Corectarea la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020 va fi încrucișată, “vă asigur de acest lucru” – a anunțat ministrul Educației

9.539 de vizualizări
teme pentru acasă
Foto: Freepik.com
Corectarea lucrărilor elevilor la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020 se va realiza încrucișat, în alte județe decât cele în care tinerii susțin probele, a anunțat ministrul Educației.

Având în vedere că va fi o procedură, procedura aceea va prevedea corectura încrucișată. Vă asigur de acest lucru“, a declarat Monica Anisie, în cadrul primei sale conferințe.

În cadrul aceleiași conferințe, ministrul Educației a anunțat că va amâna termenul până la care școlile doctorale va trebui să fie evaluate. Întrebată pe baza cărei metodologii va realiza evaluarea școlilor doctorale promisă în programul de guvernare, Anisie a afirmat: “La momentul acesta, după discuțiile pe care le-am avut cu domnul secretar de stat [secretarul de stat pe universitar, Gigel Paraschiv – n.red.], noi am convenit că trebuie să facem o analiză corectă asupra metodologiei care există – și ARACIS trebuia până la acest moment să realizeze evaluările și până la sfârșitul anului trebuia încheiat acest proces. Probabil că vom lua măsura de prorogare a termenului“.

Referitor la formarea profesorilor și a învățătorilor cu obiectivul de a lucra cu copii care au dislexie sau autism, ministrul Educației a declarat că va verifica modul în care se operaționalizează procedurile pe care le-a realizat în 2016, când era secretar de stat, împreună cu reprezentanții Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE).

În ceea ce privește școlile în care sunt lăsați corigenți masiv în clasa a VIII-a, ca să nu intre în Evaluarea Națională (“Fenomenul Brăila”) – școli din 17 județe unde fostul ministru Ecaterina Andronescu anunța anchete vara trecută, fără rezultat până în prezent – Anisie a afirmat că “se plâng profesorii de liceu că vin elevi cu note de 1, 2, 3 la liceu. Întrebarea mea este cum au ajuns elevi cu 1, 2, 3 în clasa a VIII-a. Spun profesorii că nu știu să facă înmulțiri și împărțiri. Și atunci cum au ajuns până în a VIII? Vom analiza și acest aspect (…). Nu îmi doresc de la acest mandat doar să fac declarații. Vreau să fac 2-3-7 lucruri, dar acelea să fie în sprijinul sistemului de educație și când vorbesc despre sistemul de educație mă refer, în primul rând, la copii“.

Întrebată despre soarta viziunii pe Educație lansate de fostul ministru social-democrat Ecaterina Andronescu, Monica Anisie a răspuns că în mandatul său “voi crea premisele pentru construcția proiectului România educată“, cu referire la proiectul inițiat acum 5 ani de președintele Klaus Iohannis.

La un an de la declanșarea scandalului postlicealelor sanitare românești, Anisie a declarat că nu a primit niciun document al Corpului de control al ministrului educației, care a fost trimis în anchetă de foștii miniștri Rovana Plumb și Ecaterina Andronescu.

Pe 7 noiembrie, în conferința de presă organizată cu ocazia preluării mandatului de ministru al Educației, Anisie a declarat, răspunzând la întrebările presei cu privire la raportul Corpului de control asupra postlicealelor sanitare: “Nu am primit niciun document al Ministerului, până astăzi. (…) Totul va fi public. Vă voi prezenta imediat ce voi vedea aceste documente, după ce studiez toate documentele pe care le primesc. Nu vreau să fie nimic ascuns. Or vrem să facem lucrurile să fie corecte, or ascundem sub preș și continuăm în același stil“.

Informații de background

Corectarea încrucișată a lucrărilor la Evaluarea Națională 2020 și Bacalaureatul 2020 este prevăzută și în programul de guvernare al PNL.

Amintim că ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a scos obligația de a corecta încrucișat lucrările la Bacalaureat, așa cum se făcea din 2015 pentru reducerea fraudelor, prin eliminarea următoarei mențiuni din Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020: “Profesorii evaluatori dintr-un/din județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu”.

Primul pas în restaurația corectării a fost făcut la Evaluarea Națională 2019, când lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 au fost corectate pentru prima dată tot în Capitală și nu încurcișat în alte județe.

Procedura corectării încrucișate a lucrărilor de la examenele naționale a fost introdusă la Bacalaureatul din 2015, de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu. Acesta a extins la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu.

Calendar BAC 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

Citește și:

 

 

 


1 comment
  1. Eu nu știu ce voi face cu bac ul .Sufăr de sindromul numit descalculie și tarziu am aflat .Trebuie sa dau la mate și îmi este groaza .Am dat și anul trecut și am luat 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT În timpul simulărilor de examene naționale școlile pot decide trecerea celorlalți elevi, care nu sunt în clase terminale, la școala online, indiferent de scenariu

În timpul simulărilor de examenele naționale, care încep pe 22 martie, școlile pot decide trecerea celorlalți elevi, care nu sunt în clase terminale, la școala online, potrivit ordinului ministrului Educației…
Vezi articolul

Apel comun al elevilor români și maghiari, al părinților, studenților, al două sindicate și al Salvați Copiii, pentru susținerea BAC-ului și Evaluării: Solicită ferm Guvernului ca examenele naționale să fie organizate

Asociațiile elevilor români și maghiari, ale părinților, studenților, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ și Federația Sindicală Alma Mater, alături de Salvați Copiii și-au unit mesajele într-un apel fără precedent:…
Vezi articolul