Rectorul-parlamentar Marilen Pirtea a fost numit și președinte interimar al PNL Timiș

343 de vizualizări
Foto: UVT
Deputatul liberal Marilen Pirtea, rector al Universităţii de Vest Timişoara, a primit încă o funcție – aceea de preşedinte interimar al PNL Timiş, după ce actualul interimar Vasile Blaga a fost nominalizat secretar general adjunct al PNL, potrivit Agerpres.

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Naţional al PNL, desfăşurată duminică seară, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui nou preşedinte interimar al organizaţiei PNL Timiş, după numirea senatorului Vasile Blaga pentru poziţia de secretar general adjunct al PNL. 

Prin decizia BPN, Marilen Gabriel Pirtea a fost numit preşedinte interimar al PNL Timiş, arată, luni, o informare de presă a filialei judeţene a partidului, citată de Agerpres.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, aflat acum și la începutul celui de-al treilea mandat de parlamentar, se află la cel de-al patrulea mandat la conducerea instituției de învățământ superior, în urma alegerilor desfășurate la sfârșitul anului trecut. El este rector din 2012.


1 comment
  1. cat tupeu pe toti rectorii nostri: parlamentari, ministri, samd. Nu vezi asa ceva in Europa, la noi da, normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor: Avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe exacte, la fizică, chimie, matematică, chiar și la biologie / „În ultimii ani s-a apelat la studenți pentru a fi ocupate acele catedre care nu puteau fi acoperite cu resursă umană”, spune acesta

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Radio România Actualități, că „avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe…
Vezi articolul

Profesorii evaluatori și ceilalți membri din comisiile de Bacalaureat 2024, care nu au fost încă plătiți, ar putea primi banii după sesiunea de toamnă. Secretarul de stat Sorin Ion: În unele județe plata se face la final

Banii pentru profesorii evaluatori și ceilalți membri din comisiile de la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2024 ar urma să fie plătiți către aceștia după ce se termină și sesiunea…
Vezi articolul

OFICIAL Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare 2026 a fost publicat / Pentru calificarea la etapa națională elevii trebuie să obțină minimum 60 de puncte / Elevii pot vedea lucrarea înainte de a depune contestație

A fost publicate în Monitorul Oficial regulamentul olimpiadelor și competițiilor școlare, modificate de Ministerul Educației după 13 ani. Documentul prevede mai multe modificări printre care și pragul de calificare la…
Vezi articolul

Concurență puternică pentru Tudorel Toader la Universitatea AI Cuza din Iași: Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizică, Liviu Maha şi Gabriel Mursa, profesori la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, candidează pentru funcția de rector

Tudorel Toader, fostul ministru de Justiție al lui Liviu Dragnea, are o concurență puternică pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Alți trei profesori din universitate…
Vezi articolul