Spectacole de teatru special pentru vacanţa elevilor, pregătite de artiştii Teatrului „Luceafărul” din Iași. Liceenii se pot pregăti pentru examene în spectacolele din proiectul „Teatrul trece Bacul”

66 de vizualizări
Foto: Teatrul Luceafărul din Iași
Foto: Teatrul Luceafărul din Iași
Teatrul „Luceafărul” din Iaşi a anunțat că şi-a adaptat programul la vacanţa elevilor şi oferă spectacole pentru toate categoriile de public. Managerul Teatrului „Luceafărul”, Oltiţa Cîntec, a declarat că în perioada vacanţei elevilor creativitatea artiştilor ieşeni se va exprima nu doar în producţii scenice de vizionat la sala mică sau sala mare, în spaţii neconvenţionale, ci şi prin alte activităţi şi experienţe speciale, transmite Agerpres.

Potrivit acesteia, sculptorul de păpuşi Constantin Butoi şi pictorul executant Adrian Mârzac vor coordona, miercuri şi vineri, două ateliere intitulate „Hai să facem o jucărie”, în cadrul cărora participanţii vor confecţiona mici jucării animate pe care le vor lua cu ei acasă.

O altă iniţiativă a Teatrului „Luceafărul”, intitulată „Întâlneşte personajul”, intermediază legătura publicului cu actorii, dincolo de scenă şi personaje, eveniment organizat joi în sala mică.

„Joi, vă aşteptăm şi la «Luceafărul, prin telescop», un eveniment interactiv de istorie a Teatrului şi astronomie, în care veţi afla de ce instituţia noastră se numeşte Luceafărul. Proiectul este realizat în colaborare cu fizicianul Radu Emanuel şi constă într-o scurtă introducere informativă despre planetele care se văd în acest moment pe bolta cerească, urmată de o secvenţă interactivă în care participanţii vor putea ţine în braţe replici la scară redusă ale Pământului, Soarelui, Marte şi Venus, pentru a înţelege mai bine mecanismele astronomice. Seara se încheie pe platforma din faţa Teatrului, unde participanţii vor putea admira Luceafărul prin telescop, în funcţie de condiţiile meteo. Părinţii sunt rugaţi să aibă un smartphone la ei”, a transmis teatrologul Oltiţa Cîntec.

Conform programului, duminică, pe scena Teatrului „Luceafărul” se joacă one-man showul „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, după cartea cu acelaşi titlu a Luminiţei Corneanu, de şi cu actorul Alex Iuraşcu, un spectacol modern, de storytelling şi new media, premiat la Festivalul Internaţional Puck Cluj-Napoca cu Premiul pentru Performanţa Jocului Interactiv.

Adolescenţii sunt invitaţi la cafeneaua NegruZi, unde joi, ora 18, se va juca spectacolul-lectură „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, în cadrul proiectului „Teatrul trece Bacul” coordonat de Oltiţa Cîntec.

„Scopul este apropierea tinerilor de arta scenică, aport artistic într-un spaţiu neconvenţional, pentru că pregătirea pentru proba la limba şi literatura română se poate face foarte bine şi în afara sălii de clasă, într-un cadru social relaxat. Cafeneaua nu a fost aleasă întâmplător, e localizată exact în zona conacului familiei Negruzzi. Altfel spus, Alexandru Lăpuşneanul se întoarce simbolic în locurile pe unde autorul lui a păşit”, afirmă Oltiţa Cîntec.

Conform acesteia, tot pentru adolescenţii aflaţi în ultimul an de liceu, duminică, la sala mică se joacă spectacolul-lectură „Ion”, de Liviu Rebreanu.

Programul anunțat de Teatrul Luceafărul din Iași în timpul săptămânii de vacanță de schi din 16 – 22 februarie 2026:

Miercuri, 18 februarie, și vineri, 20 februarie, de la ora 12, sculptorul de păpuși Constantin Butoi și pictorul executant Adrian Mârzac vor coordona două ateliere Hai să facem o jucărie. Din materiale simple, participanții vor confecționa mici jucări animate pe care le vor lua cu ei acasă.

Întâlnește personajul este o altă inițiativă nouă care intermediază legătura publicului cu actorii interpreți. Dacă vrei să cunoști dincolo de scenă personaje din spectacolele noastre, te invităm la o întâlnire informală unde poți sta de vorbă cu ele. Seria începe joi, 19 februarie, ora 12, la sala mică, acum cu Dorothy (Camelia Dilbea) și Omul de Tinichea (George Cocoș) din „Vrăjitorul din Oz” după Frank L. Baum. Spectacolul în care aceștia dau viață personajelor se joacă duminică, 22 februarie, ora 11, sala mare.

