Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni

1.210 vizualizări
Foto: EFdeN
„SustenAbilitate 2.0” este primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate, potrivit celor de la EFdeN. Organizația anunță că la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București a fost lansat pentru pilotare programul educațional „EFdeTeach”, care are obiectivul de a extinde cursul de sustenabilitate la nivel național în anii următori, ca disciplină opțională la alegerea elevilor din oferta școlii.

Proiectul „SustenAbilitate 2.0” face parte dintr-o inițiativă mai amplă a EFdeN, ce vizează transformarea educației pentru sustenabilitate într-o prioritate națională. Cursul are potențialul de a deveni un reper în educația românească, oferind o alternativă valoroasă în fața provocărilor climatice și de mediu actuale. Scopul pe termen lung este ca această curriculă să fie implementată în cât mai multe licee din România, devenind o materie opțională recunoscută la nivel național.

Proiectul este susținut de PROTV, mai arată organizatorii într-un comunicat de presă primit la redacție.

EFdeN este un ONG dedicat formării tinerilor în spiritul sustenabilității prin proiecte inovatoare și educative. În cei 10 ani de activitate, EFdeN a implicat sute de studenți în construirea unor case sustenabile premiate internațional și în promovarea sustenabilității în România. De exemplu, a câștigat peste 40 de premii naţionale şi internaţionale pentru proiectare şi construirea a două dintre cele mai sustenabile case din lume cu care a concurat la cea mai importantă competiţie mondială Solar Decathlon în 2014, la Versailles şi 2018, în Dubai și 2022, în Wuppertal. 

Revenind la cursul de sustenabilitate propus tinerilor, acesta „vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de a integra educația pentru sustenabilitate în programa școlară și de a oferi elevilor oportunități de învățare practică, care să contribuie la transformarea tinerilor de azi în liderii sustenabili de mâine”.

„Sustenabilitatea nu este doar despre mediu, ea este definită și de componentele sociale și economice, astfel că am gândit o programă școlară care să înglobeze toate cele trei aspecte, având la bază cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. Ne-am inspirat din metode de predare internaționale care au la bază foarte multă învățare autodidactă, practică și experiențială”, declară Corina Fugaru, project manager al EFdeTeach

Cursul va introduce elevii în subiecte esențiale, inspirate din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. Aceștia vor aborda concepte precum tehnologiile verzi, economia circulară și bunele practici de mediu, egalitatea de gen, antreprenoriat și multe altele, într-un mod interactiv și adaptat nevoilor lor. Prin activități practice și experiențiale, aceștia vor învăța cum pot genera schimbări reale în comunitățile lor și cum pot contribui la un viitor mai verde și mai sustenabil. Elevii vor avea parte de un format autodidact, în care vor dezvolta foarte multe competențe practice și sociale, diferite de cursurile clasice.

Cursul vizează în primul rând și profesorii, care trebuie să fie formați pentru a aborda asemenea subiecte. „Profesorii vor beneficia de formare și sprijin din partea specialiștilor EFdeN și a altor experți, precum și din mediul academic. Acest lucru le va permite să integreze metode inovatoare de predare și să facă lecțiile mai atractive și relevante. Accesul la resurse educaționale actualizate și la tehnologiile de ultimă generație va facilita atât înțelegerea teoretică, cât și aplicarea practică a principiilor de sustenabilitate”, se mai arată în comunicat.

„Mă bucur că această inițiativă este lansată într-un liceu. Și mă bucur că ea aparține unei echipe tinere, cu dorința de a produce schimbarea – tinerii au potențialul de a fi promotori ai schimbării în bine! Instrumente precum cursul „SustenAbilitate 2.0“ sunt extrem de importante pentru creșterea nivelului de conștientizare a importanței respectării principiilor sustenabilității. Nu întâmplător obiectivul de dezvoltare durabilă 4, „Educație de calitate“, este fundamentul dezvoltării durabile. Pentru că țintele acestui obiectiv sunt nu doar asigurarea competențelor de bază, precum alfabetizarea și aritmetica elementară, ci și asigurarea accesului la educație pentru fiecare copil, eliminarea inechităților, creșterea numărului de tineri care dețin competențe relevante pentru integrarea pe piața muncii. Împărtășesc, asemeni dumneavoastră, încrederea în comunități sustenabile, în care trăiesc oameni educați, și vă sunt alături!”, a transmis într-un mesaj Ligia Deca, ministra Educației.

Obiectivul pe termen lung am proiectului este ca această curriculă să fie implementată în cât mai multe licee din România, devenind parte dintr-un program opțional recunoscut la nivel național, mai scriu organizatorii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara și lingvista Gabriela Pană Dindelegan: Programele școlare au redus continuu studiul latinei, după cum au eliminat și gramatica din liceu. Modelul altor țări neromanice, ca Anglia sau Germania, care păstrează latina în programa obligatorie, ar trebui să dea de gândit Ministerului Educației

Studiul limbii latine și al gramaticii în școlile din România a suferit o reducere semnificativă în ultimii ani, ceea ce afectează formarea lingvistică și intelectuală a elevilor, avertizează lingvista Gabriela…
Vezi articolul

Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că „meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii „capabili de performanță…
Vezi articolul

VIDEO Avantaje pentru profesorii și elevii vaccinați, anunțate de ministrul Educației: Beneficiind de o protecție sanitară crescută, vom vedea ce avantaje au în definirea scenariilor de funcționare a școlilor

Profesorii și elevii vaccinați, „beneficiind de o protecție sanitară crescută, vom vedea ce avantaje au în definirea acestor scenarii” de funcționare a școlilor care vor fi stabilite vineri, a declarat…
Vezi articolul