Se pot face serbări de Crăciun în școli și grădinițe, dar fără participarea părinților, conform cadrului legal actual – surse

36.031 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Serbările și festivitățile în școli și grădinițe sunt permise în acest an, dar cu participarea copiilor, elevilor și cadrelor didactice, fără părinți, au declarat pentru Edupedu.ro surse din ministerul Educației.

„După reglementările de la acest moment, pot face festivități, dar fără participarea părinților”, au explicat acestea.

Potrivit celei mai recente Hotărâri de Guvern care adoptă măsurile de relaxare din perioada sărbătorilor, HG 112/2021, evenimentele de acest fel sunt permise în anumite condiții de protecție și prevenție epidemiologică.

Punctul 9 din Anexa HG prevede „se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor 9-23”.

Pe de altă parte, ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care prevede normele de organizare din școli în această perioadă, stabilește că părinții nu au acces în unitatea de învățământ decât în cazuri excepționale, punctuale.

Punctul II, alineatul 2 din Anexa ordinului 5338/2021:

„Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ. Părinții/Însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare”.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Ekaterina PokrovskyDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Copiii care nu sunt creştini, adică evrei, musulmani, atei etc, de ce trebuie să suporte evenimentele religioase in şcoli?
    Chiar si UE a interzis astfel de actiuni ce ofensează copiii de alte confesiuni religioase.
    M.E. de ce nu se conformează decât după un eventual infringement?

  2. Din cauza acestei pandemii nu am mai avut parte de BALUL BOBOCILOR.Acum nu mai am parte nici de VACANTA DE IARNA.URAT ASA DIN PARTEA ACESTUI…CARE,CHIPURILE,SE NUMESTE MINISTRU AL EDUCATIEI…..RUSINE!

      1. Tezele se dau pana la sfarsitul acestei saptamani. Au venit directive si recomandari sa nu se treaca de acest termen. Aveti o saptamana sa le corectati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Vișan, consilierul ministrului Educației: Cel târziu într-o lună o să punem în consultare instrucțiuni de bază pentru cadrele didactice care vor să utilizeze inteligența artificială / În următoarele 3-4 luni în vom face un ghid serios pentru inteligența artificială

Instrucțiuni pentru cadrele didactice care vor să folosească inteligența artificială la clasă vor fi elaborate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și vor fi puse în consultare în acest an,…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Profesoara Florina Rogalski: S-a făcut o falsă dezbatere care a umilit profesorii și a uimit pe toată lumea: locurile aranjate, inspectorii în față, pe mijloc ONG-urile, care pe mine mă scot din minți, câteva locuri în spate, timide, pentru profesori

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre prima dezbatere națională despre planurile-cadru de liceu: „Marți, pe 11,…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași acuză Facultățile de Drept de ipocrizie: „își construiesc o imagine falsă de apărătoare ale eticii academice” prin solidarizarea cu decizia Universității din București de a exmatricula 45 de studenți

Facultățile de Drept din mai multe universități din țară sunt acuzate de Liga Studenților din Iași, printr-un comunicat emis luni, că încearcă să își construiască o „imagine falsă de apărătoare…
Vezi articolul