Simularea examenului de BAC 2026 continuă marți cu proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie / Examenul începe la ora 9 și elevii au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor

41 de vizualizări
Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com
Marți, 24 martie, are loc proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9. Simularea se organizează în peste 95% din liceele din țară, conform datelor Ministerului Educației și Cercetării.
  • În 59 de unități (4,13%) nu s-a organizat simularea, fiind vorba de peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a, conform datelor oficiale. Numărul liceelor care organizează simularea pentru Bacalaureat 2026 a crescut cu 4 față de datele de vineri.

Simularea de BAC continuă marți cu proba obligatorie a profilului – matematică pentru elevii de la real (mate-info și științele naturii), pedagogic și tehnologic și istorie – pentru elevii de la profil uman. 

Probele încep la ora 9, potrivit procedurii oficiale

Probele din cadrul simulării naţionale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.”

Elevii au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor, conform procedurii.

Art. 8 – „(4) Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului national de bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.”

Art. 11 – „(5) Asistenţii vor informa elevii asupra faptului că redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe a doua pagină a primei foi tipizate. Această informație va fi trecută în procesul — verbal în care se confirmă primirea tipului de subiect corespunzător şi pe care elevii trebuie să îl semneze.”

Cum pot corecta elevii o greșeală?

Corectarea greșelilor generale în lucrare: dacă un elev face o greșeală în timpul redactării lucrării la orice probă, acesta trebuie să respecte regula de bază: „Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect” (art. 10 (15)).

În cazul subiectelor tip grilă, la discipline precum Matematică sau Istorie, procedura prevede că „un răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect” (art. 10 (10)). Dacă elevul schimbă răspunsul de mai multe ori, varianta finală trebuie scrisă în rubrica special destinată punctajului, aflată lângă variantele de răspuns.

Scanarea și evaluarea digitalizată a lucrărilor

Art. 11 – „(10) După finalizarea fiecărei probe scrise, în limita maximă a timpului alocat acesteia, elevii predau lucrările asistenților, care le verifică în conformitate cu prevederile art. 61 din Metodologia BAC, astfel:

a) după ce îşi încheie lucrările, elevii numerotează foile, sub îndrumarea asistenților, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini (de exemplu, în forma Pag. 3 din 5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini). Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenți. După încheierea numerotării, elevii predau asistenților lucrările și semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.

b) la predarea lucrărilor, asistenții barează/marchează cu litera Z spațiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primite pe care le semnează elevii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.

(11) După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică existența corespondentei dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic şi numărul de pagini trecut în procesul- verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă şi o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului național de bacalaureat. La cererea elevului, lucrarea proprie scanată poate fi încărcată în platforma destinată evaluării digitalizate şi fără prezența elevului.

Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul total de pagini al lucrării scrise + 2 corespunzător celor două pagini negre pe care le generează procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii „neprezentat” sau a opțiunii „eliminat”, în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.”

Elevii care părăsesc sala mai devreme nu primesc subiectele cu ei:

Art. 19 – „(3) Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise (în cazul simulării probelor din cadrul Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a), respectiv după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli (în cazul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat), fără a primi subiectele.”

CALENDARUL privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat – 2026:
  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 
  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 
  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării 
  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 
  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor

Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORA Simulare Bacalaureat 2026: peste 23.000 de elevi au lipsit de la proba de limba română și 6 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, anunță Ministerul Educației și Cercetării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul

Un profesor cu gradul didactic II, 10-15 ani vechime și titlul de doctor, a pierdut pe fluturașul de salariu, în 2025 și 2026, aproape 60% din veniturile câștigate după greva generală din 2023 – analiză

Creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore, modificarea modului de calcul al plății cu ora prin Legea 141/2025 și reducerea sau eliminarea unor drepturi salariale cum ar…
Vezi articolul

Capitolul Cercetare în programul de guvernare: 2% din PIB până din 2024, reorganizarea agenției de finanțare a cercetării și învățământului superior, reforma institutelor de cercetare, mai multe parteneriate public-privat

Guvernul Cîțu își propune să crească valoarea finanțării pentru cercetare la 2% din PIB până în 2024, potrivit planului de guvernare. Același document prevede reorganizarea unității de finanțare a cercetării…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Cum e posibil să ai într-un an școlar puține ore raportat la normele OCDE, dar să ai multe ore într-o zi? Simplu, fiindcă noi am ales / Pot să fiu de acord să reducem numărul de ore pe parcursul săptămânii dar atunci va trebui să reducem și numărul săptămânilor de vacanță. Nu poți să ai și una și alta

Ministrul Educației, Daniel David, spune că motivul pentru care avem mai puține ore într-un an școlar față de media OECD dar în același timp avem multe ore într-o zi, este…
Vezi articolul