarul Amprenta că partidul va propune un inspector școlar general la ISJ Constanța și că o decizie urma să fie luată în cadrul Biroului Politic Județean.

„Dacă nu sâmbătă, în urma ședinței, atunci cu siguranță luni, 9 februarie 2026, vom avea un nume potrivit pentru ocuparea acestei funcții (…) Personal, aș lua în calcul un tehnocrat. Nu trebuie să fie neapărat membru al partidului”, a spus Mitroi pentru Cugetliber.ro.

Reprezentanții PNL Constanța au declarat ulterior că, în acel moment, nu exista o propunere oficială pentru ocuparea funcției de inspector școlar general.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Federației Părinților: Dacă Ministerul dorește obligativitatea uniformei, nu mai vorbim despre învățământ gratuit sau susține financiar cumpărarea uniformelor. Atenție la acei directori care au firme de casă!

„Este din nou o discuție fără fond adusă în atenția opiniei publice, atâta timp cât avem reglementată prin regulamente și statutul elevului posibilitatea de a se purta o uniformă școlară…
Vezi articolul

Mesaj de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare-dezvoltare

Directorii mai multor institute naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare au transmis un comunicat public de susținere pentru Marilen Pirtea. În contextul vehiculării numelui rectorului UVT…
Vezi articolul