Spor de cel mult 15% pentru profesorii din învățământul de masă care au la clasă elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), una dintre modificările anunțate de ministrul Cîmpeanu pentru proiectul legii Educației

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

Profesorii din învățământul de masă care au elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) ar putea să primească un spor de cel mult 15%, după cum a declarat ministrul Educației, ieri, în cadrul unei conferințe de presă. „Într-o clasă vor putea fi integrați maximum trei copii cu cerințe educaționale speciale, pe palierele ușoare de afectare”, potrivit ministrului.

„Profesorii din învățământul de masă, nefiind familiarizați cu nevoile acestor copii cu cerințe educaționale speciale, vor beneficia de un spor de 5% pentru fiecare copil cu cerințe educaționale speciale înmatriculat într-o clasă”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a spus că “integrarea în învățământul de masă se va face doar pentru acele afecțiuni mai ușoare ale copiilor cu CES”.

De asemenea, acesta a menționat care sunt condițiile în care se va putea face integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă. Un aspect se referă la infrastructura școlilor, potrivit ministrului. O altă condiție face referire la resursa umană, adică existența „unui număr suficient de profesori de sprijin și consiliere”. A treia condiție implică formarea profesorilor din învățământul de masă pentru a înțelege „nevoia specială a unor copii cu cerințe educaționale speciale”.

Această integrare în învățământul de masă se va face gradual, lucrul este precizat acum explicit în textul de lege, gradual, pe măsură ce în școlile din învățământul de masă vor exista următoarele lucruri: infrastructură – a se vedea inclusiv cabinete psihopedagogice și acele elemente specifice, necesare accesului la educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, deci infrastructură. O altă condiție care trebuie îndeplinită simultan este aceea a existenței unui număr suficient de profesori de sprijin și consilieri, în acea școală, deși resursă umană. O altă condiție este aceea a formării cadrelor didactice din învățământul de masă în așa fel, încât să se înțeleagă nevoia specială a unor copii cu cerințe educaționale speciale“, a declarat oficialul.

Declarația ministrului Educației pe tema copiilor cu cerințe educaționale speciale:

Sorin Cîmpeanu: „Cea de-a opta modificare preluată în cursul dezbaterii legii învățământului preuniversitar este clarificarea unor lucruri ce țin de învățământul special. (…) Aceste școli speciale trebuie susținute. Există prevederi care cresc puternic finanțarea pentru aceste școli din învățământul special. Pe de altă parte, cele cinci niveluri de intervenție, în perioada de dezbatere, au fost redefinite într-o manieră mai flexibilă. În școlile speciale însă vor fi doar acei elevi care sunt la un nivel al cerințelor speciale care nu permite integrarea în învățământul de masă. Integrarea în învățământul de masă se va face doar pentru acele afecțiuni mai ușoare ale copiilor cu CES, care vor permite integrarea în învățământul de masă. Această integrare în învățământul de masă se va face gradual, lucrul este precizat acum explicit în textul de lege, gradual, pe măsură ce în școlile din învățământul de masă vor exista următoarele lucruri: infrastructură – a se vedea inclusiv cabinete psihopedagogice și acele elemente specifice, necesare accesului la educație pentru copiii cu cerințe speciale, deci infrastructură.

O altă condiție care trebuie îndeplinită simultan este aceea a existenței unui număr suficient de profesori de sprijin și consilieri, în acea școală, deci resursă umană. O altă condiție este aceea a formării cadrelor didactice din învățământul de masă în așa fel încât să se înțeleagă nevoia specială a unor copii cu cerințe educaționale speciale. În momentul de față, foarte puțini sunt aceia dintre colegii noștri din învățământul de masă care înțeleg cu adevărat aceste lucruri. Este nevoie de integrarea acestor copii cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă, chiar dacă în învățământul superior, în momentul în care vorbim, nu există niciun fel de facilități. Nu există locuri destinate special acestor copii cu CES în învățământul superior. Pentru ei, drumul se oprește atunci când ies din școala specială. Și asta nu este drept, iar societatea nu știe să aibă grijă de ei, nici măcar universitățile nu sunt pregătite să aibă grijă de ei. De aceea, acolo unde este posibil, în măsura în care sunt create condițiile din perspectiva infrastructurii, a resursei umane și a pregătirii profesorilor, ei vor fi preluați gradual, în timp, doar pe măsură ce acea școală va demonstra că îndeplinește cele trei condiții simultan.

Mai mult decât atât, tot pe parcursul dezbaterilor a rezultat și următorul lucru. Profesorii din învățământul de masă, nefiind familiarizați cu nevoile acestor copii cu cerințe educaționale speciale, vor beneficia de un spor de 5% pentru fiecare copil cu cerințe educaționale speciale înmatriculat într-o clasă, maximum 15%, pentru că într-o clasă vor putea fi integrați maximum trei copiii cu cerințe educaționale speciale, pe palierele ușoare de afectare, cele care vor permite. Acest lucru se va face, bineînțeles, la solicitarea părinților și nu automat. Acest lucru se va face odată cu îndeplinirea celor trei condiții pe care deja le-am precizat.

În felul acesta, respectând principiul „nu afectăm nimic din ce este bună sistemul de educație”, adăugăm o șansă în plus, șansă care va putea fi pusă în practică la solicitarea părinților, în condițiile în care profesorii vor fi formați, în condițiile în care profesorii vor fi motivați, inclusiv salarial cu acel spor de până la 15% atunci când lucrează copiii cu cerințe educaționale speciale, în condițiile în care vor exista și consilieri, și profesori de sprijin și infrastructură, cabinete de asistență psihopedagogică”.

Informații de context

Amintim că Ioana Lazăr, secretarul general din Ministerul Educației, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că profesorii de sprijin vor avea stimulente salariale. – detalii aici

Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele 4 cu aplicare în învățământul de masă, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. 

Luna trecută, ministrul Educației a declarat că „avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale” și că „vor beneficia de o creștere a costului standard per elev. Impactul acestei creșteri este de 2% din total impact lege învățământ preuniversitar”. – mai multe detalii aici

Citește și:
UPDATE VIDEOTEXT Ministrul Sorin Cîmpeanu – conferință de presă pe tema proiectelor de lege și a pregătirii pentru noul an școlar: Despre verificarea propriei teze de doctorat – Nu cred că era momentul să mă laud cu un document laudativ / Întrebat despre numărul de elevi care încep școala: Am o problemă cu reținerea cifrelor
INTERVIU Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, iar cei între 1 și 4 vor învăța în școlile de masă, potrivit proiectului de lege a Educației / VIDEO Ioana Lazăr: Costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4
Cîmpeanu: Avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES). Aceștia vor beneficia de o creștere a costului standard per elev

Foto: 38767133 / Primary Student © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version