Sindicatele profesorilor cer, de urgență, ministrului Mihai Dimian să ia măsurile necesare ca regulamentul pentru gradația de merit 2026 să fie aprobat: Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu își pot valorifica acest drept legal

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Sindicatele din Învățământ solicită ministrului Educației, Mihai Dimian, să ia măsurile necesare astfel încât metodologia pentru acordarea gradaţiei de merit 2026 să fie aprobată, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Până la data emiterii prezentei, Ministerul Educației și Cercetării nu a pus în discuția partenerilor sociali sau în dezbatere publică și nici nu a supus avizării Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului proiectul metodologiei și criteriilor în cauză”, se arată în document.

„FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT și FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă adresează rugămintea de a dispune, de urgență, discutarea și avizarea în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Nivelul Ministerului Educației și Cercetării, a proiectului Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, urmată în cel mai scurt timp de aprobarea prin ordin de ministru și publicării acesteia în Monitorul Oficial al României”, transmit sindicatele ministrului Educației.

Potrivit reprezentanților profesorilor, metodologia privind gradația de merit se aprobă, în fiecare an, cel mai târziu în aprilie:

„În fiecare an, cel mai târziu în luna aprilie, se aprobă Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit, în vederea desfășurării etapelor concursului pentru acordare a acesteia în anul respectiv, astfel încât ordinul de ministru pentru aprobarea listelor cu personalul didactic beneficiar al gradației de merit să poată fi emis până la data de 31 august a anului în care s-a organizat și desfășurat concursul, iar punerea în plată a dreptului să se realizeze începând cu data de 1 septembrie, pe o perioadă de 5 ani.”

Sindicatele din Învățământ precizează că, până în prezent, Ministerul Educației și Cercetării nu a pus în dezbatere metodologia, ceea ce înseamnă că angajații din școli „nu își pot valorifica acest drept legal”:

„Până la data emiterii prezentei, Ministerul Educației și Cercetării nu a pus în discuția partenerilor sociali sau în dezbatere publică și nici nu a supus avizării Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului proiectul metodologiei și criteriilor în cauză. În aceste condiții, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, precum și personalul didactic auxiliar care au dovedit performanțe deosebite în activitatea desfășurată în ultimii 5 ani (și care astfel sunt îndreptățiți să participe la concursul în vederea acordării gradației de merit) nu își pot valorifica acest drept legal, întrucât ordinul pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026 nu a fost emis și publicată în Monitorul Oficial al României.”

Informații de context

Circa 1.100 de inspectori școlari și personal didactic auxiliar din inspectoratele școlare județene încasează lună de lună gradația de merit, potrivit unui răspuns oferit de Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Edupedu.ro. Este vorba de 62% din totalul personalului eligibil pentru acest bonus salarial din cadrul acestor instituții. Asta în condițiile în care tot inspectoratele școlare sunt cele care organizează an de an concursul de gradații de merit și în care aprobă lista cu beneficiarii acestora.

La nivel național, în 2025 erau în plată 27.878 de gradații de merit acordate personalului didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control și 2.746 acordate personalului didactic auxiliar, rezultate din sesiunile 2021–2024. Pentru sesiunea 2025, au mai fost aprobate 7.390 gradații pentru personalul didactic și 1.154 pentru auxiliar, care au intrat în plată de la 1 septembrie 2025.

Valoarea medie lunară a gradației este 1.613 lei în mai 2023, 2.329 lei în mai 2024 și 2.480 lei în mai 2025.

În septembrie 2025, Daniel David, ministru al Educației la acea vreme, a spus că vrea să aibă o „funcție motivațională” gradația de merit a profesorilor. „Probabil că este un mecanism care trebuie regândit. Gradația trebuie păstrată. M-am bătut pentru ea să nu fie afectată în aceste măsuri fiscal-bugetare.”

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

Redăm comunicatul integral al sindicatelor:

Stimate Domnule Ministru,

FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT și FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă adresează rugămintea de a dispune, de urgență, discutarea și avizarea în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Nivelul Ministerului Educației și Cercetării, a proiectului Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, urmată în cel mai scurt timp de aprobarea prin ordin de ministru și publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Domnule Ministru,

Potrivit art. 217 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare: „Personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti de învăţământ preuniversitar şi reprezintă 25% din salariul de bază. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

”În temeiul prevederilor legale mai sus citate, în fiecare an, cel mai târziu în luna aprilie, se aprobă Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit, în vederea desfășurării etapelor concursului pentru acordare a acesteia în anul respectiv, astfel încât ordinul de ministru pentru aprobarea listelor cu personalul didactic beneficiar al gradației de merit să poată fi emis până la data de 31 august a anului în care s-a organizat și desfășurat concursul, iar punerea în plată a dreptului să se realizeze începând cu data de 1 septembrie, pe o perioadă de 5 ani.

Până la data emiterii prezentei, Ministerul Educației și Cercetării nu a pus în discuția partenerilor sociali sau în dezbatere publică și nici nu a supus avizării Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului proiectul metodologiei și criteriilor în cauză. În aceste condiții, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, precum și personalul didactic auxiliar care au dovedit performanțe deosebite în activitatea desfășurată în ultimii 5 ani (și care astfel sunt îndreptățiți să participe la concursul în vederea acordării gradației de merit) nu își pot valorifica acest drept legal, întrucât ordinul pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026 nu a fost emis și publicată în Monitorul Oficial al României.

Față de argumentele anterior prezentate,

Având în vedere că:

– gradația de merit este o majorare cu 25 % a salariului de bază aflat în plată;

– de acest drept beneficiază 16% din personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control și din personalul didactic auxiliar;

– câștigătorii concursului beneficiază de acest drept salarial pentru o perioadă de 5 ani începând cu data de 1 septembrie 2026,

Pentru a se evita prejudicierea drepturilor de natură salarială ale personalului didactic îndreptățit, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” vă solicită să dispuneți, în regim de urgență, toate măsurile necesare pentru ca Metodologia și criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026 să fie aprobate și publicate în Monitorul Oficial al României.

Citește și:
BREAKING Gradația de merit va fi înlocuită cu premiul pentru stimularea performanței, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Premiul de performanță nu poate fi mai mic de 10% sau mai mare de 20% din salariul de bază
Exit mobile version