Joi, 19 februarie, ora 18, vă așteptăm și la Luceafărul, prin telescop, un eveniment interactiv de istorie a Teatrului Luceafărul și astronomie, în care veți afla de ce instituția noastră se numește Luceafărul. Proiectul este realizat în colaborare cu fizicianul Radu Emanuel și constă într-o scurtă introducere informativă despre planetele care se văd în acest moment pe bolta cerească, urmată de o secvență interactivă în care participanții vor putea ține în brațe replici la scară redusă ale Pământului, Soarelui, Marte și Venus, pentru a înțelege mai bine mecanismele astronomice. Seara se încheie pe platforma din fața Teatrului, unde participanții vor putea admira Luceafărul prin telescop, în funcție de condițiile meteo. Părinții sunt rugați să aibă un smartphone la ei.

Duminică, 22 februarie, la ora 17.30, se joacă one-man showul Cameleonul Cami pleacă în Tibet după cartea cu același titlu a Luminiței Corneanu, de și cu actorul Alex Iurașcu, un spectacol modern, de storytelling și new media, premiat la Festivalul Internațional Puck Cluj-Napoca cu Premiul pentru Performanța Jocului Interactiv.

Pe adolescenți îi invităm la cafenea! La cafeneaua NegruZi, unde joi, 19 februarie, ora 18, se va juca spectacolul-lectură Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi, în cadrul proiectului TEATRUL trece BACUL coordonat de teatrologul Oltița Cîntec. Scopul este apropierea tinerilor de arta scenică, aport artistic într-un spațiu neconvențional, pentru că pregătirea pentru proba la limba și literatura română se poate face foarte bine și în afara sălii de clasă, într-un cadru social relaxat. Cafeneaua nu a fost aleasă întâmplător, e localizată exact în zona conacului familiei Negruzzi. Altfel spus, Alexandru Lăpușneanul se întoarce simbolic în locurile pe unde autorul lui a pășit.

Duminică, 22 februarie, ora 13, la sala mică se joacă un alt spectacol-lectură din cadrul aceluiași proiect – ION de Liviu Rebreanu”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Elvira Deatcu, actriță la Teatrul Odeon din București / Foto: Edupedu.ro

Elvira Deatcu, actriță a Teatrului Odeon, la protestul față de normarea actorilor: E mai simplu să ai niște proști pe care să-i mâni ca pe o turmă fără creier și să-i manipulezi! / „Ei nu au nevoie de noi. Ei vin, se duc în lojă, își fac o poză: «am fost la teatru»”

„Tu normează munca noastră, dar dă-ne de muncă! Pentru că acum nu se repetă nimic în Teatrul Odeon și nu știu dacă se va repeta în curând, pentru că nu…
Vezi articolul
Sursa Foto: Editura Omnium

Eu sunt B-14849. Povestea băiatului de 13 ani care a supraviețuit lagărului de la Auschwitz și pericolului de a fi trimis în crematoriu sau în laboratoarele criminale ale doctorului Mengele, relatată în cartea lui Octavian Fülöp – unul dintre cei 3 supraviețuitori în viață din România ai lagărului de la Auschwitz

Octavian Fülöp este unul din cei trei supraviețuitori în viață, din România, ai lagărului de la Auschwitz. Deportat în 1944, a fost forțat să călătorească în condiții inumane timp de…
Vezi articolul

Actorul Ștefan Iancu, despre disciplina Educație Teatrală care va fi obligatorie la clasa a XI-a, începând cu 2028: Cred că va fi un bun prilej pentru elevi să întâlnească situații de viață prin prisma unor personaje din piesele de teatru

Actorul Ștefan Iancu spune că disciplina Educație Teatrală care va deveni obligatorie în clasa a XI-a, potrivit noilor planuri cadru publicate în Monitorul Oficial, ar putea fi „un bun prilej…
Vezi articolul

Programul gratuit prin care copiii din medii vulnerabile au acces la lectură, educație prin joc și explorare creativă vrea să susțină 466 de elevi în 2026

Prin programul Badabum Explorator, Asociația Punctart facilitează accesul copiilor din medii dezavantajate la cultură, lectură și activități creative, conform unui comunicat primit pe adresa redacției. Inițiativa educațional-culturală gratuită este destinată…
Vezi articolul

Festivalul de literatură LitVest aduce inteligența artificială într-un „texteriment” la Biblioteca Județeană Timiș. Directorul Tudor Crețu: Dacă în România numărul de cititori ar crește, ipotetic, de 10 ori, am vorbi despre o altă țară, care ar crește și ea de 10 ori

Unul dintre cele mai creative festivaluri literare europene, LitVest, ajuns la cea de a XIV-a ediție, va aduce la Timișoara, în perioada 24 – 26 septembrie, un program variat, cu…
Vezi articolul