România, pe ultimul loc în Europa la numărul tinerilor absolvenți de facultate în 2025. Nici după 20 de ani nu a reușit să atingă media UE din 2005 la acest indicator strategic – date Eurostat

390 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Doar 23% dintre tinerii români de 25-34 de ani aveau, în 2025, studii superioare, cel mai mic procent dintre toate țările europene, potrivit celor mai noi date Eurostat, publicate astăzi, 3 septembrie. Astfel, România este singura țară UE care nici după 20 de ani nu a reușit să depășească media tinerilor absolvenți de facultate raportată la nivel european în 2005.

Acum două decenii, România se afla într-o situație comparabilă cu Cehia, Slovacia, Malta sau Italia la acest capitol. De atunci, învățământul românesc a reușit să înregistreze un progres foarte slab comparativ cu aceste țări. Malta, de altfel, este în topul creșterii în ceea ce privește ponderea tinerilor absolvenți de facultate, în perioada 2005-2025, potrivit datelor Eurostat.

  • În 2005, 27,2% dintre persoanele de 25-34 de ani aveau, în medie la nivel european, studii superioare. În 2025, România a rămas singura țară care nu a reușit să depășească acest prag.
Sursa: Eurostat – septembrie 2026

În 20 de ani, ea a reușit să crească cu doar 9,5 puncte procentuale la acest capitol, de la 13,5% tineri (25-34 de ani) absolvenți de facultate în 2005 la 23% în 2025 – cu 4,2 puncte procentuale decât media de la care a pornit UE în intervalul menționat. Eurostat semnalează că este al doilea cel mai mic avans dintre toate țările europene, după cel al Finlandei:

  • Finlanda a crescut cu doar 0,7 puncte procentuale
  • România – +9,5 puncte procentuale
  • Estonia – +11,2 puncte procentuale

Între timp, media UE a crescut cu 17,6%, până la 44,8% în 2025, foarte aproape de ținta strategică de cel puțin 45%, propusă de Uniune pentru anul 2030. Dacă nu este luat în calcul rezultatul României pe 2025, UE ar fi depășit acest prag de 45%, anul trecut, cu peste două puncte procentuale.

Iar cele mai mari creșteri le-au înregistrat două țări aflate în top și acum 20 de ani: Irlanda (+25,9 puncte procentuale) și Luxemburg (+28 puncte procentuale), precum și una dintre țările codașe de acum două decenii, Malta, care a avansat cu 29,9 puncte procentuale.

Cu cât au crescut țări aflate într-o situație comparabilă cu România acum 20 de ani:
  • Cehia: de la 14,2% la 36% (+21,8 puncte procentuale)
  • Slovacia: de la 16,2% la 36,3% (+20,1 puncte procentuale)
  • Italia: de la 16,2% la 31,1% (+14,9 puncte procentuale)
  • Malta: de la 17,8% la 47,7% (+29,9 puncte procentuale)

Ponderea absolvenților de studii superioare reprezintă un indicator-cheie la nivel european privind calitatea educației, alături de competențele de bază, ponderea tinerilor care părăsesc școala, participarea la învățământul preșcolar, participarea adulților la educație sau competențele digitale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *