România este contra-campioana Uniunii Europene la menținerea tinerilor în școală și la introducerea lor pe piața muncii. Concret, țara noastră are cea mai mare proporție de tineri între 15-29 de ani care nu sunt nici angajați, nici înscriși la școală, facultate sau altă formă de educație și nici implicați într-o formă de training: 19,2% dintre tinerii din România erau în 2025 în situația de a fi NEET, amintește Eurostat într-o analiză reluată astăzi.
Prin comparație, media UE este la aproape jumătate față de scorul României: 11% dintre tineri sunt NEET (young people Neither in Employment nor in Education or Training – NEET) la nivelul Uniunii Europene (UE).

Țările cu cele mai mari procente de tineri care nu erau nici angajați, nici în educație sau training (NEET) în 2025, potrivit Eurostat:
- Romania (19.2% dintre tineri)
- Bulgaria (13.8%)
- Grecia (13.6%)
Țările cu cei mai puțini NEET:
- Olanda (5.3%)
- Suedia (5.9%)
- Slovenia (7.6%)
„Este important să ne asigurăm că tranziția de la educație la viața profesională este una fără probleme pentru tineri și, totodată, să evidențiem riscurile asociate acestei situații. Există riscuri, atât pentru individ cât și, pe termen lung, pentru societate, dacă tinerii ajung să fie deconectați și de educație și de piața muncii”, notează Eurostat.
Ținta stabilită de Uniunea Europeană pentru țările membre este de a scădea la 9% până în 2030 ponderea tinerilor în NEET. În 2025, media UE a fost de 11.0%, cu România contra-campioană cu 19,2%. Cu acest scor, România a înregistrat anul trecut o scădere nesemnificativă față de 2024, când avea 19,4% NEET, potrivit unei analize publicate de Edupedu.ro în primăvară.
O recentă analiză Edupedu.ro, pe baza unui studiu publicat anul trecut de Revista Calitatea Vieții, arată că România a cunoscut o scădere considerabilă a ratei NEET până în 2020, până la 16,6%, dar rata a crescut brusc în 2021, iar de atunci diminuarea ei anuală a fost nesemnificativă.