Rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, sub control judiciar. Comunicat DNA: Cum au pus în scenă intimidarea jurnalistei Emilia Șercan

769 de vizualizări
Procurorii DNA susțin, într-un comunicat remis joi seară, că Adrian Iacob și Mihail Marcoci, rectorul respectiv prorectorul Academiei de Poliție, au pus la cale intimidarea jurnalistei Emilia Șercan, scrie G4Media.ro. Potrivit anchetatorilor, cei doi s-au folosit de un subordonat (inclupat și el), care a trimis mesajul de amenințare și căruia i-au promis imunitate în fața legii pentru acțiunile sale.

Jurnalista Emilia Șercan a scris pe 17 aprilie, într-o postare pe Facebook, că a sesizat poliția după ce luni seara a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan precizează că a primit amenințarea ”în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

Citește pe G4Media.ro cum descriu procurorii DNA operațiunea de intimidare

Pe 24 Aprilie conducerea Academiei, adică exact oamenii care acum sunt în vizorul DNA, semnau un comunicat de presă în care vorbeau despre cum au „luat act, cu surprindere, despre regretabilul incident petrecut cu foarte puțin timp în urmă, în care un angajat al instituției noastre a amenințat o cunoscută jurnalistă de investigații.”

”Pe această cale, conducerea instituției se delimitează de astfel de acțiuni și afirmă faptul că nu va tolera niciodată comportamente de acest tip din partea niciunui membru al comunității academice”, mai arăta documentul.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Ateliere de aplicare de uleiuri esențiale, prezentare de parfumuri și „reconectare cu copilul interior”, în orarul Bibliotecii Prichindeilor din Praga, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Secretar de stat: E pentru prima dată când aud. Mi se pare straniu că fac publicitate unor uleiuri / Biblioteca Prichindeilor susține că activitățile cu uleiuri nu sunt ale sale, ci ale spațiului în care are și ea sediul

Printre activitățile desfășurate la Biblioteca Prichindeilor din Praga, Cehia, parte dintr-o rețea de biblioteci susținute financiar de un departament al Guvernului României, se află și două ateliere care au stârnit…
Vezi articolul

DOCUMENTE Programa de Istorie de clasa a IX-a: Accent pus pe învățarea proceselor de raționament și de validare, nu doar pe memorarea concluziilor / Profesorii pot propune la clasă activități de grup ce pot fi realizate cu ajutorul inteligenței artificiale

Programa de Istorie de clasa a IX-a, publicată pe 8 ianuarie în Monitorul Oficial prevede sugestii metodologice pentru profesori, 4 competențe generale ce trebuie atinse de elevi și exemple de…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Am făcut o solicitare Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsura în care scenariile pot fi modificate, astfel încât să se permită prezența fizică a elevilor din clasele terminale

Ministerul Educației a înaintat astăzi, către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, o solicitare privind posibilitatea ca elevii din anii terminali să facă în continuare cursuri cu prezență fizică și…
Vezi articolul

Bacalaureat 2024. Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației: Poezie la subiectul al II-lea și particularități ale unui text narativ de Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, la al III-lea 

Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației luni, 1 iunie, la ora 17:00, după proba scrisă care s-a încheiat la…
Vezi articolul