Secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre profesorii care au corectat greșit la BAC 2022: Scopul nu este să-i pedepsim, sunt colegii noștri. Ei evaluează zi de zi elevi, nu evaluează o dată pe an la bacalaureat

Foto: Inquam Photos / George Călin

„Una dintre soluțiile pentru profesorii care au greșit este de a-i ajuta să evalueze și să identificăm ce nu au știut, ce au greșit și de unde apărut eroarea, pentru că scopul nu este să-i pedepsim, sunt colegii noștri, poate majoritatea vor rămâne în sistem”, a declarat secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre situația profesorilor care au corectat greșit la Bacalaureat 2022, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Cîmpeanu a menționat în cadrul conferinței că „deja cei care au generat diferențe mari la contestații anul trecut nu am mai fost incluși în rândul evaluatorilor care au corectat anul acesta. (…) Mizez foarte mult pe formarea acestor profesori, avem nevoie de acești profesori, avem nevoie să înțeleagă că au greșit, avem nevoie să înțeleagă faptul că trebuie să fie mult mai dedicați activităților elevului, inclusiv în procesul de evaluare a lucrărilor elevilor”.

Sorin Cîmpeanu a subliniat importanța unor evaluatori formați: „Dacă ne propunem anul viitor să generalizăm evaluarea digitalizată, ne propunem în egală măsură să folosim exclusiv evaluatori formați, iar pentru partea de diferențe mari să fie folosiți experții CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educației – n.red)”.

„Atrag atenția colegilor inspectori generali că aceste examene naționale sunt de importanță deosebită și atunci când selectează profesorii atât în comisiile de organizare, cât și în comisiile de evaluare să fie mai atenți”, a transmis secretarul de stat Florian Lixandru.

Secretarul de stat Bogdan Cristescu a spus că important este să fie identificate cauzele care conduc la greșeli de corectare din partea cadrelor didactice: „Mă bucur că pot întări ceea ce a spus domnul ministru, legat de ce vor păți profesorii care au greșit. Vă dați seama, important este să identifici cauzele și să identifici soluții”.

„Ei evaluează zi de zi elevi, nu evaluează o dată pe an la bacalaureat, deci este foarte important felul în care evaluează ei lucrări scrise, testări zi de zi. Și atunci intervenția are loc la nivelul fiecărui profesor, sigur cu ajutorul colegilor din inspectorat.”, a precizat secretarul de stat.

În legătură cu subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la examenul de Bacalaureat 2022, Bogdan Cristescu a menționat că nu au fost capcane și că au fost „concepute astfel încât să fie mai multe modalități de rezolvare și să dea șansa fiecăruia, prin transferul cunoștințelor, ceea ce nu este o competență de nivel cognitiv scăzut, să poată rezolva”.

”Examenul de bacalaureat este un examen de certificare, subiectele au trebuit să dea șansa fiecărui copil care a învățat să poată demonstra acest lucru. În aceeași măsură, la fiecare dintre discipline au fost și itemi, cerințe care i-au pus în valoare pe cei care au depus un efort suplimentar, dar subiectele, fiind pentru un examen național, adresat tuturor copiilor, nu au avut capcane, nu au avut interpretări, efectiv subiectele de bacalaureat sunt subiecte care dau șansa unui copil, unui elev să arate ce știe, nu îi pândește, mă iertați, cineva, pentru a vedea ce nu știu. Din acest motiv, subiectele au fost concepute astfel încât să fie mai multe modalități de rezolvare și să dea șansa fiecăruia, prin transferul cunoștințelor, ceea ce nu este o competență de nivel cognitiv scăzut, să poată rezolva.

Acesta, dacă vreți, este și un motiv pentru care uneori, nefiind o testare standardizată doar cu itemi digitali, pot apărea mici diferențe de notare, repet, mici, nu încerc să nicio formă să găsească explicații pentru diferențele mai mari de un punct, pentru că atunci când avem soluții parțiale ține de cadrul didactic să evalueze cât din soluție a scris elevul, raportat la cât ar fi trebuit să scrie pentru a o finaliza, dar diferențierea pe barem este suficient de rafinată pentru ca profesorii să aibă această susținere.”

Cine este Bogdan Cristescu

La începutul acestei săptămâni a apărut în Monitorul Oficial numirea lui Bogdan Cristescu pe postul de secretar de stat pentru proiecte cu fonduri europene.

Bogdan Cristescu vine astfel în locul Mariei Manea, cea care și-a dat demisia din funcție în urmă cu o lună și jumătate.

Cristescu a avut ieșiri publice foarte rare, cea mai recentă declarație notabilă fiind în iunie 2021, la prezentarea datelor testării internaționale TIMSS, când a demontat „mitul” foarte des invocat pentru slabele performanțe ale elevilor români la testările internaționale, cum sunt PISA sau TIMSS, conform căruia „noi nu am preda elevilor conținuturile pe care le evaluează acele teste”. „Dar 86% din conținuturile evaluate în studiul internațional se regăsesc în programa din România, față de 72% cât este media internațională și față de 46% cât este în Finlanda”, a declarat atunci acesta.

De remarcat că este printre puținele numiri de secretar de stat din poziția de expert al ministerului, fără implicare politica. Potrivit surselor Edupedu.ro, Bogdan Cristescu nu este membru al niciunui partid politic.

Informații de context

Contestațiile de la Bacalaureat 2022 au modificat 30.307 note. O rată de modificare uriașă, de 61,7%. Cu alte cuvinte, mai mult de 3 din 5 contestații au produs o nouă notă – lucru care înseamnă că peste 31 de mii de note au fost greșite la Bacalaureat 2022. – detalii aici

În urma contestațiilor aproape 2 mii de candidați au sărit peste pragul de promovare, de sub linie, reușind să ia diploma de Bac.

Potrivit datelor finale anunțate joi, la Evaluarea Națională 2022 au fost depuse 21.854 de contestații, dintre care cele mai multe – 13.324, la Limba Română. 8.265 de contestații au fost depuse la Matematică și 265 la Limba maternă.

Amintim că Sorin Cîmpeanu a declarat recent că în acest an a „impus” condiția ca cel puțin 70% dintre profesorii care corectează lucrările elevilor să fie evaluatori formați. Anul trecut, au fost situații în care evaluatorii formați nu au fost selectați de către inspectorate, potrivit ministrului: „Au fost eliminați acei profesori care au greșit grav la evaluare anul trecut, așa cum am promis. Doi, anul acesta am impus condiția de utilizare într-o pondere de cel puțin 70% a evaluatorilor formați. Anul trecut am avut evaluatori formați și n-au fost selectați de către inspectoratele școlare județene, ceea ce este absolut stupid: să ai evaluatori formați și să preferi să corecteze alți evaluatori care n-au fost formați, această eroare a fost corectată anul acesta. Sunt cele două motive pentru care, v-am spus, mă aștept la mult mai puține diferențe în procesul de soluționare a contestațiilor.

Citește și:
ANALIZĂ Cea mai mare rată de promovare la Bac din ultimii 13 ani, cu cea mai mică generație de participanți din ultimii 30 de ani / Peste 91 de mii de tineri au luat diploma după ce 30 de mii de note au fost modificate de contestații
Peste 19.000 de note greșite la Evaluarea Națională 2022: 9 din 10 contestații au dus la modificarea notei, în 70% dintre cazuri pe plus. Rata enormă de schimbare a notelor – o tendință existentă de mulți ani
Exit mobile version