România nu a susținut deloc inițiativele educaționale aplicate în pandemie, situație care se întâlnește în doar 4 din 28 de sisteme educaționale participante la un studiu OCDE: „Există o nevoie presantă de evaluare a eficienței” acelor măsuri, în combaterea absenteismului școlar

1.707 vizualizări
Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com
România face parte dintr-un grup foarte restrâns de sisteme educaționale participante la un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care nu au raportat niciun fel de susținere pentru inițiative educaționale puse în aplicare sau dezvoltate în timpul pandemiei Covid-19. Atitudinea României, țară care aspiră să adere la OCDE, se remarcă astfel în condițiile în care experții organizației apreciază că se face simțită, în continuare, o nevoie presantă de evaluare a diverselor măsuri educaționale impuse de situațiile de criză din pandemie.

OCDE a publicat, la începutul acestei luni, raportul final al evaluărilor făcute pe această temă pe parcursul anului trecut. Documentul notează, între altele, că din totalul de 28 de sisteme participante la un sondaj pe tema susținerii și revizuirii măsurilor educaționale din pandemie, doar patru nu au susținut nicio astfel de inițiativă. Este vorba despre România, Australia, Norvegia și Irlanda de Nord.

  • Sistemele participante reprezintă state sau unități administrative mai mici din țări membre și partenere OCDE, inclusiv 20 de sisteme europene (cu reprezentare multiplă pentru Regatul Unit și Spania).
Patru din 28 de sisteme educaționale OCDE, inclusiv Romania, nu au raportat susținere pentru initiativele lansate în pandemie – sursa: OCDE

Potrivit analizei OCDE „există o nevoie presantă de evaluare a eficienței măsurilor (aplicate în context pandemic – n.red.)”, în condițiile în care „creșterea absenteismului și abandonului școlar ridică probleme semnificative pentru sistemele educaționale” din cadrul organizației.

Printre măsurile raportate de celelalte sisteme educaționale, în sensul susținerii și revizuirii inițiativelor din pandemie:

  • Intervenții pentru recuperarea pierderilor de învățare
  • Școli de vară
  • Furnizarea de materiale online, pentru învățarea la distanță
  • Măsuri pentru întărirea programelor de formare profesională continuă pentru profesori
  • Sprijin pentru starea de bine a elevilor
  • Acordarea de resurse pentru elevii dezavantajați, în vederea reducerii diferențelor de învățare

România a apreciat, în schimb, drept utile măsurile legate de predarea online în mediul universitar, pentru diminuarea diferențelor de învățare și pentru creșterea participării la cursuri, la acest nivel, în condițiile în care, în cazul învățământului superior, țara a raportat, pentru această analiză OCDE, o creștere a abandonului școlar.

Iar în cazul României raportul OCDE consemnează, ca programe aplicate la nivel național pentru combaterea abandonului școlar, Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), dezvoltate cu finanțare europeană. 

Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La clasă, spune profesorul de geografie Daniel Anghel, puțini elevi știu de evenimente actuale: Ați văzut ce s-a întâmplat în Myanmar? – unul singur răspunde. Sunt prinși în lumea lor digitală / Cercetătoarea Carmen Cioflan, INFP, despre cutremurul de 7,7 care a provocat moartea a peste 3.500 de oameni: A fost atât de puternic, încât a fost înregistrat și în România

Cutremurul cu magnitudinea 7,7 produs în Myanmar pe 28 martie 2025 a fost unul dintre cele mai puternice evenimente seismice ale începutului de an, cu efecte devastatoare asupra populației și…
Vezi articolul

The Guardian: Da, așteptați-vă la mai multă supraveghere pe timpul crizei, dar păziți-vă de ea odată ce pericolul va fi trecut. Chiar vom dori să urmăm modelul Chinei, care folosește tehnologia digitală pentru control social?

Acum un an, sistemul Chinei bazat pe un scor de credit social și programul ei de spionaj în masă erau considerate în Vest „orwelliene”. Acum sunt privite ca asigurând instrumente…
Vezi articolul

Birocratizarea educației: Peste 20 de instituții, comisii, consilii, centre naționale vor fi înființate prin proiectul legii învățământului preuniversitar lansat de Ligia Deca

Peste 20 de instituții, comisii, consilii, direcții, centre naționale, corpuri pentru profesori, birouri teritoriale vor fi înființate și reorganizate prin proiectul Legii învățământului preuniversitar publicat de ministrul Ligia Deca. Modul…
Vezi articolul

Cum se poziționa rectorul Mihai Dimian, de azi ministru al Educației, pe subiectele majore din preuniversitar: profesori, gradații de merit, tăierile de burse, inteligență artificială, telefoane în școli, laboratoare, eșecul reformelor și finanțarea educației / Dimian s-a alăturat în stradă protestelor profesorilor din preuniversitar, în timpul grevei generale din 2023

Mihai Dimian a fost numit ministru al Educației și Cercetării, după ce a condus Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ca rector și, anterior, ca prorector responsabil cu activitatea științifică.…
Vezi articolul