Restaurația menținută la corectarea lucrărilor de Bacalaureat și Evaluarea Națională 2020: Corectarea încrucișată între județe a tezelor de examen NU a fost introdusă în niciun ordin cu regulile de examen

Foto: Colaj Europa FM

Corectarea încrucișată între județe a lucrărilor elevilor de la Bacalaureatul și Evaluarea Națională 2020 nu este prevăzută ca obligatorie în niciun document oficial, deși Monica Anisie a promis încă de la prima conferință ca ministru că o va reintroduce. Regulile oficiale stabilite pentru BAC-ul din această vară, modificate și publicate săptămâna aceasta în Monitorul Oficial, sunt marcate de lipsa securizării corectării, esențială pentru corectitudinea notelor obținute în final de elevi. Eliminat de predecesorul său social-democrat Daniel Breaz, articolul “Profesorii evaluatori dintr-un județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu” NU a fost reintrodus în Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 nici de ministrul liberal Anisie, deși exact acest ordin a fost modificat săptămâna aceasta pentru a-i updata calendarul și regulile.

Corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat și Evaluarea Națională – introdusă în 2015 de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu pentru a elimina fraudele – nu există în nici una dintre numeroasele modificări aduse de ministrul Educației legislației examenelor naționale.

Anul acesta, Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 a fost modificat de ministrul Monica Anisie și publicat chiar săptămâna aceasta în Monitorul Oficial, luni, 25 mai 2020. Schimbările prevăd calendarul updatat al BAC-ului, echivalarea examenelor orale, faptul că se va da examen la aproape orice liceu (oriunde se înscriu cel puțin 30 de candidați, indiferent de serie), că profesorii din centrele de examen provin de la alte liceele decât cele absolvite de candidați și o serie de alte detalii de procedură.

Ce lipsește din ordinul cu regulile de BAC 2020? Exact paragraful scos de Breaz și promis de Anisie acum 7 luni:

Alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de anul trecut – eliminat anul acesta:

Cum arăta anul trecut articolul 9 alineatul 4 din ordinul cu regulile de la BAC

Din acest alineat (4), anul acesta pur și simplu dispare mențiunea: “Profesorii evaluatori dintr-un/din județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu” – care era în ordinele de anii trecuți. Mențiunea nu apare deloc, anul acesta, în cuprinsul ordinului cu regulile de la Bacalaureat.

Cum arată astăzi alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de BAC 2020
Art. 9 alin. 4 din prezentul Ordin cu regulile de BAC 2020

De precizat că articolul 9 alineatul 4 nu a fost atins de Monica Anisie, regăsindu-se în Ordin exact în forma aprobată de Daniel Breaz, deși ordinul a fost modificat la alte articole chiar săptămâna aceasta de ministrul în funcție.

La Evaluarea Națională, Ordinul cu regulile de examen pentru anul 2020 a fost modificat de ministrul Anisie și publicat în Monitorul Oficial în urmă cu 2 săptămâni, pe 15 mai. 

El prevede, însă, în continuare, la articolul 7, că numai “În cazul în care Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale decide ca evaluarea lucrărilor dintr-un județ/municipiul București să se facă în alt județ, transportul lucrărilor dintr-un județ/municipiul București în județul desemnat de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale pentru evaluarea inițială a acestora/rezolvarea contestațiilor și invers, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați la evaluarea națională se fac în conformitate cu procedura elaborată de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale”.

Concret, articolul a rămas exact în aceeași formă care a permis anul trecut ca, doar în București, corectarea lucrărilor să NU fie încrucișată.

Programul de Guvernare pe Educație al PNL: Corectarea încrucișată – “priorități pe termen scurt” acum 7 luni
Foto: gov.ro

Programul de Guvernare cu care PNL a preluat puterea executivă promitea, acum 7 luni, următoarele la capitolul Priorități pe termen scurt în învățământul preuniversitar: “Revenirea la cadrul legislativ care permite corectarea lucrărilor la Evaluarea Națională și la Bacalaureat în centre de evaluare din alte județe decât cele în care se susțin probele”.

Cadrul legislativ care ar fi putut impune obligativitatea corectării în alte județe a fost modificat chiar săptămâna aceasta, iar ministrul liberal Monica Anisie nu a reintrodus obligativitatea corectării încrucișate nici printre prevederile ordinului cu regulile de Evaluare Națională, nici în ordinul cu regulile de Bacalaureat.

Vezi aici mai multe despre Programul de Guvernare al PNL pe Educație

“Procedura va prevedea corectura încrucișată. Vă asigur” – Monica Anisie pe 11 noiembrie 2019, în prima conferință ca ministru al Educației
Foto: gov.ro

În cadrul primei sale conferințe de presă ca ministru al Educației, Monica Anisie a anunțat, pe 11 noiembrie 2019, că lucrările elevilor la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020 vor fi corectate încrucișat, în alte județe decât cele în care tinerii susțin probele.

“Având în vedere că va fi o procedură, procedura aceea va prevedea corectura încrucișată. Vă asigur de acest lucru“, a promis Monica Anisie, la întrebarea jurnalistului Edupedu.ro (sursa și detalii).

Klaus Iohannis în discursul de deschidere a anului școlar 2019-2020, după eliminarea obligativității corectării încurcișate: “Se preferă măsuri de facilitare a fraudei la Bacalaureat”
Klaus Iohannis la inceputul anului scolar 2019-2020 / Foto: Captura Presidency.ro

Amintim că președintele Klaus Iohannis a criticat în septembrie, în discursul de deschidere a anului școlar 2019-2020, eliminarea obligativității corectării încurcișate:

“Vedem cum, în loc să fie adoptate măsuri pentru creșterea calității educației, se preferă măsuri de facilitare a fraudei la Bacalaureat”, a declarat Klaus Iohannis la Școala Ferdinand I din Sectorul 2 al Bucureștiului, unde președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de deschidere a anului școlar 2019-2020 (sursa și detalii).

Informații de background

Primul pas în restaurația corectării a fost făcut la Evaluarea Națională 2019

Edupedu.ro a relatat în exclusivitate în iunie 2019 că lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 au fost corectate pentru prima dată tot în Capitală și nu încurcișat în alte județe. Acela a fost primul pas, în generalizarea acestei restaurații.

Procedura corectării încrucișate a lucrărilor de la examenele naționale a fost introdusă la Bacalaureatul din 2015, de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu. Acesta a extins la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu.

Sorin Cimpeanu / Foto: Inquam Photos – Alexandra Pandrea
Citește și:

 

Exit mobile version